,,DEZ-ETNICIZAREA RELATIEI DINTRE ROMANIA SI UNGARIAIncercati sa va imaginati ca relatia intre Bucuresti si Kiev ar fi filtrata de minoritatea romaneasca din Ucraina. Incercati sa va imaginati ca relatia intre Romania si Serbia ar fi determinata de statutul si viziunea minoritatii romane din Voivodina sau de sarmana minoritate romana, oprimata in continuare, din Timoc. Imaginati-va, de pilda, ca relatia intre Romania si RM ar fi decisa de invitatia pe care doamna Maia Sandu o trimite sau nu Patriarhului Romaniei sa viziteze Mitropolia Basarabiei sau de faptul ca Chisinaul cedeaza sau ofera Romaniei cladirea seminarului teologic pe care a promis-o de multa vreme.Lucrurile nu se intampla asa nici in cazul Ucrainei, nici in cazul Serbiei, nici in cazul RM, pentru ca politica statului roman fata de aceste state nu este etnica, nu este etnicizata. Singurul stat in relatie cu care Romania are o politica etnicizata este Ungaria. Apelul nostru, in acest moment, este pentru dezetnicizarea acestei relatii bilaterale.ETNICIZARE SI COSUVERANITATECand s-a intamplat, s-a acutizat aceasta etnicizare a politicii bilaterale, care a fost acolo ca un sunet de fond? S-a acutizat in preajma lui 2018, la Centenarul romanilor. Este momentul in care ministrul de externe al Ungariei da un ordin tuturor diplomatilor maghiari sa nu participe la sarbatoarea Zilei Nationale a romanilor, de 1 decembrie, pentru ca, nu-i asa, ,,noi nu avem nimic de sarbatorit la 1 decembrie”. Ii tine isonul liderul UDMR, Kelemen Hunor, care repeta si el, papagaliceste: nici noi nu avem nimic de sarbatorit la 1 decembrie, deci sa nu va bazati pe noi.UDMR-ul se preda, sub comanda lui Kelemen Hunor, complet Budapestei lui Orban, si devine pionul care duce la indeplinire politica de etnicizare pe care Budapesta o contura la vremea respectiva. Cine isi mai aminteste ca Viktor Orban a numit si un reprezentant pentru regiune, insarcinatul premierului, domnul Katalin Szili, care gestiona, nu-i asa, relatia Transilvaniei in legatura directa cu liderul UDMR? De atunci, UDMR-ul devine, nemijlocit, o filiala FIDESZ in Romania. Nimeni nu cranteste, nimeni nu se opune, nimeni, la ordinele lui Hunor, nu mai discuta cu alti lideri de la Budapesta!Viktor Orban a fost un ,,imparat gelos”. Toata diversitatea de gandire, de viziune a maghiarilor din Transilvania, care exista – nu erau toti aliniati la Viktor Orban, unii erau social-democrati, altii erau mai ecologisti, altii erau mai europenisti – toata diversitatea deci a fost suprimata (voci, reviste, site-uri, publicatii), pentru ca nu s-a platit nimic, nu s-a promovat nimic prin intermediul UDMR-ului care nu rezona cu ceea ce se intampla la Budapesta. Maghiarii din Romania au fost mufati la media budapestana, iar vocile disidente au fost efectiv suprimate.Proiectul maghiar care a sustinut aceasta idee s-a numit nu atat de-suveranizarea Romaniei, cat co-suveranizarea Romaniei. Altfel spus, prin intermediul unei prezente masive in Transilvania si la guvernare, cu o filiala Fidesz, adica UDMR-ul, Romania intra intr-un regim de co-suveranizare, adica o influenta politica mult peste dimensiunea ei a Ungariei in relatie cu ceea ce se intampla in politica interna si externa a Bucurestiului.Proiectul de co-suveranizare a avut drept consecinta o etnicizare a relatiei bilaterale; si invers.,,KOS KAROLY” SE INTOARCEKelemen Hunor, sustinatorul fara rest al personajului de la Budapesta care devenea, treptat, oaia neagra a Europei, juca rolul unui ,,Kos Karoly”. Cine si-l mai aminteste pe iredentistul din perioada interbelica, antiromanul atroce, care a inventat transilvanismul – ultimul refugiu ideologic de lupta impotriva statului national roman si a prezentei masive romanesti din Transilvania? Kos Karoly, despre care se spunea la vremea respectiva la Budapesta ca ,,traieste periculos”, transilvanismul fiind un proiect periculos de sustinere a ungurimii, a fost decorat, primul decorat, pentru faptele lui in perioada lui Horthy Miklos, cat trupele acestuia au intrat in Transilvania.Din punctul acesta de vedere, similitudinea cu Kelemen Hunor este evidenta. Cand vorbeste cu liderii de la Budapesta, domnul Kelemen Hunor le spune probabil: ,,eu sunt omul vostru, trebuie sa aveti grija de mine, imi fac ,,misiunea” cum pot”. Cand vorbeste cu oamenii din sistem de la Bucuresti, le spune probabil acelasi lucru, fara sa creada pana la capat nici an unii, nici in altii.RETEAUA FINANCIARA DIN TRANSILVANIAMai exista o dimensiune foarte importanta a etnicizarii politice sau a co-suveranizarii Romaniei: retelele financiare pe care guvernul Orban le-a incurajat. N-avem probe, poate ca o sa avem, poate ca ne va ajuta si domnul Peter Magyar, cand va declansa anchete pe aceasta directie, dar ne putem imagina ca Transilvania este un spatiu bun pentru aceste tipuri de jocuri financiare.Din perspectiva romaneasca, banii nu sunt ai Romaniei, sunt banii pe care ii trimite Viktor Orban in Transilvania, deci nu exista o atentie majora a institutiilor romanesti pentru acesti bani. Din perspectiva ungara, banii sunt greu de controlat, pentru ca nu sunt in jurisdictia institutiilor nationale ungare. Deci, o zona financiara gri, daca nu chiar o zona neagra, in care probabil au circulat, mai mult sau mai putin judicios, finantari masive ale Budapestei catre maghiarii din Transilvania.Inca o data, sper ca vom gasi itele acestei afaceri mai mult sau mai putin curate.CE TREBUIE SA URMEZE?Ce trebuie sa urmeze, de aici inainte, dupa ce domnul Viktor Orban va deveni istorie? In primul rand, o dezetnicizare a relatiei bilaterale. Ea nu mai trebuie gandita strict prin intermediul UDMR-ului. UDMR-ul trebuie, din acest punct de vedere, inclusiv eliberat.Nu trebuie sa mai ajungem in situatia in care, de fapt, precum un ,,peste politic”, liderul UDMR face legatura intre premierul Romaniei si premierul Ungariei, indiferent cine ar fi acestia.In cazul Romaniei, premierii de la Bucuresti – de o calitate mult sub cea a lui Viktor Orban – nu au fost capabili sa inteleaga, in ultimii ani, in ce situatie de inferioritate au fost pusi de fiecare data.In al doilea rand, de asemenea, maghiarii trebuie si ei ,,eliberati” sau, mai degraba, cetatenii maghiari trebuie incurajati sa recupereze diversitatea pe care comunitatea maghiara din Transilvania a avut-o. Din punctul acesta de vedere, cred ca este imperios. Maghiarii trebuie sa iasa, nu-i asa, din ,,sclavia (ideologica) faraonica” a lui Viktor Orban si lasati sa gandeasca, ca sa zic asa, cu mintea lor. Romanii nu ar avea decat de castigat din asta!Este un lucru imperios, pentru ca doar asa, inclusiv printr-o diversitate de opinii maghiare din Romania, relatia cu Budapesta se poate reconstrui judicios.Ultimul punct al interventiei mele. Din pacate, se pare ca la Bucuresti asta nu s-a inteles. Institutiile romanesti nu pricep ca trebuie modificata paradigma de abordare a relatiei cu Ungaria, ca trebuie iesit din ceea ce a mers prost – si aproape totul a mers prost – si intrat intr-o paradigma cu adevarat, ca le place cuvantul acesta, europeana.Faptul ca premierul Bolojan s-a grabit sa-l invite pe Peter Magyar la Bucuresti arata ca n-am inteles nimic. Pentru ca invitatia catre premierul maghiar, catre noul premier din Ungaria, trebuie facuta din perspectiva unui proiect pe care trebuie sa-l ai.Care va fi paradigma de abordare a relatiei intre Bucuresti si Budapesta? S-a gandit cineva, la Bucuresti, la guvern, la presedintie, in ce va consta aceasta paradigma? Din perspectiva carei viziuni de politica externa inviti premierul? Pe cine?Pentru ca in politica externa si de securitate nu exista episoade si evenimente disparate. Episoadele, intalnirile, evenimentele disparate trebuie asezate pe canavaua mai larga, mai ampla, a unei viziuni de politica externa.Bucurestiul trebuie sa inteleaga, sa gandeasca faptul ca este nevoie de o noua paradigma in relatia bilaterala cu Ungaria, una care sa nu mai repete greselile de ieri si una care sa fie profitabila pentru ambele parti.Pana acum, din perspectiva Romaniei, profitul aproape ca nu a existat. A existat o umilinta a unor oameni de proasta calitate din institutiile romanesti, care nici macar nu aveau constiinta ca sunt mereu umiliti”, a declarat prim-vicepresedintele AUR, Dan Dungaciu.MATERIAL PUBLICITAR POLITIC PARTIDUL ALIANTA PENTRU UNIREA ROMANILOR (AUR). Notificare privind transparenta la https://www.realitatea.net/notificare-transparenta-publicitate-politica-2026