Sprijin financiar şi pachete alimentare pentru zeci de pensionari tulceni, în Joia Mare – Ziarul Delta Tulcea

[analyse_image type=”featured” src=”https://ziaruldelta.ro/wp-content/uploads/2026/04/sprijin-1.jpg”]

Sprijin financiar şi pachete alimentare pentru zeci de pensionari tulceni, în Joia Mare

Aproximativ 20 de pensionari tulceni au primit sprijin financiar în Joia Mare, în cadrul unei acţiuni cu puternică încărcătură spirituală şi socială desfăşurate la Clubul Pensionarilor din municipiul Tulcea, parte a programului filantropic „Lumina lui Hristos luminează tuturor”. La eveniment a participat Preasfinţitul Visarion, care, după oficierea unui moment religios în prezenţa membrilor Uniunii Pensionarilor Tulcea, a oferit ajutoarele financiare celor aflaţi în dificultate, gest menit să aducă alinare în pragul sărbătorilor pascale. În acelaşi context, preşedintele Asociaţiei Uniunii Judeţene a Pensionarilor Tulcea, Ionel Diaconu, a oferit pachete cu produse alimentare tradiţionale de Paşte, obţinute cu sprijinul sponsorilor locali implicaţi în această acţiune caritabilă.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.

[analyse_source url=”https://ziaruldelta.ro/2026/04/15/sprijin-financiar-si-pachete-alimentare-pentru-zeci-de-pensionari-tulceni-in-joia-mare/”]

Analyse

Post not analysed yet. Do the magic.