Elevii au urcat pe scenă cu spectacolul „Alandalia”, o adaptare după textul semnat de scriitorul Zeno Daniel Șuștac, care propune o critică acidă a derapajelor din sistemul educațional actual.
Performanța este cu atât mai remarcabilă cu cât proiectul a fost realizat într-un timp extrem de scurt, într-un liceu cu profil teoretic-real. După calificarea la etapa națională, membrii trupei au intrat într-un ritm intens de repetiții, concentrându-se și pe gestionarea emoțiilor specifice unui concurs de asemenea anvergură. Prin exerciții de disciplină și prezență scenică, elevii au reușit să depășească tracul și să livreze o prestație convingătoare.
Spectacolul „Alandalia”, dramatizat de Raul Nemeș, păstrează esența satirei originale: o radiografie critică a sistemului de învățământ. Autorul Zeno Daniel Șuștac descrie lucrarea ca fiind „un semnal de alarmă declanșat cu ironie fină și umor”, un manifest împotriva educației punitive și o pledoarie pentru un sistem mai echilibrat și mai eficient.
Pe scenă, liceenii nu au fost doar interpreți, ci și purtători ai unui mesaj social puternic, folosind teatrul ca instrument de reflecție asupra propriei realități școlare.
Momentul festiv de premiere s-a desfășurat în Sala de Teatru a Casinoului din Sinaia. Profesoara Cristina Mandae, coordonatoarea trupei, a subliniat efortul din spatele succesului, dezvăluind că echipa a aflat despre participarea la festival cu doar câteva zile înainte de plecare.
„Este premiul lor, meritul lor. Am aflat marți că plecăm vineri la Sinaia. Îmi vine să plâng de bucurie”, a declarat ea.
Deși Colegiul Național „Ana Aslan” este cunoscut pentru profilurile sale de Matematică-Informatică și Științe ale Naturii, instituția a reușit să păstreze o tradiție solidă în zona artelor spectacolului, datorită implicării constante a profesoarei Cristina Mandae, care de peste 12 ani dezvoltă competențele artistice ale elevilor.
Dramaturgul spectacolului, Raul Nemeș, fost elev al colegiului și în prezent student la Facultatea de Fizică și Matematică din cadrul Universității de Vest din Timișoara, a evidențiat provocările tehnice ale proiectului. Repetițiile au început pe 17 martie, iar la Sinaia a fost prezentat doar un act din piesă.
„Suntem mai mult decât o trupă de teatru; suntem o gașcă de prieteni”, a spus acesta.
Publicul timișorean va avea ocazia să vadă spectacolul „Alandalia” în variantă integrală în data de 8 mai, la Teatrul „Merlin”, de la ora 17. Accesul este gratuit.

Citiți principiile noastre de moderare aici!