Ploaie neagră pe coasta rusă a Mării Negre, după un atac ucrainean asupra unei rafinării. Imagini…

[analyse_image type=”featured” src=”https://s.iw.ro/gateway/g/ZmlsZVNvdXJjZT1odHRwJTNBJTJGJTJG/c3RvcmFnZTA4dHJhbnNjb2Rlci5yY3Mt/cmRzLnJvJTJGc3RvcmFnZSUyRjIwMjYl/MkYwNCUyRjIzJTJGMjY5NjA1NF8yNjk2/MDU0X3Byb2ZpbWVkaWEtMTA5MzcwMjcz/Ny5qcGcmdz0xMjAwJmg9NjMwJnpjPTEm/aGFzaD0xZjUzMjI5MmI5MGQ0YTg3YjYxMDFmNjYyNmRlMTQ5MQ==.thumb.jpg”]

O rafinărie atacată de Ucraina cu drone într-un oraş din sudul Rusiei este în flăcări de patru zile, provocând o poluare atmosferică ce a determinat căderea unei ploi negre şi restricţii pentru populaţie, au transmis autorităţile.

„Incendiul la rafinăria Tuapse este încă activ. Patru rezervoare sunt în flăcări”, a declarat joi un oficial al centrului de gestionare a situaţiilor de urgenţă din regiunea rusă Krasnodar, relatează AFP, potrivit Agerpres. 

Din cauza intensităţii incendiului la rafinăria din oraşul Tuapse, situat pe ţărmul Mării Negre, „produşi de combustie au fost eliberaţi în atmosferă” şi „au căzut miercuri odată cu ploaia, creând o depunere neagră pe suprafeţe”, a precizat miercuri seara centrul menţionat.

Locuitorilor li s-a recomandat să-şi limiteze deplasările şi să poarte o mască dacă ieşirile în aer liber sunt necesare, să ţină ferestrele închise, să poarte ochelari în locul lentilelor de contact şi să se abţină de la fumat.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

 

Concentraţia de particule toxice din atmosferă eliberate de incendiu este de două până la trei ori mai mare decât nivelurile admise, conform măsurătorilor oficiale efectuate luni.

Videoclipuri şi fotografii postate pe reţelele de socializare arată reziduuri negre depuse pe mobilierul urban, precum şi pe blana pisicilor şi câinilor.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Autorităţile regionale ruse au semnalat luni un „atac masiv cu drone ucrainene” asupra oraşului Tuapse, atac care a ucis o persoană şi a provocat un incendiu în port, fără a oferi alte detalii.

Ucraina recurge cu regularitate la atacuri cu drone asupra unor obiective strategice ruse, precum rafinării, rezervoare de combustibil, depozite de muniţii sau aerodromuri militare, într-o tactică de război asimetric menită să perturbe logistica armatei ruse şi să diminueze veniturile obţinute de statul rus din exporturile de produse energetice. La rândul ei, Rusia atacă în valuri cu drone şi rachete infrastructurile de electricitate şi gaze ale Ucrainei.

Editor : C.S.

[analyse_source url=”https://www.digi24.ro/stiri/externe/ploaie-neagra-pe-coasta-rusa-a-marii-negre-dupa-un-atac-ucrainean-asupra-unei-rafinarii-imagini-dramatice-din-tuapse-3741393″]


Analyse


2026-04-23 19:14:12

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.