[analyse_image type=”featured” src=”https://img.svnews.ro/foto/2026/04/20/530263/4232693e5a2b376c40ebf1980.jpg”]
Președintele PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, consideră că premierul Ilie Bolojan trebuie să plece din această funcție pentru că a dus țara în criză, a blocat investițiile și a eșuat în aplicarea reformelor pe care le-a promis. În ședința de astăzi în care peste 4.500 de social democrați au fost consultați cu privire la retragerea sprijinului politic pentru Ilie Bolojan, liderul PSD Suceava și președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, a spus că PSD a intrat în această coaliție pentru stabilitatea țării.
„Am vrut să evităm o criză politică, cu un Guvern care fără PSD nu avea majoritate în Parlament. Dar la aproape un an distanță realitatea este cu toate alta. România este în plină criză economică, financiară, socială și energetică. Avem un prim ministru în persoana lui Ilie Bolojan care la început ne-a păcălit pe mulți dintre noi. Ne-a fost prezentat ca un lider reformist ca un administrator performant, dar când ceața s-a ridicat am văzut doar un politician blocat în trecut. Un om depășit de situație și de contextul economic și politic actual. Un om care a promis reforme dar în schimb nu a livrat nimic. Și dacă vreți vă pot da câteva exemple concrete. Când era la Oradea fondurile guvernamentale erau bune pentru a putea dezvolta comunitățile locale, dar imediat ce a ajuns în fotoliul de prim ministru și-a schimbat optica. Dacă la început a lovit cu ciocănelul în administrație pe parcurs a luat barosul și a aplicat lovituri tot mai grele, condamnând mii de localități din mediul rural la subdezvoltare. Tot același Ilie Bolojan, dacă vă aduceți aminte în primele zile la Guvern se bătea cu ospătarii. Ei bine ospătarii sunt tot acolo. Dar de fapt dacă e să facem un arc în timp, fix așa a fost și la Oradea. S-a bătut cu dansatorii de la Centrul Cultura Bihor, iar călușarii sunt tot acolo. Ba mai mult, trebuie să le plătească și salarii compensatorii”, a pus Șoldan. El a arătat că liderul PNL Ilie Bolojan nu a înțeles că este premier cu voturile PSD.
„Ce nu a înțeles Ilie Bolojan este că atunci când te afli într-o coaliție nu poți să te comporți ca un lider autoritar care nu ține cont de părerea partenerilor care te-au pus prim ministru. Dar cel mai grav, ce nu a înțeles Ilie Bolojan este că reformele nu înseamnă doar tăieri, măriri de taxe și automat sărăcirea populației. Datele oficiale despre ce se întâmplă astăzi în economie nu mint. Auzim în ultimele zile persoane la televizor, care de altfel ne urăsc, care își doresc din toți rărunchii ca PSD să se desființeze. Să vezi cum ne dau sfaturi și ne spun că trebuie să rămânem la guvernare. Aceleași persoane, vuvuzele care astăzi anunță un miting ca PSD să rămână la guvernare. Dacă nu e de râs, e de plâns. Aceleași persoane care ne spune că PSD bagă țara în criză pentru că cere schimbarea lui Ilie Bolojan, că încălcăm protocolul de coaliție.
Dar să fim corecți. Ei au încălcat protocolul de coaliție încă din prima zi. În protocol scria destul de clar. În prima parte premier liberal, dar ne-am trezit cu cel mai înfocat USR-ist. Tot la fel de clar este că țara este deja în criză, cu investiții blocate și mii de localități din zona rurală condamnate la subdezvoltare. O inflație de 10% doar pentru că Ilie Bolojan nu a ascultat de nimeni și a mărit TVA la 21%, cu zeci de mii de oameni trimiși în șomaj din mediul privat, cu prețuri la alimente care au crescut de două ori mai repede, România având cea mai mare inflație la alimente din Europa. Avem prețurile carburanților la cele mai ridicate niveluri din Europa doar din încăpățânarea dumnealui. Nu a vrut să intervină din primele zile așa cum au făcut alte state europene și să pună în aplicare măsurile propuse de ministrul PSD al energiei.
Dragi colegi, suntem oficial în recesiune tehnică. Este clar că așa nu mai putem continua. Astăzi nu luăm o decizie importantă doar pentru viitorul PSD, ci pentru viitorul țării și al oamenilor care încă își mai pun speranța în noi. Într-o Românie care se dezvoltă, într-o Românie cu lideri empatici care înțeleg nevoile societății și care nu pedepsesc poporul în fiecare zi prin măsuri de austeritate. În spatele meu se află o parte a organizației PSD Suceava. Într-o singură voce vă spunem că avem nevoie de o schimbare. Și acea schimbare e fără Ilie Bolojan. Și dacă e nevoie suntem dispuși să mergem și în opoziție. Deși aritmetica parlamentară ne arată că nu se poate fără PSD la guvernare. Așa bine-nțeles într-o coaliție pro-europeană. Pentru că la final politica nu e despre putere și funcții ci despre oameni”, a spus Gheorghe Șoldan.
Gheorghe Șoldan consideră că Ilie Bolojan trebuie să plece din funcția de premier pentru că reformele acestuia au însemnat doar tăieri, măriri de taxe și automat sărăcirea populației,

[analyse_source url=”https://www.svnews.ro/gheorghe-soldan-considera-ca-ilie-bolojan-trebuie-sa-plece-din-functia-de-premier-pentru-ca-reformele-acestuia-au-insemnat-doar-taieri-mariri-de-taxe-si-automat-saracirea-populatiei/530263/”]