<p><span style=”font-weight: bold;”>Alunecarea pe panta resentimentului chiar a inepției odată cu adoptarea legii de sancționare a antisemitismului nu ne poate aduce nimic bun. Aspect evidențiat și de profesorul Ioan-Aurel Pop într-un interviu acordat recent publicației <a href=”http://jurnalul.ro/special-jurnalul/interviuri/ioan-aurel-pop-reactie-condamnare-octavia-goga-lege-vexler-1031081.html?fbclid=IwQ0xDSwRb-AdleHRuA2FlbQIxMABzcnRjBmFwcF9pZAwzNTA2ODU1MzE3MjgAAR68UC4HlTWV3DHY_YixEyJPH4CBJF97L1nwddIfBrty3pX-UOqLWPbj9dyPlQ_aem_IYK25zlgADQiihYKf1wnNw&sfnsn=wa” target=”_blank” style=”color: rgb(239, 0, 27);”>Jurnalul</a>.</span></p> <p>- Jurnalul: S-a întețit, de câteva zile bune, un război cu istoria, cu trecutul: urmare a Legii Vexler se solicită, aberant, eliminarea din spațiul public ale numelor/operelor unor personaje marcante românești – Octavian Goga, de pildă, unul dintre cei mai aprigi luptători pentru apărarea drepturilor românilor din Transilvania, într-o vreme în care autoritățile austro-ungare îi tratau pe români ca pe niște paria… Reacțiile au explodat, e nevoie de un discurs echilibrat, avizat, ferm. Este și motivul pentru care am apelat la expertiza dumneavoastră, stimate domnule profesor Ioan-Aurel Pop.</p> <p>- Ioan-Aurel Pop: Am primit și eu recent un mesaj din care am înțeles că o autoritate a statului român este chemată imperios să pregătească o decizie administrativă prin care să încadreze activitatea a două personalități, Radu Gyr și Octavian Goga, la „infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război”, sau să sancționeze faptul că aceste persoane „au făcut parte din conducerea organizațiilor fasciste, leg<a href=”https://jurnalul.ro/tag/legi-170524.html”>i</a>onare, rasiste sau xenofobe” și să nu accepte ca ele să dea „nume de străzi, bulevarde, scuaruri, piețe, parcuri sau alte locuri publice”. Deocamdată, autoritatea somată ne cere „opinia” despre posibilitatea încadrării celor două „personalități” în prevederile unei legi adoptate recent de Parlamentul României, încadrare care să interzică folosirea numelor celor două „persoane” în spațiul public.</p> <p><span style=”font-weight: bold;”>Pușcărie pentru versuri „criminale”</span></p> <p>- Și? </p> <p>- Aici este vorba despre doi mari scriitori români și nu de „persoane”. Radu Gyr a fost, într-adevăr, și un propagandist legionar, și un demnitar legionar, condamnat „sub trei dictaturi” (regală, antonesciană și comunistă) pentru faptele sale. Dar a fost, pentru posteritate, un mare poet, dramaturg, eseist și ziarist. El și-a ispășit pedepsele de fiecare dată, chiar dacă ultima doar parțial, fiindcă a acceptat colaborarea cu poliția secretă comunistă (Securitatea). În apărarea sa, acuzatul Radu (Demetrescu) Gyr nu a negat  existența faptelor ce i se imputau, nici nu a arătat vreun element justificativ, dar a susținut, cerând indulgentă Tribunalului, că a fost un om cinstit în activitatea sa, care a fost rezultatul convingerilor sale. A recunoscut că aceste convingeri s-au dovedit până la urmă greșite. A invocat și dese atitudini personale pe linia democratică, evidențiind o manifestare a acestor atitudini prin crearea teatrului evreiesc „Barașeum” la București (Teatrul „Barașeum” a fost unul dintre puținele teatre evreiești care au reușit să funcționeze în perioada Holocaustului în Europa, păstrând viu spiritul culturii, al dramaturgiei evreiești pentru public și pentru artiștii înșiși). A mai invocat autoritatea lucrului judecat, ca fiind condamnat pentru activitatea sa legionară, ca și pentru cântecele sale, pentru care a suferit pedepse administrative prin internarea în lagăr. Radu Gyr a făcut pușcărie în vreo 4-5 etape. Prin anii 1955-1958 a avut o fereastră de libertate. Era perioada în care statul comunist se afirma puternic și mai avea un singur salt – colectivizarea țăranilor – pentru a integra deplin întreaga suflare românească în regimul de dictatură. Însă, în preajma colectivizării, trebuiau luate măsuri de intimidare și prevedere, iar Radu Gyr a fost o primă victimă. Și de data asta, crima lui erau tot versurile lui. </p> <p><span style=”font-weight: bold;”>„Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!”</span></p> <p>- Mai precis?</p> <p>- Ele deveniseră o forță socială și asta îi supăra pe stăpânii absoluți. Astfel că, pentru poezia sa „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!”, socotită „manifest legionar anticomunist” (și pentru alte vini de opinie, reluate), a fost condamnat la moarte. Dar Radu Gyr a fost absolvit pentru sentința pronunțată de regimul comunist în 1959, cea prin care fusese condamnat la moarte pentru că promovase și trimisese scrieri legionare în țară și în străinătate. Pentru acea sentință nedreaptă, instanța a considerat, în 2011, că urmașii lui Radu Gyr pot primi 20.000 de euro drept despăgubiri. Poetul a făcut, fără doar și poate, propagandă legionară și a avut atitudini antisemite, dar nu a fost condamnat de „Tribunalul Poporului” drept criminal de război. Sigur, după 1945, toate tribunalele erau „ale poporului”, cu justiție dictată de călăii sovietici și oricine care fusese în vreo funcție înainte de 1944 putea să fie socotit „dușman al poporului”. Atunci au fost condamnați mulți dintre făuritorii României Întregite, fapt pentru care nicio minte normală nu va fi de acord că acele sentințe ar fi fost drepte. Poezia amintită („Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!”) nu are în ea nimic xenofob și nimic șovin: „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!/ nu pentru-o lopată de rumenă pâine,/ nu pentru pătule, nu pentru pogoane,/ ci pentru văzduhul tău liber de mâine,/ ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!// Pentru sângele neamului tău curs prin șanțuri,/ pentru cântecul tău țintuit în piroane,/ pentru lacrima soarelui tău pus în lanțuri,/ ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!// Nu pentru mânia scrâșnită-n măsele,/ ci ca să aduni chiuind pe tăpșane/ o claie de zări și-o căciulă de stele,/ ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!// Așa, ca să bei libertatea din ciuturi/ și-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane/ și zarzării ei peste tine să-i scuturi,/ ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!// Și ca să pui tot sărutul fierbinte/ pe praguri, pe prispe, pe uși, pe icoane,/ pe toate ce slobode-ți ies înainte/, ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!// Ridică-te, Gheorghe, pe lanțuri, pe funii!/ Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane!/ Și sus, spre lumina din urmă-a furtunii,/ ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!”. Poezia este pur și simplu un îndemn contra tendinței de înrobire comunistă, stalinistă, bolșevică a poporului român. </p> <p><span style=”font-weight: bold;”>Goga, poetul și politicianul</span></p> <p>- O poezie în ton cu vremurile, rele pentru români.</p> <p>- Să ne amintim că atunci când a scris Radu Gyr poezia, țara era înțesată de trupe trimise de la Moscova. Trupele au plecat în 1958, dar propagandiștii sovietici și ciracii lor au rămas și i-au despuiat pe români de bunurile lor, mai ales de pământul lor. Mii de țărani și de intelectuali români au fost bătuți, închiși și strămutați în Bărăgan ori la Canal, ca să simtă „binefacerile” regimului comunist. Oare cei care s-au opus comunismului, indiferent de păcatele lor din tinerețe, nu merită niciun fel de recunoaștere post mortem? Nu neapărat iertare, ci înțelegere și acceptare a sacrificiului lor.  </p> <p>- Este și cazul poetului Octavian Goga.</p> <p>- Octavian Goga (1881-1938) nu a trăit, din fericire, sub comunism, fiindcă altminteri ar fi murit pe la Sighet ori pe la Canal. El este considerat un poeta vates, un bard care a cântat toată pătimirea românilor din Transilvania, care a scris versuri patriotice de o simțire autentică românească și care a pregătit astfel Marea Unire. A suferit, ca român considerat minoritar, de pe urma regimului asupritor austro-ungar. După unirea din 1918, a ocupat diferite funcții de demnitate publică. A fost invitat ca profesor la Universitatea „Regele Ferdinand I” din Cluj și a devenit membru de onoare al Academiei Române. În anii 1920, Goga a fost partizanul democrației parlamentare, însă după 1930 vederile sale se schimbă radical, el simpatizând cu fascismul italian și cu nazismul german. Prim-ministrul Goga (a condus guvernul 44 de zile!) a dus o politică pronazistă intenționând să se alieze și să adopte politica Axei și a dus o politică antisemită, prin care a negat drepturile populației evreiești, inclusiv cetățenia română a unei părți a evreilor români. Octavian Goga nu a fost condamnat niciodată în timpul vieții, dar a fost aspru criticat și respins de regimul comunist, cu opera marginalizată și scoasă din manuale. Nu a suferit nicio condamnare juridică vreodată, spre deosebire de Radu Gyr. În luna și jumătate cât a guvernat, nu a apucat să ia măsuri radicale, de viață și de moarte, și nici nu cred că le-ar fi luat. Eu nu am văzut condamnări la moarte semnate de Radu Gyr sau de Octavian Goga, dar aceasta se poate să fie o lipsă de documentare a mea. Nu sunt specialist în istorie contemporană. Firește, există și condamnări la moarte indirecte, spirituale și este păcat că s-a întâmplat așa. Dar omenirea este plină de astfel de rele, pe care le deplângem și le condamnăm, dar fără să distrugem memoria marilor creatori.  </p> <p><span style=”font-weight: bold;”>Filosoful condamnat la moarte prin otrăvire</span></p> <p>- Există astfel de frământări în mai toate țările lumii.</p> <p>- Cei care nu au luat vieți omenești în mod direct, cu mâna lor sau din ordinul lor, nu sunt criminali. Sunt absolut de acord că crimele, adică luarea vieții oamenilor, nu se pot prescrie, dar nici ideile, într-o societate democratică, nu pot să fie pedepsite. Sancționarea vorbelor sau a scrierilor cuiva se cheamă delict de opinie. Delictul de opinie reprezintă incriminarea și pedepsirea exprimării unor idei, convingeri sau atitudini considerate inacceptabile, subversive sau contrare ideologiei oficiale de către stat sau o autoritate. De obicei, statele care condamnă oamenii pentru opiniile lor sunt dictatoriale (totalitare). Într-o democrație, acest concept intră în conflict direct cu libertatea de exprimare și nu poate să fie acceptat. Libertatea exprimării prin cuvântul scris și vorbit este considerată un drept fundamental al omului, a fost o cerință a revoluțiilor democratice din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea și a fost trecută în toate constituțiile țărilor democratice de atunci încoace. Socrate a fost condamnat în anul 399 î. Hr. la pedeapsa cu moartea prin otrăvire, fiind obligat să bea un amestec mortal de cucută (o plantă toxică). A fost acuzat, după cum scrie Platon, de necredință în zeii cetății (impietate) și de coruperea tinerilor prin învățăturile sale. Aceasta a fost o condamnare pentru idei, pentru convingeri, pentru opinii. Este primul delict de opinie celebru, pentru care, acum aproape două milenii și jumătate, s-a aplicat pedeapsa capitală. Toată omenirea democrată a veștejit această condamnare, iar Socrate este considerat azi unul dintre cei mai mari filosofi ai lumii. </p> <p><span style=”font-weight: bold;”>Între legea juridică și legea morală</span></p> <p>- N-a reținut nimeni acuzațiile, ci învățăturile.</p> <p>- Regimurile care aplică legile retroactiv sau care conțin prevederi care sancționează vini din trecut sunt regimuri nedemocratice. Eu înțeleg foarte bine să se pedepsească încălcări de legi ale oamenilor care trăiesc în momentul emiterii acelor legi. Dacă, în statul român, Constituția condamnă propaganda de extremă dreaptă și pe cea de extremă stângă, dacă sunt interzise în România organizații care propagă idei de extremă dreaptă sau de extremă stângă este foarte bine, dar aceste interdicții trebuie să se răsfrângă asupra oamenilor care trăiesc acum. Cei care au trăit în trecut nu au avut, poate, astfel de interdicții, iar dacă le-au avut, au plătit atunci. De ce să plătească din nou acum? Între legea juridică și legea morală sunt mari deosebiri. Opinia publică nu judecă precum juriștii și nu dă sentințe ca ei, ci constată și acceptă binele și respinge răul. Iar istoricul nu condamnă, ci explică. Crimele reale – adică luările de vieți omenești – nu se pot prescrie, dar ideile? Cine suntem noi să judecăm ideile și să condamnăm oamenii pentru ideile lor? Dacă Paulescu a lăsat o descoperire medicală deosebită, dacă Radu Gyr a scris o poezie bună, dacă Octavian Goga a îndemnat la egalitatea românilor cu ungurii și sașii din Ardeal, cine suntem noi să repudiem în întregime aceste personalități? Oare să fi devenit noi, generația noastră, Parlamentul nostru, magistrații noștri, judecătorii oamenilor care au trăit în trecut? Să ne arogăm atribute de Dumnezei?</p> <p><span style=”font-weight: bold;”>Dezveliți greșelile, dar nu le fetișizați!</span></p> <p>- Avem șansa să alegem ce ne-a rămas bun de la acești oameni.</p> <p>- Crede cineva că dacă elevii sau tinerii ascultă sau citesc poezii de Octavian Goga și de Radu Gyr devin ei rasiști sau antisemiți? Ar fi o copilărie și o utopie să credem așa ceva. Vă rog să recitiți „Casa noastră” sau „Dăscălița” de Octavian Goga și nu veți găsi decât bună cuviință, iubire, nostalgie, durere, înălțare, chemare spre bine. Oare este bine să aruncăm odată cu apa și pruncul din copaie, după vorba cea înțeleaptă a românului? De ce să nu veștejim răul și să păstrăm binele? Dacă ștergem total memoria oamenilor, rezultatul va fi tabula rasa și ne vom dezumaniza cu toții. Moștenirea culturală a omenirii, inclusiv a românilor, trebuie păstrată dincolo de greșelile creatorilor, de politica lor, de răul pe care – cu voie ori fără voie, cu pedepse ori fără pedepse – l-au făcut. Numai așa se tezaurizează un patrimoniu. Dar revin: greșelile nu trebuie ascunse, ci arătate și cunoscute, dar nu fetișizate, nu transformate în motive de interdicție a operelor valabile.      </p> <p><span style=”font-weight: bold;”>Ciocanul lui Horthy Miklós</span></p> <p>- Evident.  </p> <p>- Și-apoi, ce să facem de-acum înainte? Cui ar folosi să căutăm de câte ori i-au jignit, de-a lungul istoriei, cu vorba și cu fapta, anumiți etnici evrei pe români sau pe anumiți români? Să căutăm în spațiul public și cultural din Israel, în universul cultural ebraic cine și de câte ori a folosit cuvântul „goim”/„goimi” cu sens peiorativ față de străini? Să ne uităm iarăși la Talmud și să scoatem din context citate cu mesaje aparent xenofobe, fiindcă nu este greu de făcut așa ceva și mulți o fac? Și cum mai nimeni nu verifică să pot prelua aceste mesaje mincinoase din mijloacele de difuzare în masă. Sau să cercetăm ce au zis, au scris sau au făcut Iorga, Vaida-Voevod, Gheorghe Brătianu, Noica, Cioran, Eliade și să pândim la ei idei neconforme? </p> <p><span style=”font-weight: bold;”></span></p> <p> </p> <p><span style=”font-weight: bold;”>Vezi interviul integral la <a href=”http://jurnalul.ro/special-jurnalul/interviuri/ioan-aurel-pop-reactie-condamnare-octavia-goga-lege-vexler-1031081.html?fbclid=IwQ0xDSwRb-AdleHRuA2FlbQIxMABzcnRjBmFwcF9pZAwzNTA2ODU1MzE3MjgAAR68UC4HlTWV3DHY_YixEyJPH4CBJF97L1nwddIfBrty3pX-UOqLWPbj9dyPlQ_aem_IYK25zlgADQiihYKf1wnNw&sfnsn=wa” target=”_blank” style=”background-color: rgb(239, 0, 27); color: rgb(255, 255, 255);”>Jurnalul.ro</a></span></p>