Primarul Radu Reziuc a fost trimis în judecată de procurorii suceveni sub acuzații extrem de grave: violență în familie, lovire și lipsirea de libertate a concubinei sale și a fiicei acesteia.

Rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava descrie o noapte de coșmar, în care autoritatea publică a fost înlocuită de teroare.

Conform probatoriului, la data de 29.01.2026, în jurul orei 01:30, în timp ce se afla în interiorul imobilului (casă de locuit) situat în pe raza comunei Mitocu Dragomirnei, edilul violent a exercitat acte de violenţă fizică asupra concubinei sale, pe care a lovit-o peste cap şi corp cu pumnii şi picioarele, cauzându-i leziuni
traumatice ce au necesitat pentru vindecare un număr de 5-6 zile de îngrijiri medicale şi asupra fiicei acesteia, pe care a lovit-o cu picioarele peste corp şi cu o armă cu potenţial letal (pistol) în zona capului, cauzându-i leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare un număr de 8-9 zile de îngrijiri medicale, după care a împiedicat persoanele vătămate să părăsească respectivul imobil până dimineaţa, în jurul orei 07:00.

Deși inițial magistrații au decis arestarea preventivă, Radu Reziuc a reușit să obțină o măsură mai blândă la Tribunalul Suceava. În prezent, acesta se află în arest la domiciliu, măsură ce i-a fost prelungită pe 23 martie 2026.