Razie în zona școlilor din Gura Humorului. Șase elevi prinși chiulind au fost trimiși la cursuri cu propunere de sancționare

[analyse_image type=”featured” src=”https://img.svnews.ro/foto/2022/05/03/294047/b5bce3cea7fbb3f2dfcf459bd.jpg”]

Conform Planului de acțiune, în data de 15.04.2026, între orele 10.00-12.00, efective din cadrul Biroului Siguranță Școlară, Serviciului de Investigarea Criminalității Economice, Serviciului Criminalistic-Compartimentul Canin, Poliției orașului Gura Humorului și din cadrul I.J.J. Suceava-Detașamentul Gura Humorului au acționat pe raza orașului Gura Humorului, în zona: Colegiului ”Alexandru cel Bun”, Școlii Gimnaziale ”Teodor Balan” și a Școlii Gimnaziale ” Petru Comarnescu” pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și personalului didactic, prevenirea absenteismului, rezultatele fiind următoarele:

  1. Număr controale la agenți economici-4;
  2. Instruiri agenți economici cu privire la interzicerea vânzării băuturilor alcoolice/energizante/produse din tutun minorilor:4;
  3. Persoane legitimate-15, din care 9 elevi ai Colegiului ”Alexandru cel Bun”(6 dintre ei aflați în timpul orelor de curs). Aceștia au fost trimiși la cursuri iar conducerea unității de învățământ va fi informată pentru a dispune măsuri cu privire la aceștia, conform regulamentului școlar.
  4. În cadrul acțiunii au fost desfăşurate 8 activităţi preventive (participări la ore de curs) cu 340 cadre didactice de la Școala Gimnazială ”Teodor Balan”, ocazie cu care elevilor le-au fost prezentate aspecte legale privind: vânzarea și consumul băuturilor /alcoolice/energizante de către minori, vânzarea și consumul produselor din tutun precum și cu privire la răspunderea penală și contravențională, prevenirea portului fără drept de obiecte periculoase etc iar cadrelor didactice le-au fost prezentate aspecte privind principalele genuri de infracțiuni și contravenții ce pot fi comise în mediul școlar, modalitățile de intervenție și sesizare, principalele tipuri de droguri, semne ale consumului de droguri ce pot fi observate la elevi ș.a..
  5. Număr forțe participante – 14, respectiv 10 polițiști( 4 polițiști din cadrul Biroului Siguranță Școlară, 4 din cadrul Poliției orașului Gura Humorului, 1 din cadrul SICE, 1 din cadrul Serviciului Criminalistic-Compartimentul Canin) și 4 jandarmi.
VN:F [1.9.22_1171]
se actualizează…
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)

[analyse_source url=”https://www.svnews.ro/razie-in-zona-scolilor-din-gura-humorului-sase-elevi-prinsi-chiulind-au-fost-trimisi-la-cursuri-cu-propunere-de-sanctionare/529520/”]

Analyse

Post not analysed yet. Do the magic.