[analyse_image type=”featured” src=”https://img.observatornews.ro/?u=https%3A%2F%2Fobservatornews.ro%2Fuploads%2Fmodules%2Fnews%2F0%2F2026%2F4%2F13%2F651606%2Fnicusor-dan-stanga-si-peter-magyar-dreapta-866fec7a.jpg&w=1200&h=630&c=1″]
Şeful statului spune că România şi Ungaria sunt vecine, partenere şi membre ale UE şi NATO, potrivit News.ro.
Ce spune Nicuşor Dan despre o viitoare colaborare cu Ungaria
“Aştept cu interes să construim un nou capitol în relaţiile româno-ungare, bazat pe respect reciproc, dialog deschis şi angajamentul nostru comun faţă de valorile europene şi euroatlantice”, adaugă Nicuşor Dan.
Preşedintele României menţionează că există “oportunităţi importante de a colabora în domeniul securităţii regionale, al cooperării economice şi al bunăstării cetăţenilor” ambelor ţări.
Premierul Viktor Orban şi-a recunoscut, duminică seară, înfrângerea în faţa susţinătorilor săi. După 16 ani de când se află neîntrerupt la putere, timp în care a exasperat Europa, Viktor Orban se pregăteşte acum să fie liderul opoziţiei.
Mesajul lui Viktor Orban după eşecul electoral
El a ţinut un discurs în care a spus că rezultatul alegerilor este “clar”, recunoscându-şi înfrângerea. El a confirmat că l-a felicitat pe adversar şi a recunoscut că rezultatul este dureros pentru Fidesz. Orban a mai spus că partidul său va servi Ungaria din opoziţie.
El a afirmat că, în cei peste 30 de ani de când se află în fruntea partidului Fidesz, “a trăit ani grei şi uşori, frumoşi şi trişti”, dar a insistat că “niciodată, niciodată, niciodată nu va renunţa”.
[analyse_source url=”https://observatornews.ro/politic/reactia-lui-nicusor-dan-dupa-victoria-lui-peter-magyar-poporul-maghiar-a-vorbit-clar-apel-la-dialog-651606.html”]