[analyse_image type=”featured” src=”https://www.observatordetimis.ro/wp-content/uploads/2026/04/IMG_1458.jpeg”]
Primăria Municipiului Timișoara avansează cu lucrările de modernizare a 12 străzi din zona Blașcovici, parte a programului de investiții în cartiere.
Societatea Drumuri Municipale a finalizat lucrările de asfaltare pe strada Aurel Bărglăzan, precum și amenajarea trotuarelor, montarea bordurilor și realizarea racordurilor la rețeaua de canalizare pluvială. De asemenea, pe strada Vidin au fost instalați stâlpii pentru iluminatul public, iar până la finalul lunii mai vor continua lucrările la trotuare și carosabil. În perioada următoare, lucrările vor continua pe strada Umbrei, unde locuitorii beneficiază deja de o rețea nouă de apă realizată în cadrul acestei investiții.
Reamintim, în cadrul proiectului de reabilitare a zonei Blașcovici sunt prevăzute lucrări ample de modernizare a infrastructurii rutiere, inclusiv asfaltarea străzilor degradate, refacerea carosabilului și amenajarea trotuarelor acolo unde acestea lipsesc. În plus, investiția municipalității include introducerea rețelei de apă pe străzile Umbrei, Semicerc 1, Taborului și Amzei (parțial), precum și plantarea de arbori de talie mare la finalul lucrărilor.
În programul de modernizare a zonei Blașcovici sunt incluse străzile: Academician Aurel Bărglăzan, Amzei, Bachus, Corina Irineu, Eugen Todoran, Madona și Alexandru Cisman, Semicerc, Ștefan Nădășan, Taborului, Tacit, Umbrei și Vidin. Valoarea contractului de execuție este de 21.458.902,78 lei (TVA inclus).



Citește și:
Se lansează licitația pentru modernizarea drumului județean care leagă Moșnița Veche de Ghiroda
Timișoara: se deschide încă o zonă verde degradată către comunitate
Cities of Tomorrow 2025 merge la Timișoara
Școlile și grădinițele din Timișoara, pregătite pentru noul an școlar/Foto
Primăria Timișoara vrea să cumpere o clădire istorică din Iosefin, la un preț sub valoarea pieței
Palatul Administrativ, a doua clădire iluminată festiv de Consiliul Județean Timiș după Muzeul de Ar…
[analyse_source url=”https://www.observatordetimis.ro/2026/04/28/stadiul-lucrarilor-de-modernizare-a-strazilor-din-cartierul-blascovici/”]