FOTO – VIDEO / Detergenți, încălțăminte și haine contrafăcute. Zeci de percheziții în Buzău

[analyse_image type=”featured” src=”https://opiniabuzau.ro/wp-content/uploads/2024/05/Perchezitii-scaled.jpg”]

Au fost zeci de percheziţii ieri, 27 aprilie, în mai multe judeţe din ţară, la persoane şi firme care vindeau bunuri contrafăcute, în cadrul unei ample operaţiuni a poliţiei, denumite Jupiter.

În județul Buzău au fost ridicate articole de îmbrăcăminte, încălțăminte și produse de curățenie. Sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice al Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, sub supravegherea procurorilor din cadrul parchetelor de pe lângă judecătoriile Râmnicu Sărat și Buzău, au pus în executare 10 mandate de percheziție domiciliară, în cinci cauze penale privind săvârșirea faptelor de punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și înșelăciune.

În urma cercetărilor au reieșit indicii că anumite persoane, fie în mod direct, fie prin intermediul rețelelor sociale au oferit spre comercializare diverse produse purtând o marcă identică sau similară cu mărcile înregistrate pentru produse identice sau similare.

În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat peste 930 de produse susceptibile a fi contrafăcute, odorizante de cameră, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, în valoare totală de 52.500 de lei.

De asemenea, de la locațiile percheziționate au fost ridicate mai multe mijloace de probă relevante în soluționarea cauzelor.

Totodată, inspectorii din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Buzău au indisponibilizat peste 1.300 de produse neconforme, în valoare totală de 39.690 de lei, reprezentând produse de curățenie care nu aveau aplicate etichete cu instrucțiuni în limba română.

[analyse_source url=”https://opiniabuzau.ro/foto-video-detergenti-incaltaminte-si-haine-contrafacute-zeci-de-perchezitii-in-buzau/”]


Analyse


2026-05-01 16:41:12

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.