[analyse_image type=”featured” src=”https://www.observatordetimis.ro/wp-content/uploads/2023/02/politia-de-frontiera.jpg”]
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stamora-Moravița au depistat un cetățean turc care a încercat să intre în România folosind un permis de ședere falsificat.
În data de 28.04.2026, în jurul orei 18.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Stamora-Moravița, s-a prezentat la controlul de frontieră pe sensul de intrare în țară, un bărbat, conducând un autoturism înmatriculat în Germania.
La controlul de frontieră, acesta a prezentat alături de paşaport şi un permis de ședere cu însemnele autorităţilor din Germania.
Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, au fost efectuate verificări suplimentare, ocazie cu care s-a constatat că permisul de şedere prezenta modificări, respectiv alterarea datei de expirare, fiind falsificat. Totodată, colegii noştri au stabilit faptul că persoana este cetăţean turc.
Documentul a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor, iar pe numele persoanei a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals. Totodată, a fost dispusă interzicerea intrării în România pentru o perioadă de 5 ani.
Citește și:
Peste 150 de produse contrafăcute, descoperite în piețele din Timișoara în urma unei acțiuni a janda…
Aproximativ 20.000 lire sterline descoperite în bagajul de mână al unui bărbat pe Aeroportul din Tim…
Scandal la Arad, în fața bisericii. Trei persoane au fost înjunghiate
Un motociclist a ajuns la spital. A avut accident pe Autostrada A1
Accident la Timișoara în miez de noapte: un bărbat, rănit după ce a fost surprins pe carosabil
O șoferiță a murit în apropiere de Șandra
[analyse_source url=”https://www.observatordetimis.ro/2026/04/29/tentativa-de-trecere-frauduloasa-a-frontierei-depistata-la-ptf-stamora-moravita/”]