<div><span style=”font-weight: bold;”>Renașterea culturală nu răsare niciodată din solul otrăvit al imposturii. Ea nu poate înflori acolo unde valoarea este înlocuită sistematic cu simulacrul, unde spiritul autentic este alungat, iar în locul lui sunt instalați, cu grijă birocratică, imitatori lipsiți de sevă culturală și de talent. </span></div> <div><br /> </div> <div>Într-o asemenea lume răsturnată, marile conștiințe ale literaturii române devin incomode. Clasicii sunt înlocuiți nu prin interdicții brutale — acelea ar trezi suspiciuni —, ci printr-o metodă mult mai perfidă: uitarea organizată. Numele lor dispar din manuale, operele nu mai sunt republicate cu aceeași grijă, statuile — acele ancore simbolice ale memoriei — sunt lăsate să se degradeze sau sunt eliminate cu o nepăsare studiată. Nu mai este nevoie de cenzură explicită atunci când indiferența ucide mai sigur decât orice decret.</div> <div><br /> </div> <div>În locul acestor repere apar, ca într-un spectacol absurd, figurile unei mediocrități promovate agresiv. Scribi obedienți, indivizi fără consistență interioară, fără coloană vertebrală, dar perfect adaptați mecanismelor de putere. Nu talentul îi recomandă, nu profunzimea, nu originalitatea — dimpotrivă, docilitatea le devine principală monedă de schimb. Ei nu creează decât forme lipsite de autenticitate și împrăștie o lumină falsă, rece, înșelătoare.</div> <div><br /> </div> <div>Se conturează astfel un tip uman care amintește de unele dintre cele mai triste experimente ale trecutului: fabricarea „intelectualului oficial”. Un produs de laborator ideologic, croit după tiparul glorificării fără fond, al promovării susținute instituțional și al unei false aure academice. Este un fenomen care ține de strategie: se construiesc figuri „reprezentative” tocmai pentru a înlocui valorile autentice.</div> <div><br /> </div> <div>Acești pseudo-intelectuali — sfertodocți cu morgă — ocupă treptat spațiul public. Sunt prezenți pretutindeni: în reviste, în emisiuni televizate, în comisii culturale, la ICR, la Ministerul Culturii. Își acordă unii altora distincții, își validează reciproc impostura și construiesc o rețea închisă, autoreferențială, în care criteriul valorii este înlocuit de criteriul apartenenței. Astfel, cultura ajunge să devină un club exclusivist al mediocrității autosuficiente. </div> <div><br /> </div> <div>Încet, dar sigur, nonvaloarea se instalează ca normă. Publicul, bombardat constant cu aceste nume și aceste produse, începe să creadă în iluzia unui „nou val”. Dar nu este vorba de o înnoire autentică, ci de un val anemic, lipsit de forță creatoare, format din indivizi supuși, adaptați și promovați pentru că nu pun întrebări și nu deranjează.</div> <div><br /> </div> <div>Pericolul nu constă doar în existența acestor figuri; tragedia rezidă în efectul lor cumulativ asupra conștiinței colective. Când reperele sunt falsificate, când valorile sunt substituite, când criteriile sunt pervertite, o întreagă societate începe să-și piardă reperele morale și culturale. Cultura — acea memorie vie a unui popor — se diluează, se fragmentează și se transformă într-un decor fără substanță. </div> <div><br /> </div> <div>Iar odată cu cultura, se estompează și istoria, și tradițiile, și identitatea. Un popor fără repere culturale devine ușor de modelat, ușor de manipulat, ușor de condus. Din comunitate vie, se transformă într-o masă de manevră. Nu mai există conștiință critică, nu mai există discernământ, nu mai există reacție.</div> <div><br /> </div> <div>Ceea ce este cu adevărat tulburător nu este doar existența acestui proces, ci complicitatea populației care îl face posibil. Un popor care aplaudă fără să cerceteze, care acceptă fără să compare, care înghite etichete fără să verifice conținutul contribuie la instaurarea unei realități paralele, în care valoarea este decretată, nu recunoscută. </div> <div><br /> </div> <div>Premiile devin instrumente de legitimare, nu de consacrare. Titlurile devin măști. Aparența ține locul esenței. Iar în acest teatru al iluziei, mulți ajung să creadă că asistă la o epocă de glorie, când, în realitate, sunt martorii unei degradări lente, programate cu mulți ani în urmă.</div> <div><br /> </div> <div>Este o erodare care se produce prin repetiție, prin obișnuință, prin înlocuirea treptată a criteriilor, până când, într-o zi, diferența dintre autentic și fals devine aproape imposibil de sesizat pentru ochiul neantrenat. </div> <div><br /> </div> <div>Și poate că abia atunci, când totul va fi golit de sens, când cultura va deveni doar un decor inert, se va înțelege cu adevărat dimensiunea acestui proces. Dar acel moment ar putea veni prea târziu.</div> <div><br /> </div> <div>Pentru că distrugerea unei culturi este un proces programat. Iar cel mai eficient mod de a-l realiza este prin înlocuirea valorilor cu mediocri plini de premii cumpărate, falși filozofi și scribi de serviciu.</div> <div><br /> </div> <div>Iar atunci când o societate nu mai distinge între valoare și impostură, între autentic și artificial, între creație și execuție, nu mai este nevoie de nicio constrângere exterioară.</div> <div><br /> </div> <div>Decăderea devine, în mod paradoxal, un act acceptat.</div> <div><br /> </div> <div>Și, uneori, chiar aplaudat.</div>