[analyse_image type=”featured” src=”http://www.banatulmeu.ro/wp-content/uploads/2026/04/IMG_3665.jpeg”]
PSD a votat, luni seară, retragerea sprijinului politic premierului Ilie Bolojan. 5.000 de membri ai PSD din toată țara au votat online, printr-o aplicaţie. Așadar, s-au înregistrat 97,7% din voturi în favoarea retragerii sprijinului politic şi 2,3% au votat împotrivă.
Liderul PSD Sorin Grindeanu a declarat că conducerea partidului va ţine cont de mandatul pe care l-a primit şi în zilele următoare va acţiona în acest sens.
“Mandatul pe care l-am primit din partea dumneavoastră, noi conducerea partidului, este unul cât se poate de clar. Când 97,7% dintre colegi îţi spun că acesta este mandatul, că Ilie Bolojan trebuie să plece acasă, nu mai mai este loc de nimic altceva. Am înţeles acest lucru şi eu şi Claudiu şi vicepreşedinţii şi toată conducerea partidului. Vă asigur că în conformitate cu ceea ce ați votat, în zilele următoare, vom acționa. (…). Vom ține cont de toate lucrurile care s-au spus azi, voi de mandatul pe care dumneavoastră ni l-ați dat astfel încât viața românilor să fie una mai bună“, a spus Sorin Grindeanu, după rezultatul votului.
În urma votului, premierul Ilie Bolojan nu mai are majoritate în Parlament. PSD asigura aproximativ 40% din voturile coaliției de guvernare.
De asemenea, liderii PNL și USR s-au reunit în ședințe luni seara.
[analyse_source url=”https://www.banatulmeu.ro/psd-a-votat-retragerea-sprijinului-politic-premierului-ilie-bolojan/”]