Cristiano Ronaldo se apropie în mare viteză de golul 1.000 în carieră. Portughezul punctează la foc automat…

[analyse_image type=”featured” src=”https://cdn.adh.reperio.news/image-c/ca12a911-9fed-439f-af90-7811767cd308/index.jpeg?p=f%3Djpeg%26w%3D1200%26h%3D630%26r%3Dcover%26c%3D0%252C0.04%252C1%252C0.865″]

Cristiano Ronaldo a deschis scorul în victoria echipei saudite de fotbal Al Nassr cu 4-0 contra formației Al Wasl (Emiratele Arabe Unite), duminică, la Dubai, atingând 969 goluri în carieră, la doar 31 distanță de borna de 1.000, după un meci în care echipa sa a ajuns în semifinalele AFC Champions League Two, scrie EFE.

Cristiano Ronaldo aleargă după recorduri FOTO EPA

Cel de-al 26-lea gol al fostului jucător al lui Real Madrid din acest sezon a venit în minutul 11, când a transformat în gol, din careul mare, o centrare de pe dreapta a lui Nawaf Boushal.

Din acel moment, Al Nassr și-a dominat adversarul și scorul a căpătat proporții după reușitele lui Inigo Martinez (24), Abdulelah Al-Amri (26) și Sadio Mane (80).

După victoria din sferturi, fază disputată într-o singură manșă, Al Nassr va juca în penultimul act cu Al Ahli Doha (Qatar), miercuri 22 aprilie la Dubai, tot într-o singură manșă, în Conferința de Vest a competiției.

În semifinala din Conferința de Est, Gamba Osaka (Japonia) a învins-o pe Bangkok United (Thailanda) după două manșe cu 3-1 (0-1, 3-0).

Finala este prevăzută pe 16 mai, la Riad sau Doha, în funcție de învingătoarea dintre Al Nassr și Al Ahli Doha.

[analyse_source url=”https://adevarul.ro/sport/cristiano-ronaldo-se-apropie-in-mare-viteza-de-2523917.html”]


Analyse


2026-04-21 01:42:14

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.