[analyse_image type=”featured” src=”https://cdn.adh.reperio.news/image-b/b9f723fc-b01f-4f7f-ae34-625dbdeeb2d5/index.jpeg?p=f%3Djpeg%26w%3D1200%26h%3D630%26r%3Dcover”]
Un bărbat de 86 de ani, cetățean german, este suspectat că și-ar fi ucis concubina, o româncă de 30 de ani. Tragedia s-ar fi produs într-o locuință din Sectorul 3 al Capitalei, pe fondul unui conflict spontan. Bărbatul se află acum la audieri, iar surse judiciare susțin că acesta are dificultăți de deplasare.
În declarațiile oferite anchetatorilor, suspectul a susținut că victima ar fi devenit agresivă, urcându-se peste el și încercând să îl rănească. Acesta ar fi afirmat că a reușit să o îndepărteze folosindu-se de o cârjă, după care ar fi lovit-o și ulterior ar fi folosit același obiect în altercație.
Surse apropiate anchetei precizează că, până în prezent, între cei doi nu existau sesizări sau antecedente privind violența domestică.
Totodată, victima ar fi fost cunoscută de polițiști ca având probleme legate de consumul de substanțe interzise, iar în momentul incidentului ar fi avut un comportament agresiv, conform Antena 3 CNN.
Anchetatorii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii faptei. Bărbatul urmează să fie audiat în continuare și supus unor evaluări de specialitate, în cadrul anchetei aflate în desfășurare.
Femicidul, votat în Parlament de curând
Recent, legea care definește pentru prima dată femicidul în legislația românească a fost votată decizional de deputați la sfârșitul lunii martie. Inițiativa prevede pedepse severe, inclusiv închisoarea pe viață. Actul normativ definește juridic femicidul. De asemenea, prevede colectarea și publicarea anuală de date privind femicidul și violențele care îl preced, precum și protecție pentru orfanii femicidului, recunoscuți ca victime directe.
Anul trecut au fost înregistrate 66 de cazuri de femicid în România, potrivit Centrului FILIA.
[analyse_source url=”https://adevarul.ro/stiri-locale/bucuresti/crima-socanta-in-sectorul-3-un-cetatean-german-de-2524445.html”]