[analyse_image type=”featured” src=”https://livetimisoara.ro/wp-content/uploads/2026/04/fenici-Timisoara-09.jpg”]
Marius Sadoveac și Cristian Fenici vor juca și sezonul viitor pentru echipa de handbal SCM Politehnica Timișoara.
Căpitanul Cristian Fenici și-a petrecut majoritatea carierei în alb-violet. El a mai jucat pentru scurte perioade în tricourile formațiilor din Bacău și Reșița. Fenici a făcut 40 de ani în februarie.
Marius Sadoveac va împlini 41 de ani luna viitoare, la 9 mai. Interul dreapta a mai jucat în țară pentru echipa din Constanța, dar și în Franța. Ambii au făcut parte din echipa care a cucerit Cupa României pentru SCM Poli în 2019, fiind și recent finaliști ai acestei competiții.
Următorul meci pentru echipa este cel de la Buzău, de duminică, ora 17:30. Buzoienii au trecut pe locul secund după ce au câștigat ieri restanța cu Minaur Baia Mare.
[analyse_source url=”https://livetimisoara.ro/2026/04/23/sadoveac-si-fenici-continua-alaturi-de-scm-poli/”]