Astăzi se sărbătorește Ziua Internațională a Hemofiliei

[analyse_image type=”featured” src=”https://blitz24.ro/wp-content/uploads/2026/04/ziua-internationala-a-hemofiliei-scaled.jpg”]

Ziua Internațională a Hemofiliei, sărbătorită astăzi, 17 aprilie, reprezintă o oportunitate importantă de a crește gradul de informare al populației cu privire la diagnosticarea și tratamentul acestei afecțiuni, dar și de a atrage atenția autorităților asupra necesității îmbunătățirii accesului la servicii medicale.

Deși hemofilia nu se vindecă, tratamentul adecvat permite pacienților să ducă o viață activă și să se bucure de o bună calitate a vieții.

Tema stabilită de Federația Mondială de Hemofilie pentru anul 2026 — „Diagnosticarea: primul pas către tratament” care  subliniază un adevăr esențial: deși boala este prezentă de la naștere, ea este adesea descoperită târziu.

Ce este hemofilia?

Hemofilia este o boală genetică rară, prezentă de la naștere, care afectează capacitatea sângelui de a se coagula. Ea apare din cauza lipsei sau funcționării defectuoase a unor factori de coagulare — cel mai frecvent factorul VIII (hemofilia A) sau factorul IX (hemofilia B).

Boala este, de regulă, moștenită de la mamă și afectează în principal băieții. În aproximativ 30% dintre cazuri, apare însă spontan, fără antecedente familiale. Deși femeile sunt, de obicei, purtătoare, unele pot prezenta forme ușoare de sângerare.

Cum se manifestă?

Semnul principal al hemofiliei este sângerarea prelungită și dificil de oprit. Aceasta poate apărea:

  • după lovituri minore sau căzături
  • la nivelul articulațiilor, provocând durere, inflamație și limitarea mișcării
  • la nivel muscular sau intern
  • după intervenții medicale sau extracții dentare

În mod normal, organismul formează un cheag de sânge pentru a opri sângerarea, folosind trombocite și factori de coagulare. În hemofilie, acest proces este întârziat sau ineficient.

Cât de frecventă este?

Hemofilia afectează aproximativ 100 de persoane la un milion de locuitori. În România, sunt în jur de 2.000 de persoane diagnosticate, iar forma A este de 5–6 ori mai frecventă decât forma B.

Tipuri de hemofilie

  • Hemofilia A – lipsa factorului VIII
  • Hemofilia B – lipsa factorului IX
  • Hemofilia C – lipsa factorului XI (mult mai rară)

Forme de severitate

În funcție de cantitatea de factor de coagulare din sânge:

  • formă severă: sub 1%
  • formă medie: 1–4%
  • formă ușoară: 5–30%

Formele severe sunt de obicei diagnosticate în primii ani de viață, când copilul începe să meargă și apar traumatisme frecvente. Formele ușoare pot fi descoperite mai târziu, uneori doar în urma unei intervenții chirurgicale sau a unui accident.

Tratament

Hemofilia este o boală cronică, dar tratabilă. Tratamentul constă în administrarea factorului de coagulare lipsă, fie preventiv (profilactic), fie în situații de sângerare.

La Spitalul Județean de Urgență Buzău, tratamentul este asigurat prin Programul Național de Hemofilie și include:

  • tratament profilactic pentru copii
  • tratamentul episoadelor de sângerare (la copii și adulți)
  • recuperare medicală prin kinetoterapie

Programul, derulat din 2008, este coordonat de medicul primar pediatru Anica Gina și se adresează tuturor pacienților, indiferent de vârstă.

De ce este important diagnosticul?

Hemofilia este o afecțiune rară, dar serioasă, iar simptomele — vânătăi frecvente, sângerări prelungite sau dureri articulare — sunt adesea ignorate, mai ales la copii, sau considerate normale în cazul femeilor.

Accesul la centre specializate rămâne inegal, iar la nivel global peste 75% dintre persoanele afectate nu sunt diagnosticate.

[analyse_source url=”https://blitz24.ro/national/astazi-se-sarbatoreste-ziua-internationala-a-hemofiliei/”]


Analyse


2026-04-18 00:01:12

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.