[analyse_image type=”featured” src=”https://s.iw.ro/gateway/g/ZmlsZVNvdXJjZT1odHRwJTNBJTJGJTJG/c3RvcmFnZTAxZGlnaXMucmNzLXJkcy5y/byUyRnN0b3JhZ2UlMkYyMDI2JTJGMDMl/MkYwMiUyRjI2MTIzNTZfMjYxMjM1Nl9j/aGl2dS0yLnBuZyZ3PTY0MCZoPTQ4MCZ6/Yz0xJmhhc2g9MDA5YWU3NTkyNWE2YTJmNjVkMjRiYWY1OTUwMTZjMmM=.thumb.jpg”]
Scene rușinoase în Italia: Cristi Chivu, înjurat la scenă deschisă! Se pregătește o măsură radicală
articol scris de Digi Sport
13.04.2026, 19:59
Meciul Como – Inter 3-4, din etapa cu numărul 32 în Italia, a fost unul pe cât de spectaculos, pe atât de tensionat.
Serie A -
Champions League: PSG – Liverpool, marți, 22:00, DGS 2
-
Champions League: Atletico – Barcelona, marți, 22:00, DGS 1
Pe stadionul Giuseppe Sinigaglia, cu o capacitate de 13.600 de locuri, s-au putut auzi foarte clar înjurăturile adresate de fanii echipei gazdă pentru Cristi Chivu și cei din staff-ul său tehnic, anumiți jucători de la Inter, precum și cei din conducerea milanezilor.
Como a publicat un comunicat dur, după ce Cristi Chivu și cei de la Inter au fost înjurați la meci
Insultele nu au fost deloc pe placul conducerii lui Como, echipă cu ambiții extrem de mari. Patronii au o avere estimată la 50 de miliarde de euro și sunt mai bogați decât toți rivalii din Italia la un loc (vezi clasamentul în galeria FOTO de mai jos).
Galerie Foto
În numele fraților Hartono, indonezienii care dețin compania producătoare de tutun Djarum, președintele lui Como a anunțat că ia în calcul inclusiv să îi interzică pe stadion pe suporterii respectivi.
“Mândria față de prestația jucătorilor nu poate să umbrească dezamăgirea față de comportamentul anumitor fani din peluza oficială îndreptat împotriva celor din echipa adversă.
Clubul nostru este unul cu valori solide, dintre care demnitatea e cea mai de preț. Demnitatea aceasta trebuie extinsă și către adversari, fanii lor și cei care îi reprezintă. Sunt musafirii noștri și merită respect.
Provocările și jignirile din peluză nu reprezintă clubul pe care vrem să îl construim, ci ne subminează valorile pe care vrem să le apărăm.
Vom continua să ne asigurăm că aceste valori sunt apărate. Vom lua măsurile necesare pentru a ne asigura că acest standard este menținut. Iar cine nu respectă acest lucru, nu va mai fi primit aici”, a transmis președintele clubului, Mirwan Suwarso.
Pe lângă antrenori și membri din conducere, fanii lui Como l-au insultat în mod special pe Alessandro Bastoni, hulit în toată țara din cauza cartonașului roșu de la barajul pentru Cupa Mondială.
De asemenea, o altă victimă a abuzurilor a fost Nicolo Barella, care a arătat patru degete în momentul schimbării, ironie legată de cele patru goluri primite de Como.
Între Como și Inter s-a născut o mică rivalitate, mai ales că cele două echipe se luptă pentru un loc în finala Cupei Italiei. Între Cesc Fabregas și Cristi Chivu au existat anumite înțepături, dar de fiecare dată cu respect reciproc.
În turul semifinalelor, Inter a remizat acasă la Como, scor 0-0, iar milanezii au fost acuzați, în frunte cu Cristi Chivu, că au jucat mult prea defensiv.
Video cu rezumatul meciului Como – Inter 3-4
Etichete: cristi chivu,presedinte,como inter,mirwan suwarso
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
[analyse_source url=”https://www.digisport.ro/fotbal/serie-a/scene-rusinoase-in-italia-cristi-chivu-injurat-la-scena-deschisa-se-pregateste-o-masura-radicala-4194547?utm_campaign=crossout&utm_source=adevarul.ro”]










