[analyse_image type=”featured” src=”https://zdvi.cname.ro/_/drama-tacuta-a-batranilor-din-vrancea-singuratatea-mai-grea-decat-lipsa-banilor.-caz-emotionant-din-marasesti/mediaPool/uJ1jW5t.jpg”]
Drama tăcută a bătrânilor din Vrancea: singurătatea, mai grea decât lipsa banilor. Caz emoționant din Mărășești
|
Un caz social descoperit la Mărășești scoate la iveală o realitate ignorată în Vrancea: vârstnici care trăiesc în liniște apăsătoare, fără sprijin și fără oameni aproape
Un caz social recent semnalat în orașul Mărășești readuce în atenție una dintre cele mai grave, dar invizibile probleme ale comunităților din județul Vrancea: singurătatea în rândul persoanelor vârstnice.
Potrivit unei postări publicate miercuri, 25 martie 2026, de către Dragan Any Mary, intervenția într-un caz aparent obișnuit a scos la iveală o realitate profundă și tulburătoare.
Este vorba despre L.P., o femeie în vârstă de 78 de ani, stabilită în Mărășești de aproximativ cinci ani. Cu o pensie de urmaș de doar 1.250 de lei și fără sprijin real din partea familiei, femeia ducea o viață modestă, dar organizată. Însă dincolo de aparențe, problema reală nu era lipsa banilor.
„Nu banii sunt problema, ci liniștea”
În urma vizitei la domiciliu, coordonatorul de proiecte a constatat că toate nevoile de bază păreau, în mare parte, acoperite. Locuința era curată, ordonată, iar beneficiara își gestiona resursele limitate cu grijă.
Cu toate acestea, răspunsul femeii la întrebarea despre cea mai grea problemă a fost unul care spune totul despre situația multor vârstnici din Vrancea:
„Nu banii. Cu puțin m-am obișnuit. Dar cu liniștea asta… nu m-am obișnuit.”
Deși locuia de ani de zile în același oraș, femeia nu avea pe nimeni apropiat. Nu ieșea, nu socializa și nu beneficia de niciun serviciu social disponibil, deși era eligibilă.
Servicii existente, dar nefolosite
Cazul scoate în evidență o problemă sistemică: existența serviciilor sociale nu garantează și accesul real la acestea.
Deși femeia era eligibilă pentru:
- servicii de îngrijire la domiciliu,
- pachete alimentare lunare,
- activități în centre de zi pentru vârstnici,
niciunul dintre aceste servicii nu fusese accesat până în momentul intervenției.
„Nu pentru că nu existau. Ci pentru că nimeni nu făcuse legătura”, se arată în relatarea publicată.
Intervenție rapidă și schimbări concrete
În urma evaluării, au fost activate mai multe măsuri:
- înscrierea în programul de pachete alimentare,
- solicitarea serviciilor de îngrijire la domiciliu (de două ori pe săptămână),
- integrarea într-un centru de zi pentru vârstnici.
În doar câteva zile, viața femeii a început să capete un alt ritm: două zile pe săptămână în care cineva îi bate la ușă și o invitație la socializare.
O problemă mai mare decât pare
Cazul din Mărășești nu este singular. Specialiștii atrag atenția că, în județul Vrancea, există numeroși vârstnici care nu suferă neapărat de lipsuri materiale extreme, dar sunt afectați de izolare socială.
Singurătatea devine, astfel, un factor major de risc pentru sănătatea fizică și mentală, chiar dacă nu apare în statistici sau dosare oficiale.
„Nu lipsa banilor rupe oamenii, ci lipsa de oameni”
Mesajul transmis de coordonatorul implicat în caz este unul clar și profund:
„Uneori nu lipsa banilor rupe oamenii. Ci lipsa de oameni. Și asta nu apare în niciun dosar.”
Anca Vasiliu
Citiți și conținutul integral al postării activată miercuri 25 martie 2026 pe contul de facebook Dragan Any Mary
Am fost sesizată de un caz social.De cele mai multe ori, cazurile ajung la mine printr-un telefon, o recomandare sau o îngrijorare spusă în treacăt de cineva care a observat că cineva „nu e bine”.Așa a început și cazul L.P, 78 de ani, mutată în Mărășești de aproximativ 5 ani.Pensie de urmaș, venit mic, fără aparținători în localitate.Am ajuns într-o dimineață de martie. Bloc vechi, etajul 2. Am bătut. A deschis după câteva secunde, o femeie îngrijită, cu părul prins, dar cu o oboseală pe care o recunoști imediat după ce vezi suficienți oameni singuri.„Bună ziua, de la Centrul Social Multifuncțional.”„Știu… vă așteptam.”M-a surprins. De obicei oamenii nu „așteaptă” astfel de vizite.Am intrat. Apartament curat, ordonat, aproape prea ordonat. Genul de ordine care ține loc de altceva.Am început cu întrebările standard: venituri, medicamente, alimentație.„Vă descurcați cu pensia?”„Mă descurc… cât pot.”Pensia: 1.250 lei. Cheltuieli: întreținere, medicamente, utilități. Rămânea puțin. Foarte puțin.„Aveți sprijin din familie?”A zâmbit, dar nu ca răspuns la întrebare.„Am un băiat. În Italia. Vorbim la telefon… când poate.”Pauză.„Și o nepoată. Medic stomatolog în București. Foarte ocupată. Foarte bună la ce face.”A spus ultima parte cu mândrie. Prima parte cu reținere.Am notat. Dosarul era corect. Bifat. Complet.Dar ceva nu era în regulă.„Când ați ieșit ultima dată din casă… la plimbare, la magazin, să vă vedeți cu cineva?”S-a uitat spre geam.„La magazin… acum câteva zile.”„Să vă vedeți cu cineva?”Pauză mai lungă.„Nu cunosc pe nimeni aici.”Cinci ani în același oraș. Niciun nume.Am lăsat pixul jos.„Care este partea cea mai grea pentru dumneavoastră?”Nu a răspuns imediat.S-a uitat spre geam și a ridicat puțin din umeri.„Nu banii.”A urmat o tăcere.„Cu puțin, m-am obișnuit. Dar cu liniștea asta… nu m-am obișnuit.”Am înțeles.Nu era un caz clasic de lipsuri materiale severe. Era altceva. Singurătate curată. Fără zgomot, fără dramă vizibilă, dar constantă.Pe masă era o farfurie cu două felii de pâine și puțin ceai. Nu mâncase încă.„Mâncați regulat?”„Nu prea am poftă când sunt singură.”Am închis dosarul. Vizita nu mai era doar o intervenție.M-am dus la mașină și am deschis laptopul.Venit mic, eligibilă pentru pachete alimentare. Nu era înscrisă.Serviciu de îngrijire la domiciliu — eligibilă. Nu solicitat.Centru de zi pentru vârstnici — existent. Neutilizat.Toate acolo. Nefolosite. Nu pentru că nu existau. Ci pentru că nimeni nu făcuse legătura.Am sunat direct:Serviciul de îngrijire la domiciliu — solicitare evaluare rapidă.Banca pentru Alimente — înscriere pentru pachete lunare.Am vorbit cu colega responsabilă de centru de zi, posibilitate de integrare în activități.M-am întors după două ore.Am găsit-o în același loc.„Am rezolvat câteva lucruri,” i-am spus.Nu a zis nimic. Doar asculta.„De săptămâna viitoare vine cineva la dumneavoastră de două ori pe săptămână, ajutor la cumpărături, menaj ușor, dar și… prezență.”A ridicat privirea.„Și lunar veți primi pachete alimentare. Nu trebuie să mai calculați fiecare leu.”Pauză.„Și… există un centru unde merg persoane de vârsta dumneavoastră. Nu pentru ajutor. Pentru oameni.”A zâmbit puțin.„Nu știu dacă mă descurc…”„Vă însoțesc prima dată.”A dat din cap. Foarte ușor.Am stat încă 10 minute. Nu pentru fișă. Pentru liniștea din casă.La plecare m-a întrebat:„Mai veniți?”„Da. Dar data viitoare nu doar eu.”În următoarele zile:Serviciul la domiciliu. Activat.Pachetele alimentare. Confirmate.Prima vizită la centru. Programată.Într-o săptămână, programul ei avea două zile în care cineva bătea la ușă.Nu era o schimbare spectaculoasă. Nu i-am schimbat viața.Dar am spart liniștea.Uneori asta e tot.Nu lipsa banilor rupe oamenii. Ci lipsa de oameni.Și asta nu apare în niciun dosar.Asta am învățat în ziua aceea.
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Social
Vrancea, din nou unită pentru Emil: veste bună din Elveția, dar lupta continuă pentru suma uriașă a intervenției
Anunțuri ZdV Premium
Raporteaza comentariu
In curs de procesare…[analyse_source url=”https://ziaruldevrancea.ro/special/social/drama-tacuta-a-batranilor-din-vrancea-singuratatea-mai-grea-decat-lipsa-banilor.-caz-emotionant-din-marasesti”]