<div><span style=”font-weight: bold;”>Motto:</span></div> <div><span style=”font-weight: bold;”>„Politica este arta posibilului, dar și a responsabilității </span></div> <div><span style=”font-weight: bold;”>pentru consecințe.”</span></div> <div><span style=”font-weight: bold;”>(Otto von Bismarck)</span></div> <div><br /> </div> <div>Unirea pe bucăți: anatomia </div> <div>unei idei slăbite.</div> <div><br /> </div> <div>Nu toate ideile sunt compromise prin opoziție.</div> <div>Unele sunt golite de sens chiar de către cei care le rostesc în chip pozitiv.</div> <div><br /> </div> <div>Unirea este una dintre ele.</div> <div>Când începe să fie vorbită în variante, în excepții, în jumătăți de măsură, nu mai este un proiect. Devine, pur și simplu, o negociere.</div> <div>Iar o idee negociată prea devreme riscă să nu mai ajungă niciodată întreagă la capăt.</div> <div><br /> </div> <div>Unirea… </div> <div>cu paranteze</div> <div><br /> </div> <div>Ideea unei reunificări fără Transnistria nu este nouă. A mai fost rostită, ce’i drept, în șoaptă, în unele laboratoare de analiză geopolitică. Dar atunci când iese în spațiul public, sub forma unei opțiuni sugerate, ea capătă o greutate pe care nu o mai poți controla.</div> <div><br /> </div> <div>Pentru că, din acel moment, întrebarea nu mai este dacă unirea este posibilă.</div> <div>Ci ce fel de unire este acceptabilă.</div> <div>Iar răspunsul implicit devine tulburător: una incompletă.</div> <div><br /> </div> <div>Logica amputării</div> <div><br /> </div> <div>În esență, propunerea pare să spună: dacă nu putem rezolva problema Transnistriei, o lăsăm în urmă și mergem mai departe.</div> <div>Dar aceasta nu este o soluție. </div> <div>Este o renunțare ambalată sub forma unei strategii.</div> <div><br /> </div> <div>Istoria nu abundă în exemple fericite cu astfel de construcții durabile, bazate pe amputări asumate. Dimpotrivă. Fiecare „excepție” tolerată s’a dovedit, în timp, o fisură majoră.</div> <div><br /> </div> <div>Charles de Gaulle zicea că „o națiune care își negociază principiile își negociază viitorul.”</div> <div><br /> </div> <div>Ce mesaj transmite un asemenea demers de unificare fără Transnistria?</div> <div>Că integritatea teritorială este negociabilă?</div> <div>Că unitatea poate fi selectivă? Că întregul poate fi numai o parte?</div> <div>Dacă da, atunci nu mai vorbim despre un proiect național, ci despre un compromis geopolitic. </div> <div><br /> </div> <div>Poporul absent </div> <div>din ecuație</div> <div><br /> </div> <div>Și mai există o problemă, mult mai concretă și cu mult mai puțin discutată: lipsa unui consens real în interiorul Republicii Moldova.</div> <div> </div> <div>Oricât de mult s’ar încerca repoziționarea discursului, realitatea rămâne: societatea moldovenească nu este, cel puțin astăzi, majoritar favorabilă unirii. Deloc.</div> <div>A merge înainte în lipsa acestui consens nu înseamnă curaj politic.</div> <div>Înseamnă decuplare de la realitate.</div> <div>Iar politica făcută împotriva ritmului societății nu produce istorie. Produce reacții.</div> <div><br /> </div> <div>Ambiguitatea </div> <div>ca metodă</div> <div><br /> </div> <div>Discursul actual, promovat inclusiv de Maia Sandu, are o trăsătură clară: nu afirmă direct, dar nici nu neagă. </div> <div>Sugerează. </div> <div>Testează. </div> <div>Lasă loc de întoarcere.</div> <div>Este, fără îndoială, o tehnică politică eficientă. Dar numai pe termen scurt.</div> <div>Pe termen lung, ambiguitatea erodează încrederea. Pentru că oamenii nu resping doar ideile neclare, ci resping, mai cu seamă, intențiile neasumate.</div> <div><br /> </div> <div>„În politică, ceea ce nu este clar devine periculos”, după cum, pertinent, afirma Henry Kissinger.</div> <div><br /> </div> <div>Transnistria nu este o notă de subsol!</div> <div>A trata Transnistria ca pe un detaliu tehnic dintr’o strategie politică, este poate cea mai riscantă eroare, ca să nu zicem că este o nesocotință.</div> <div>Această regiune nu este doar un teritoriu separatist. Este, înainte de toate, un punct de tensiune major, cu implicații internaționale foarte serioase. </div> <div>Orice tentativă de a o „ocoli” nu numai că n’o elimină din ecuație, ci o transformă într-un factor destabilizator permanent, cu consecințe total imprevizibile.</div> <div>Problemele nerezolvate nu dispar. Dimpotrivă, se acumulează, multiplicându’se.</div> <div><br /> </div> <div>Poate că această reunificare, mult prea mult discutată și mult proiectată, va putea fi, într-o zi, chiar un proiect real.</div> <div>Dar dacă va fi, când va fi, nu va putea fi construită pe ambiguități, pe excluderi tacite sau pe calcule pripite determinate de interese de moment.</div> <div>Pentru că lucrurile mari nu se fac „pe bucăți”.</div> <div>Se asumă întregi, pentru a fi întregi, ori nu se fac deloc.</div> <div>Așa.</div>