Tulcea: Lucrările la cele două investiții (PNRR) pentru persoanele cu dizabilități sunt aproape de final

[analyse_image type=”featured” src=”https://dobrogeanews.b-cdn.net/wp-content/uploads/2026/04/santiere-centre-sociale-tulcea2.jpg”]

Primăria Municipiului Tulcea, prin Direcția de Asistență și Protecție Socială (DAPS), implementează în prezent mai multe proiecte majore finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), axate pe dezvoltarea infrastructurii sociale pentru persoanele vârstnice și cele cu dizabilități. Primarul Municipiului Tulcea, Ștefan Ilie, împreună cu Ștefana Zibileanu, directorul Direcției de Asistență și Protecție Socială Tulcea, au vizitat șantierele celor două investiții pentru persoanele cu dizabilități, pentru a vedea stadiul lucrărilor.

“Vizităm stadiul celor două investiții pentru recuperarea persoanelor cu dizabilități și pentru mentenanța tuturor serviciilor de care au nevoie persoanele cu dizabilități. Centrele Mihail și Gavril, sunt aproape de finalizare (80%) și vrem să ne încadrăm cu aceste investiții deosebit de importante pentru municipiul nostru până la finalul lunii mai, pentru că sunt investiții din Programul Național de redresare și Reziliență PNRR și, așa după cum știm cu toții, ele trebuie finalizate în această primăvară- vară.

Foarte mulțumiți de constructor, de arhitect, de diriginte, care au gestionat cum trebuie cele două investiții, de Direcția de Asistență și Protecție Socială, care continuu monitorizează stadiul lucrărilor.

Unul dintre centre se ocupă cu consilierea persoanelor adulte cu dizabilități, iar celălalt cu proceduri de recuperare a lor și reconversia persoanelor cu dizabilități în societate. Persoanele cu dizabilități, mai ales cele adulte, nu au un loc unde să se întâlnească. Părinții fiind, să spunem așa, tributari ca tot timpul să fie alături de ei și să nu aibă posibilitatea de a-i duce undeva, unde să aibă acțiuni specifice dizabilității lor, acțiuni pentru pregătirea pentru anumite meserii pe care le pot practica.

Sunt pași importanți pentru integrarea lor în societate, pentru tratament, pentru consiliere. Am obținut prin PNRR finanțare pentru două investiții importante Centrul de zi și Centrul de recuperare. I-am numit după Arhanghelii Mihail și Gavriil. A fost ideea Ștefanei Zibileanu și este o idee foarte, foarte frumoasă” conform primarului Ștefan Ilie.

Urmăriţi Ştirile Dobrogeanews şi pe Google News

[analyse_source url=”https://www.dobrogeanews.ro/tulcea-lucrarile-la-cele-doua-investitii-pnrr-pentru-persoanele-cu-dizabilitati-sunt-aproape-de-final/”]

Analyse

Post not analysed yet. Do the magic.