Ioana Petrescu anunţase, luni, că va reveni în poziţia de consilier al premierului, funcţie ocupată în perioada septembrie 2013 – martie 2014. Ea a fost numită ministru al Finanţelor în luna martie a acestui an. În noua configuraţie guvernamentală, Darius Vâlcov va prelua portfoliul Finanţelor, comasat cu cel al Bugetului.
Ioana Petrescu a fost întrebată, pe 1 decembrie, de jurnalişti, după ce a participat la parada militară din Bucureşti, dedicată Zilei Naţionale, dacă îi este teamă că va fi remaniată, ea precizând: „Nu, cu siguranţă nu, eu sunt aici să-mi fac treaba până la capăt”.
Cu un doctorat în Economie la Harvard University, Ioana Petrescu a absolvit Wellesley College (SUA), fiind licenţiată în economie şi matematică. Înainte de reveni în România, Petrescu a activat ca profesor asistent la Universitatea Maryland School of Public Policy.
Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/prim-ministrul-a-semnat-decizia-prin-care-o-numeste-din-nou-pe-ioana-petrescu-in-pozitia-de-consilier-337104