FOTO! Olimpiada Națională “Lectura ca abilitate de viață”, organizată în weekend, în Focșani

[analyse_image type=”featured” src=”https://www.monitoruldevrancea.ro/wp-content/uploads/2026/04/olimpiada-2.jpg”]

Cristi Valentin Misăilă, primarul municipiului Focșani:

Am avut onoarea să ofer premiile speciale la Olimpiada Națională “Lectura ca abilitate de viață”, desfășurată în acest weekend la Focșani. 

Bucuria a fost cu atât mai mare cu cât unul dintre aceste premii l-am acordat unui copil minunat, Iosif Grigore, elevul Colegiului Național “Unirea” din Focșani dar și al Centrului de Excelență Vrancea. De altfel, elevul nostru a obținut și o mențiune la Olimpiadă, la nivelul 1. Un tânăr minunat care a impresionat juriul prin conținutul argumentării. Felicitări Iosif! Felicitări profesorilor îndrumători, Janet Popoiu și Silvia Chelariu pentru că au grijă de copiii noștri.

A fost a doua olimpiadă națională organizată în această primăvară la Focșani, cu sprijin Primăriei și Consiliului Local. Felicitări Inspectoratului Școlar Județean pentru implicare și pentru că, împreună, reușim să punem Focșaniul pe harta educației naționale.  Felicitări conducerii și profesorilor Liceului de Artă “Gh. Tattarescu” pentru organizarea în cele mai bune condiții a olimpiadei.

Inspectoratul Școlar Județean Vrancea:

Vineri, 24 aprilie 2026, la Ateneul Popular „Maior Gh. Pastia” din Focșani, a avut loc Festivitatea de deschidere a etapei naționale a Olimpiadei Lectura ca abilitate de viață, organizată de Ministerul Educației și Cercetării, prin Inspectoratul Școlar Județean Vrancea, la Liceul de Artă „Gh. Tattarescu”, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Focșani. 

Comisia Centrală este condusă, în calitate de președinte, de doamna prof. Monica Anisie și de inspectorul pentru limba si literatura română din Ministerul Educației și Cercetării, prof. Daniel Georgescu, președinte executiv. 

Evenimentul a fost coordonat de inspectorul școlar general, prof.dr. Livia Marcu, vicepreședinte al Comisiei Centrale, și de inspectorul pentru limba și literatura română Drăgan Maria, secretar al Comisiei Centrale. 

Comisia județeană de organizare este condusă de inspectorul pentru management instituțional, prof. Melania Pătrășcanu, în calitate de președinte, și de prof. Iuliana Canae, președinte executiv.

La festivitate, alături de loturile de elevi și profesorii însoțitori care au reprezentat 37 de județe și municipiul București, au participat: Comisia Centrală de organizare a etapei naționale a olimpiadei; Viceprimarul Traian Negulescu, reprezentant al primarului municipiului Focșani, domnul Cristi Valentin Misăilă; Reprezentantul președintelui Consiliului Județean Vrancea, domnul Nicușor Halici; Subprefectul județului Vrancea, domnul Liviu Macovei; Vicepreședintele Consiliului Județean Vrancea, domnul Ciprian Epure.

Programul artistic al festivității a fost realizat de Corul de cameră Cantabile de la Liceul Teoretic „Ioan Slavici” din Panciu, condus de directorul unității școlare, prof. Andrei Manovici, de elevele Școlii de balet Class, îndrumate de Silvia Șonțu, și de Corul de elevi „Jeunesse” condus de prof. Adi Stroia, de la Liceul de Artă „Gh. Tattarescu” din Focșani. Au primit numeroase aprecieri și aplauze din partea publicului, impresionând prin sensibilitate, originalitate și talent.

Mulțumim profesorilor de limba și literatura română din județul Vrancea care au contribuit activ la organizarea competiției, tuturor celor care s-au implicat pentru susținerea excelenței în educație!

Grafică și concepție: insp.pentru informatică  Gherasim Daniel; foto: insp. școlar Claudia Codrescu.

[analyse_source url=”https://www.monitoruldevrancea.ro/2026/04/27/foto-olimpiada-nationala-lectura-ca-abilitate-de-viata-organizata-in-weekend-in-focsani/”]


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.