CEC Bank a obţinut în anul 2025 un profit net de 812,8 mil. lei, în creştere cu 21,6%. Iar activele nete

[analyse_image type=”featured” src=”https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/22466/23141514/1/5-cec-bank-cv-1.jpghttps://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/22466/23141514/1/5-cec-bank-cv-1.jpg”]

CEC Bank a obţinut în anul 2025 un profit net de 812,8 mil. lei la nivel de bancă, în creştere cu 21,6%. Iar activele nete au ajuns la 107,6 mld. lei, după un salt cu 8,5%.

La nivel de grup, în anul 2025 profitul net a fost de 815,1 mil. lei (Ă18,5%), iar active nete ale grupului au crescut cu 8,4%, până la 107,7 mld. lei (de la 99,3 mld. lei în 2024.)

„Grupul financiar CEC Bank a înregistrat rezultate financiare solide în anul 2025, consolidându-şi poziţia în piaţă şi reafirmându-şi rolul de instituţie financiară responsabilă, implicată activ în susţinerea economiei româneşti”, a transmis banca.

Banca şi-a consolidat locul al treilea în topul instituţiilor de profil din România după active, care au atins pragul de 107,6 mld. lei. Această performanţă a fost susţinută de finanţarea constantă a economiei, de investiţii masive în transformare digitală şi de sprijinirea proiectelor publice de impact.

„Rezultatele din 2025 confirmă, din nou, direcţia corectă şi stabilă în care ne-am angajat prin planul nostru strategic de dezvoltare – suntem o bancă puternică, incluzivă, aproape de economia reală şi de fiecare client în parte. Am continuat să investim în transformare şi digitalizare, dar şi să susţinem iniţiativele antreprenoriale şi proiectele publice valoroase pentru comunitate, iar acest lucru se reflectă direct în performanţa noastră. Faptul că, în funcţie de valoarea activelor, ne menţinem în continuare pe locul 3 în topul băncilor, este o dovadă clară în acest sens. Rămânem un partener de încredere pentru dezvoltarea economiei şi vom continua să contribuim activ la creşterea incluziunii financiare şi la modernizarea României”, a declarat Bogdan Neacşu, preşedintele CEC Bank.

În ceea ce priveşte finanţarea economiei, CEC Bank asusţine că a acordat peste 84.000 de credite nou acordate, în valoare totală de aproximativ 11,4 miliarde lei. Peste 75.000 de persoane fizice au beneficiat de finanţări în valoare de 3,9 miliarde lei (Ă15% faţă de 2024).

Creditele acordate companiilor au ajuns la aproximativ 7,5 miliarde lei (inclusiv scrisori de garanţie bancară emise, în valoare de 0,6 miliarde lei). Dintre acestea, circa 1,3 miliarde lei sunt către clienţi noi.

Veniturile nete din dobânzi au crescut cu 19,1% (≈ Ă405,4 milioane lei), pe fondul majorării plasamentelor şi al menţinerii dobânzilor de piaţă la un nivel ridicat. Veniturile din dobânzi au crescut cu aproximativ 493 milioane lei, în timp ce cheltuielile cu dobânzile au avansat cu circa 87 milioane lei. În acelaşi timp, veniturile nete din comisioane au înregistrat o creştere de 18,7% (≈ Ă58 milioane lei), ajungând la aproximativ 367 milioane lei la nivelul Grupului.

Rata fondurilor proprii totale a ajuns la 31,2% la nivel de Grup (31,2% la nivelul Băncii), în creştere de la 26,7% în 2024.

Rentabilitatea capitalurilor (ROE) a fost de 12,5% la nivel de Grup şi de Bancă. În absenţa impozitului suplimentar pe cifra de afaceri, ROE la nivelul Băncii ar fi fost de 15,1%.

Raportul cost-venituri la nivelul Grupului s-a îmbunătăţit faţă de anul 2024, de la 49,5% la 48,6%. Daca nivelul taxei pe cifra de afaceri ar fi fost similar cu cel din anul 2024 (2%, faţă de 4% începând cu iulie 2025), raportul ar fi scăzut cu 4,78 puncte procentuale atingând nivelul de 44,7%, evidenţiind astfel eforturile constante ale Grupului în eficientizarea activităţilor operaţionale şi optimizarea structurii de costuri.

CEC Bank a făcut parteneriate cu Banca de Investiţii şi Dezvoltare pentru finanţarea sectorului public şi a IMM-urilor, a participat în programe naţionale precum SME Eco-Tech şi Start-Up Nation şi a acordat sprijin pentru sectorul agricol prin noi convenţii cu FGCR. Banca a atras unei finanţări de 25 mil. euro de la Banca Europeană de Investiţii pentru proiecte din sectorul public

Procesul de transformare şi de digitalizare

Transformarea digitală a continuat să fie şi în 2025 o direcţie strategică şi o prioritate pentru Bancă.

Procesul de transformare şi de digitalizare, unul dintre cele mai ample din întregul sistem bancar, a avansat semnificativ, atât în zona implementării CRM, cât şi a noului Core Banking System şi a platformelor conexe.

În anul 2025, CEC Bank a continuat investiţiile majore în infrastructura digitală, cu scopul de a oferi clienţilor servicii rapide, sigure şi accesibile, valoarea acestora fiind de aproape 235 milioane de lei.

[analyse_source url=”https://www.zf.ro/banci-si-asigurari/cec-bank-obtinut-anul-2025-profit-net-812-8-mil-lei-crestere-21-6-23141514″]


Analyse


2026-05-01 07:48:13

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.