VIDEO! Director nou la Salubrizare și Servicii Publice Focșani; primarul municipiului, despre taxe, controale, trafic și reorganizare

[analyse_image type=”featured” src=”https://www.monitoruldevrancea.ro/wp-content/uploads/2026/04/Screenshot_20260424_155426_Facebook.jpg”]

Primarul municipiului Focșani, Cristi Valentin Misăilă, a susținut astăzi o conferință de presă, în cadrul căreia au fost abordate o serie de subiecte legate de activitatea municipalității. Însă subiectul cu care a deschis discuțiile a fost situația de la Societatea Salubrizare și Servicii Publice Focșani, mai precis faptul că aceasta are un nou director.

Noul director nu este un „necunoscut”, ci este cel care, pentru o perioadă, a deținut și funcția de conducere de la Entel SA. Și, referitor la faptul că a plecat de la Entel, Gabriel Grădinescu a punctat că nu a avut legătură cu activitatea, ci cu anumite probleme personale.
„Vechea conducere a avut mai multe sincope în procesul de management și, pentru că țin foarte mult la curățenia orașului, și țin foarte mult la modul cum se desfășoară fiecare activitate acolo, am considerat că este oportun să facem o schimbare de management.
Iar Consiliul de Administrație al Societății Salubrizare și Servicii Publice a desemnat – interimar deocamdată, până la finalizarea procesului de selecție, un nou director, în persoana domnului Grădinescu Gabriel, o persoană cu experiență extraordinară în domeniul financiar bancar și nu numai
”, a spus primarul Misăilă.

Și, dacă tot era vorba de schimbări, primarul a anunțat că vor urma modificări privind competențele Direcției de Dezvoltare Servicii Publice Focșani, în sensul că vor fi transferate către Asociația Intracomunitară Focșani-Golești serviciile privind administrarea padocului de câini și a activității de ecarisaj.

Însă, legat de schimbările din aparatul administrativ, edilul municipiului a ținut să sublinieze că va fi o reorganizare, în condițiile în care ar fi vorba despre o reducere cu cel mult 18 posturi ocupate.
„Dar cred că vom găsi soluții pentru ca oamenii să nu rămână pe dinafară”, a precizat Misăilă, cu referire la faptul că unii vor pleca în alte instituții, iar alții vor ieși la pensie.
Nici la Poliția Locală Focșani nu se întrevăd concedieri, dat fiind că, din 87 de posturi, sunt ocupate 71. Iar reducerea se cerea a fi făcută pentru a ajunge la 72 de posturi. Însă, așa cum a spus primarul, ar dori totuși o reorganizare, în sensul ca structura să devină o direcție a primăriei.

În cadrul conferinței de astăzi, Cristi Misăilă a vorbit și despre controalele Curții de Conturi la primărie, cu precizarea că „nu au fost identificate neconformități, ceea ce pentru noi este un lucru foarte bun și de lăudat pentru Direcția Economică, pentru că și-a făcut bine treaba”.

În ceea ce privește activitatea pe 2024, s-au constatat disfuncționalități „cu rezerve”. „Nicidecum nu a fost vorba despre sesizări penale”, a atras atenția Misăilă. Ca exemplu, primarul a arătat că la Teatrul Municipal fuseseră făcute plăți mai mari pentru anumite lucrări, însă problemele s-au remediat în timpul controlului.

Ca punct în plus, municipalitatea se află pe „podium” printre municipiile din țară privind gradul de colectare a taxelor și impozitelor, cu 97%. Și aici au fost date exemple 16,2 milioane de lei încasați de la rău-platnici, cea mai mare sumă provenind din vânzarea Casei de Cultură, prin procedura de excutare silită.

Traficul, măsurat din nou, parcul auto va ajunge la 67 de autobuze electrice

Firește, nu putea lipsi din discuție problema traficului și a poluării din municipiul reședință de județ. Referitor la aceste aspecte, Cristi Misăilă a arătat că va fi efectuat un nou studiu de trafic, în completarea celui realizat în anul 2019, pentru a se stabili impactul resistematizării sistemului rutier.
„Vă asigur că, din datele statistice pe care le avem până în prezent, ne-am atins și chiar ne-am depășit obiectivele impuse de Uniunea Europeană, pentru că noi facem proiecte pe termen mediu și lung, care vizează în principal reducerea poluării și reducerea cantităților de dioxid de carbon emanate în atmosferă de autovehicule”, a punctat edilul Focșaniului.

Totodată, primarul a arătat că, în perioada următoare, vor fi livrate ultimele 21 de autobuze electrice. „Avem până în prezent 46, și cu cele 21 vom ajunge la 67 de autobuze electrice”, a detaliat Misăilă.
Și, din nou, având datele statistice, primarul a apreciat că numărul celor care folosesc aceste autobuze a crescut de la an la an, ajungând la o creștere de 16%. „Nu de 3,4%, cât era estimat prin proiect.
Deci, cred eu, că cetățenii, ușor-ușor, vor înțelege că de fapt toate aceste proiecte vizează în principal mediul înconjurător și au ca principal obiectiv utilizarea mijloacelor de transport nepoluante: biciclete, autobuze electrice și așa mai departe”
, a încheiat Cristi Misăilă.

[analyse_source url=”https://www.monitoruldevrancea.ro/2026/04/24/video-director-nou-la-salubrizare-si-servicii-publice-focsani-primarul-municipiului-despre-taxe-controale-trafic-si-reorganizare/”]


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.