Elena Udrea spune că a avertizat conducerea PDL despre neregulile de la ANRP. Emil Boc și Vasile Blaga o contrazic

Elena Udrea spune că le-a vorbit colegilor din guvern şi partid despre ce se întâmplă la ANPR. Cu toate acestea, ei au decis să o numească pe Crinuţa Dumitrean la şefia instituţiei. Crinuţa Dumitrean este acum arestată în dosarul privind restituirele ilegale în care este cercetată şi fosta şefă a DIICOT, Alina Bica.

„Domnul Vasile Blaga nu ar trebui să se prefacă că nu-şi aduce aminte discuțiile şi comentariile, unele foarte ironice, pe care chiar dânsul le făcea faţă de susţinerea de care se bucura Crinuţa Dumitrean în partid. Am spus că am discutat cu colegi din conducerea partidului. M-am opus ca PDL-ul să preia conducerea Agenției, ştiind ce potenţial de scandaluri are. Eram în decembrie 2009, în Salonul Alb de la Guvern. Alţi colegi au insistat să numim noi conducerea ANRP și aşa a fost”, a spus Elena Udrea pentru Evenimentul Zilei.

Cel care a numit-o la finalul anului 2009, pe Crinuţa Dumitrean, la şefia ANRP, Emil Boc spune că nu a fost informat de Elena Udrea despre situaţia de la ANRP.

„Nu am fost sesizat cu niciun fapt de corupţie. Dacă aş fi fost sesizat, l-aş fi trimis autorităţilor statului, lucru pe care trebuie sa îl facă orice cetăţean care are cunoştinţă despre un fapt de corupţie”, a spus Emil Boc, citat de Mediafax.

În faţa afirmaţiilor Elenei Udrea, Vasile Blaga îi ia apărarea fostului preşedinte PDL Emil Boc.

„Ea a spus că ar fi spus conducerii partidului despre ce se întâmpla la ANRP. Așa cum îl cunosc pe dl Boc, sunt convins că nu i-a spus nici domnului Boc. Așa cum îl cunosc, ar fi mers direct la DNA”, a spus și Vasile Blaga, citat de gandul.info.

Crinuţa Dumitrean a fost arestată preventiv de procurorii DNA în dosarul şefei DIICOT, Alina Bica, privind acordarea unei despăgubiri pentru un teren supraevaluat din Capitală. În dosar apare şi numele lui Dorin Cocoş, fostul soț al Elenei Udrea. Omul de afaceri Gheorghe Stelian, beneficiarul acestei retrocedări ilegale, spune că i-a dat lui Dorin Cocoş 10 milioane de euro după ce a intervenit la ANRP.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/elena-udrea-spune-ca-a-avertizat-conducerea-pdl-despre-neregulile-de-la-anrp-emil-boc-si-vasile-blaga-o-contrazic-331210


Analyse


2025-04-03 18:10:50

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 2.5)

Subject: Controverse politice la ANRP

Entity Sentiment:

  • Elena Udrea: neutral (score: 0 magnitude: 0.5, occurrence: 5)
  • Emil Boc: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 3)
  • Vasile Blaga: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 3)
  • Crinuta Dumitrean: negative (score: -0.5 magnitude: 0.7, occurrence: 3)
  • ANRP: negative (score: -0.6 magnitude: 0.8, occurrence: 4)
  • Alina Bica: negative (score: -0.4 magnitude: 0.5, occurrence: 2)
  • Dorin Cocos: negative (score: -0.5 magnitude: 0.6, occurrence: 2)
  • Gheorghe Stelian: negative (score: -0.4 magnitude: 0.5, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Corruption

Language: romanian

Safety Moderation: Politics,Corruption,Legal

KeyPhrases:

  • Elena Udrea avertizeaza PDL
  • nereguli la ANRP
  • Crinuta Dumitrean arestata

KeyWords:

  • ANRP
  • coruptie
  • Emil Boc
  • Vasile Blaga
  • Elena Udrea

Excerpt: Elena Udrea sustine ca a avertizat conducerea PDL despre neregulile de la ANRP, dar Emil Boc si Vasile Blaga o contrazic. Crinuta Dumitrean, numita la sefia ANRP, este arestata in dosarul privind restituirile ilegale, in care este implicata si Alina Bica.

Summary: Elena Udrea a declarat ca a avertizat conducerea PDL despre neregulile de la ANRP, insa Emil Boc si Vasile Blaga neaga ca ar fi fost informati. Crinuta Dumitrean, numita la conducerea ANRP, este arestata in dosarul privind restituirile ilegale, in care este implicata si Alina Bica. Dorin Cocos, fostul sot al Elenei Udrea, este mentionat in legatura cu o mita de 10 milioane de euro.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.