[analyse_image type=”featured” src=”https://s1.ziareromania.ro/?mmid=20bd556b0c7509babf”]
Mărturisirea unei femei care împlinește 40 de ani: “Oamenii mă întreabă mereu de ce nu am copii. Am multe motive”
Pentru multe femei, apropierea vârstei de 40 de ani vine la pachet cu aceeași întrebare repetată obsesiv: „Când faci un copil?”.
În spatele unui răspuns aparent simplu se pot ascunde ani de frământări, pierderi și alegeri profund personale, după cum a relatat o tânără într-un articol publicat de Business Insider.
“Am simțit întotdeauna că mi-am dezamăgit mama. Dorința ei de o viață era să devină bunică, însă a avea copii nu s-a aflat niciodată printre prioritățile mele.
Când a murit pe neașteptate, aveam 35 de ani și mă confruntam cu dificultăți financiare și probleme de sănătate mintală. Moartea ei mi-a aruncat viața într-un haos și mai mare — iar faptul că nu eram mamă m-a ajutat să supraviețuiesc acelei perioade.
Pe măsură ce mă apropii de 40 de ani, aud tot mai des întrebarea: „De ce nu faci pur și simplu un copil?” Deși este pusă cu bune intenții, această întrebare reduce o decizie complexă și profund personală la o simplă conversație de complezență — ca și cum ambițiile mele, situația financiară, sănătatea mea mintală și doliul prin care am trecut ar conta mai puțin decât funcția mea reproductivă.”
“Ce am văzut în copilărie mi-a influențat decizia de a nu avea copii”
“În copilărie, mi-am văzut mama muncind șase zile pe săptămână, conducându-și propriul salon de cosmetică, în timp ce acasă se ocupa de gătit, curățenie și creșterea copiilor. Era atât de ocupată fiind soție și mamă care muncea, pentru doi copii, încât și-a amânat multe dintre visuri până la pensie.
Își iubea munca și a continuat să aplice gene false și unghii cu gel pentru clientele sale până când pandemia a forțat-o să se pensioneze la 68 de ani. Gândul că se va putea bucura de pensie a ajutat-o să reziste în timpul restricțiilor din Marea Britanie — însă a murit la doar câteva luni după ridicarea acestora.
Faptul că am văzut cât de mult timp a sacrificat — doar pentru a rămâne fără el — mi-a modelat felul în care îmi privesc propria viață.”
“Instabilitatea profesională și financiară a făcut din supraviețuire o prioritate”
“La 32 de ani, am renunțat la o carieră stabilă în domeniul ajutorului umanitar pentru a-mi urma ambițiile creative. La început nu a mers deloc bine, însă am simțit că, în sfârșit, încep să construiesc ceva cu mica mea afacere de freelancing în scris.
Și partenerul meu era fără loc de muncă la acea vreme, ceea ce a amplificat presiunea. Când mergeam la piață, cumpăram pungi de legume la reducere și îmi țineam pumnii ca plata cu cardul să fie acceptată.
Zi de zi mă luptam cu rușinea și cu anxietatea — uneori paralizantă — și cu depresia provocate de dificultățile financiare prelungite.