Societatea civilă, mesaj dur către Nicușor Dan: „Ați avut șansa să schimbați sistemul; dacă ați ales să îl serviți, veți fi judecat ca parte a lui”

[analyse_image type=”featured” src=”https://s2.ziareromania.ro/?mmid=112cc56b0568022628″]

Societatea civilă, mesaj dur către Nicușor Dan: „Ați avut șansa să schimbați sistemul; dacă ați ales să îl serviți, veți fi judecat ca parte a lui”

Vineri, 17 Aprilie 2026, ora 11:54
1779 citiri
Societatea civilă, mesaj dur către Nicușor Dan: „Ați avut șansa să schimbați sistemul; dacă ați ales să îl serviți, veți fi judecat ca parte a lui”

Președintele României, Nicușor Dan FOTO Hepta

O serie de organizații și grupuri civice au adresat o scrisoare deschisă către președintele Nicușor Dan, în care se declară „profund îngrijorate” de direcția în care a ales să își exercite mandatul, „un mandat câștigat pe baza unui angajament clar față de cetățeni, într-un context politic deja puternic radicalizat”.

Acestea au atras atenția că, într-o democrație funcțională, relația dintre votant și politician se întemeiază pe un veritabil contract social. „Este o relație mutuală, în care cetățenii aleg să susțină un candidat în baza unor clauze explicite – promisiunile publice. Acestea nu sunt simple declarații de campanie, ci obligații morale și politice”, spune societatea civilă.

„Solicitările noastre, la care ați făcut referire cu ironie, nu sunt revendicări arbitrare, ci vizează exclusiv propriile dumneavoastră angajamente. Ați fost ales pe un val de speranță: promisiunea unui stat funcțional, fără ingerințe politice, a unei justiții independente și a unor reforme administrative și electorale autentice. Astăzi, la aproape un an de la preluarea mandatului, suntem obligați să constatăm nu doar că aceste obiective nu au fost atinse, ci că acțiunile dumneavoastră susțin în continuare status quo-ului”, spun semnatarii scrisorii.

„Mimarea cinismului”

Organizațiile subliniază că Nicușor Dan a ales să răspundă criticilor nu cu argumente, ci cu aroganță.

„Nu cu responsabilitate, ci printr-o mimare a cinismului specific celor pe care ați promis că îi veți combate. Mai grav, ați tratat cu superioritate oameni care au susținut activ schimbarea în bine, care și-au asumat costuri reale pentru a vă susține și care v-au acordat încredere în baza programului pe care dumneavoastră vi l-ați asumat”, se arată în scrisoare.

„Numirea Liei Savonea – o declarație politică”

Semnatarii susțin că deciziile adoptate până în prezent indică, în mod îngrijorător, o continuitate a practicilor din mandatul fostului președinte Klaus Iohannis, „un mandat care a contribuit la erodarea încrederii publice, la tolerarea corupției și la amplificarea tensiunilor sociale și politice”.

„Numirea Liei Savonea – percepută public drept unul dintre simbolurile justiției capturate – a reprezentat un semnal devastator pentru încrederea în independența sistemului judiciar. Nu este doar o decizie controversată, ci o declarație politică în sine, care contrazice frontal promisiunile asumate”, mai spun semnatarii.


Analyse


2026-04-17 16:57:16

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.