Ce consecințe are plecarea deputatului Neagu în tabăra liberalilor

[analyse_image type=”featured” src=”https://opiniabuzau.ro/wp-content/uploads/2026/04/neagu-mocanu-pag.-1.webp”]

Așa cum era de așteptat, Petre Emanoil Neagu – fost președinte social-democrat al Consiliului Județean, ales deputat pe listele PSD în iarna anului 2024 -, a părăsit această formațiune politică și s-a înscris în Partidul Național Liberal.

Neagu a participat marți, 21 aprilie, alături de președintele organizației liberale buzoiene, deputatul Adrian Mocanu, la ședința Biroului Politic Național al PNL în care liderul național Ilie Bolojan a primit votul de încredere pentru a continua în funcția de premier. Aceasta după ce același Neagu a lipsit, luni, de la consultarea organizată în Partidul Social Democrat cu privire la ridicarea sprijinului politic pentru actualul premier. Marți după-amiază, după ce în spațiul public au apărut imagini care consfințeau prezența sa la adunarea liberalilor, Neagu a confirmat că a depus o cerere către Biroul Permanent al Camerei Deputaților pentru a activa în grupul parlamentar al PNL.

Mișcarea era, de altfel, previzibilă, după ce Neagu a participat, pe 25 martie, la şedinţa Biroului Politic Judeţean al Partidului Național Liberal. La acea dată, el spunea că a fost o „discuție informală” cu reprezentanții partidului din care a făcut parte timp de 18 ani și pe care l-a părăsit cu 18 ani în urmă. „Nu s-a întâmplat nimic, am fost doar la nişte discuţii cu domnii de la PNL. Deocamdată sunt deputat PSD şi vedem ce se va întâmpla pe viitor şi dacă se va produce vreo schimbare”, declara Petre Emanoil Neagu.

Petre Emanoil Neagu a fost membru al Partidului Național Liberal și al unor puișori ai acestuia (PNL-Aripa Tânără, Noul Partid Liberal și Partidul Liberal ’93) din 1990 până în 2008. O perioadă relativ scurtă de timp, el a și condus organizația județeană PNL. Ulterior s-a înscris în PSD, înaintea alegerilor locale din 2008.

Aparent, plecarea lui Neagu la PNL poate fi tratată ca o victorie importantă a liberalilor buzoieni, în speță a președintelui organizației județene, deputatul Adrian Mocanu. Aceasta pentru că, deși, se afla pe primul loc pe lista neagră a lui Ilie Bolojan – a liderilor de organizații cu cele mai slabe rezultate în alegeri -, iată că îi face cadou premierului un parlamentar cules de la adversarii social-democrați exact în momentul în care liberalii se află într-o foame extremă de voturi în Parlament în vederea confruntării cu PSD, inclusiv printr-o posibilă moțiune de cenzură.

În fapt, lucrurile nu stau tocmai așa. Până acum, după ce a eliminat de prin preajmă potențialii concurenți la funcția de președinte al organizației – poziție care i-ar putea asigura un loc sigur pe listele pentru parlamentarele din 2028 -, Mocanu se pricopsește cu un concurent serios prin preajmă. Iar în condițiile în care în toamna lui 2027 va veni în PNL și primarul Constantin Toma, el se va trezi înconjurat de doi colegi mult mai hârșiți în rele politice decât el însuși. Și atunci nimeni nu îi va putea garanta că planul clocit în această perioadă – el primul pe listă la deputăție, Neagu la Consiliul Județean și Toma la Primăria Buzău – va mai sta în picioare, în condițiile în care este destul de evident că niciunul dintre cei doi nu are cum să câștige alegerile locale ca reprezentanți ai liberalilor. Iar fără Neagu la Consiliul Județean și fără Toma la Primărie, șansele lui Mocanu să prindă primul loc pe lista de candidați pentru Camera Deputaților scad la 33 la sută.

În ceea ce privește Partidul Social Democrat, plecarea lui Petre Emanoil Neagu îl aduce într-o situație fără precedent în istoria de după decembrie 1989: în acest moment, PSD Buzău a rămas doar cu doi deputați și cu doi senatori. Pe de altă parte însă, dezertarea lui Neagu degrevează organizația de o obligație pe care și-a asumat-o în momentul în care l-a înlocuit pe acesta cu Lucian Romașcanu în fruntea Consiliului Județean și lasă liber un loc eligibil la alegerile parlamentare din 2028 pentru un social-democrat mai tânăr și de perspectivă. Chestiune valabilă și în condițiile în care după Neagu va pleca și Constantin Toma, dar abia în momentul în care va putea face respectiva mutare fără a-și pierde funcția de primar, respectiv cu șase luni înainte de alegerile locale din anul 2028.

Ce spune Lungu despre plecarea lui Neagu

De altfel, social-democrații buzoieni par a nu-l regreta pe Neagu după ce acesta a decis să facă pasul spre Partidul Național Liberal. Într-o intervenție la Focus FM, imediat după ce în spațiul public a apărut confirmarea gestului lui Neagu, președintele organizației județene a Partidului Social Democrat, deputatul Romeo Lungu, l-a acuzat pe acesta  de lipsă de caracter; mai mult, liderul PSD Buzău susține că personaje de vârsta fostului președinte al Consiliului Județean trebuie să dispară din politică și să fie înlocuiți cu oameni tineri.

Romeo Lungu

„Mă așteptam la acest lucru, pentru că au fost discuții cam de două luni de zile că va pleca domnul Neagu și aș putea să zic că e mare caracter, pentru că în asemenea situații se văd și caracterele oamenilor politici și mă așteptam ca la vârsta și la înțelepciunea lui să se gândească la interesul cetățenilor, nu la interesul personal. Dar iată că m-am înșelat și, până la urmă, vorbind și cu colegii mei, ar trebui ca acești oameni care sunt generația Gheorghe Doja să se retragă din politică până la urmă și generațiile să fie înlocuite cu oameni tineri, competenți și care fac politică pentru cetățeni, nu pentru interesul personal”, a spus Lungu la Focus FM.

Liderul social-democrat buzoian spune nu este nicio diferență între Neagu și primarul Constantin Toma în ceea ce privește loialitatea față de PSD: „Nu am încercat să-l conving, i-am spus că are tot suportul nostru, are cabinet parlamentar atât la organizația municipală, cât și la organizația județeană. A avut tot suportul nostru, sprijinul și comunicarea pentru parlamentarii noștri, avem și un grup de WhatsApp unde acolo comunicăm cu toții, dar niciodată n-a intervenit. Se pare că interesul personal este mult mai important decât interesul cetățenilor și mă refer aici că se vede că generația de 67-70 de ani, fiind coleg cu domnul primar Toma atât în liceu, cât și cred că și colegi de clasă, se vede că au băut din aceeași cană. Și până la urmă cred că e mai bine ca în aceste momente oamenii să aleagă să fie alături de echipă, să fie unitate și până la urmă caracterele se văd în aceste momente mai grele în politica… în politica națională, să spun așa”.

Romeo Lungu a mai spus că se așteaptă și la plecarea lui Toma din PSD, mutare care nu ar fi nicio pierdere pentru partid: „Mă aștept la orice și n-ar fi o mare pierdere nici pentru mine și pentru partidul nostru. Până la urmă nimeni nu este ținut cu forța, dar când ești ales pe listele unui partid politic, trebuie să respecți votul cetățenilor și să duci mandatul până la capăt. Cetățenii te-au votat ca parlamentar sau primar PSD, ar trebui să respecți votul cetățenilor și văd că acest lucru în aceste zile nu se respectă. Și încă o dată m-am gândit că înțelepciunea și maturitatea și vârsta unui om politic ar trebui să conteze, dar văd că nu contează acest lucru”.

În fine, președintele PSD Buzău a mai remarcat că formațiunea politică pe care o reprezintă i-a oferit „pe tavă” lui Neagu toate funcțiile pe care acesta le-a ocupat:  „Partidul Social Democrat i-a oferit totul domnului Neagu de când a venit în 2008 în Partidul Social Democrat. A fost pe rând director la instituția Urbis S.A. a Primăriei Buzău, a fost vicepreședintele Consiliului Județean, președinte al Consiliului Județean, deputat. Deci de când a venit domnul Neagu în Partidul Social Democrat a avut toate funcțiile oferite pe tavă de către PSD și n-a făcut mare lucru pentru județul Buzău. Și dacă ne gândim, puteți să întrebați pe oricine care este cel mai mare proiect pe care Consiliul Județean l-a făcut până în 2024. Nu există”.

„Dar nu credeți că e un rebranding al politicii buzoiene cu un parlamentar de 67 de ani? Mă gândeam că era mult mai periculos sau mult mai plăcut, să spun așa, dacă venea un actor tânăr, un parlamentar tânăr, un politician tânăr. Dar un rebranding la 67 de ani nu are decât scopul de a avea un interes personal”, a mai comentat Lungu plecarea lui Neagu la PNL.

[analyse_source url=”https://opiniabuzau.ro/ce-consecinte-are-plecarea-deputatului-neagu-in-tabara-liberalilor/”]


Analyse


2026-04-23 11:16:12

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.