[analyse_image type=”featured” src=”https://www.monitoruldevrancea.ro/wp-content/uploads/2026/04/medicamente-spitalul-militar.jpg”]
Licitație inițiată pe SEAP de Spitalul Militar „Dr. Alexandru Popescu” Focșani, în vederea preluării și distrugerii a aproximativ 600 de kilograme de medicamente neutilizate și/ sau expirate. Cantitatea este una estimată, serviciile urmând a fi prestate la cerere, în funcție de gradul de umplere al recipientelor special create pentru activitatea de colectare.
Există și o sumă estimată a contractului – 3.690 lei, „serviciile vor fi prestate la sediul UM 02417 Focșani, str. Cezar Bolliac, nr. 3-5 și CMS Buzău, b-dul. Unirii nr. 140, în urma contractului încheiat și a primirii comenzii ferme”.
În caietul de sarcini se precizează că este nevoie pe de o parte de un recipient pentru minim 12 și maxim 24, cu un volum de 40 de litri. Aceste recipiente trebuie să aibă aplicată o bandă de culoare verde deschis și textul „Deșeuri de medicamente uzuale expirate/ neutilizate”, plus un text descriptiv.
Însă, așa cum se precizează în caietul de sarcini, aici nu sunt acceptate la preluare toate produsele farmaceutice. Astfel, în recipient pot fi depuse tablete, pastile, capsule, drajeuri, granule, pulberi, pilule, antibiotice, unguente, geluri, loțiuni și creme.
În același timp, nu sunt primite fiole, vaccinuri, medicamente lichide sau în recipiente de sticlă, seringi, ace, insulină/ autoinjectante, deșeuri cu sânge, inhalatoare, spray-uri, dispozitive medicale, termometre, medicamente citostatice, citotoxice, stupefiante, substanțe psihotrope.
Parte dintre acestea pot fi însă depuse în alte recipiente, cu bandă de culoare portocaliu/ orange, care au inscripționat pe ele „Deșeuri de medicamente aflate în recipiente sub presiune”.
Este vorba strict despre inhalatoare, spray-uri, recipiente sub presiune sau aerosoli, restul medicamentelor fiind interzise la depozitare aici.
Totodată, în caietul de sarcini se face referire și la alte două tipuri de recipiente: unul în care să încapă minum 6 bucăți și maxim 12, cu volum de 9 l, cu bandă autocolantă mov/ lila – „Citotoxice și Citostatice”, iar altul de minim 12 și maxim 24 de bucăți, tot de 9 l, cu bandă autocolantă roșie, cu textul „Tăietoare/ înțepătoare”.
[analyse_source url=”https://www.monitoruldevrancea.ro/2026/04/22/spitalul-militar-focsani-licitatie-pentru-preluarea-si-distrugerea-a-aproximativ-600-kg-medicamente-neutilizate-sau-expirate/”]