Victor Ponta şi Alina Gorghiu, atacuri reciproce pe Facebook

 

Domnul Ponta este absent de fiecare dată când ceva dramatic se întâmplă în România. Fie că este la o partida de baschet, fie la o masă cu jurnaliştii, domnul Ponta pare preocupat doar de agenda personală, atunci când este nevoie de implicarea sa. Acum, când ţara se află, din nou, sub zăpadă, domnul Ponta are ca principala preocupare atacarea opoziţiei pe facebook. Este o noutate. În spiritul sfaturilor transmise prin intermediul facebook chiar de către domnia sa, îi cer public, încă o dată, ca în aceste momente să fie reţinut în activitatea politică şi mai activ în îndeplinirea sarcinilor de serviciu. Nimic mai mult.

Îi transmit acest lucru tot pe facebook deoarece sunt convinsă că este online la orice oră.

Domnule Ponta, diferenţa între implicare şi timpul pierdut cu replici neinspirate poate fi chiar diferenţa între a fi respectat sau dispreţuit…dar sigur, experienţa campaniei pentru prezidenţiale este recentă, sigur că ştiţi acest lucru”, a scris Alina Gorghiu, copreşedinte al PNL.

Reacţia sa vine după ce, în urmă cu câteva ore, Victor Pontaa făcut un apel la schimbare: „Dacă cineva a înţeles cu adevărat de ce a contestat PNL Bugetul la CCR (pentru că un amendament chiar era al lor, de altfel), îl rog să-mi explice şi mie! Poate înţeleg şi colegii din PNL-PDL că oamenii aşteaptă să ne schimbăm TOŢI (nu doar unii) în bine, să lăsăm scandalul şi confruntările inutile!”.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat ieri Decretul pentru promulgarea Legii bugetului de stat pe anul 2015 și Decretul privind promulgarea Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2015, în urma deciziei Curții Constituționale a României de a respinge sesizarea de neconstituționalitate. 

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/victor-ponta-si-alina-gorghiu-atacuri-reciproce-pe-facebook-341000


Analyse


2025-04-05 04:00:56

General Sentiment: negative (score: -0.4 magnitude: 1.5)

Subject: Atacuri politice pe Facebook

Entity Sentiment:

  • Victor Ponta: negative (score: -0.6 magnitude: 0.8, occurrence: 4)
  • Alina Gorghiu: negative (score: -0.5 magnitude: 0.7, occurrence: 3)
  • Klaus Iohannis: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • PNL: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 2)
  • Curtea Constitutionala a Romaniei: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Social Media

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Victor Ponta si Alina Gorghiu se ataca reciproc pe Facebook, criticandu-se pentru implicarea lor politica si actiunile recente. Gorghiu il acuza pe Ponta de neimplicare in momente critice, in timp ce Ponta cere schimbare in PNL.

Summary: Victor Ponta si Alina Gorghiu au avut un schimb de replici pe Facebook, criticandu-se reciproc pentru actiunile si implicarea lor politica. Gorghiu l-a acuzat pe Ponta de neimplicare in momente critice, in timp ce Ponta a cerut schimbare in PNL. Presedintele Klaus Iohannis a semnat decretele pentru promulgarea legilor bugetului de stat si al asigurarilor sociale pe 2015, dupa ce Curtea Constitutionala a respins sesizarea de neconstitutionalitate.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.