[analyse_image type=”featured” src=”https://cdn.adh.reperio.news/image-3/3b64d79c-53f5-4999-b949-1387e6ed3154/index.jpeg?p=f%3Djpeg%26w%3D1200%26h%3D630%26r%3Dcover%26c%3D0%252C0%252C1%252C0.762″]
Mircea Lucescu a plecat marți dintre noi, chiar dacă spre
finalul lunii martie era încă selecționerul României. Jurnalistul internațional
Emanuel Roșu a realizat ultimul interviu cu marele antrenor, publicat în ziarul
britanic The Guardian. Discuția a avut loc înainte de partida cu Turcia, când
Il Luce știa ce probleme medicale are, însă i-a cerut interlocutorului să nu le
specifice în interviu. Mircea Lucescu a mărturisit că a căutat mereu un
antrenor căruia să-i predea echipa, pe mulți sunându-i personal. S-a lovit de
refuz după refuz, astfel că s-a văzut nevoit să continue pe bancă, chiar dacă
suferea de leucemie, spunând că, dacă ar fi plecat, s-ar fi considerat un laș.
Așa s-a ajuns în situația în care i s-a făcut rău în
cantonament înainte de meciul cu Slovacia, a fost dus la spital, de unde nu a
mai ieșit viu. Iată cele mai importante pasaje din interviul cu Mircea Lucescu,
referitoare la situația de pe banca naționalei.
„În 2024, mă așteptam
ca cineva să vină și să preia echipa. Antrenori cu rezultate. Dar a fost un
hiatus. În mod normal, orice antrenor ar trebui să vrea să fie aici. Mă
așteptam ca cei mai tineri decât mine să preia echipa, să o ducă mai departe,
să forțeze un rezultat.
Se simțea dator față de fotbalul românesc
Când nu au existat
opțiuni, m-au sunat (nr. FRF) și mi-au cerut să preiau echipa. Au spus că nu
există altă alternativă. (…) Am simțit că este datoria mea să preiau echipa.
Nu a fost doar o responsabilitate majoră, a fost datoria mea pentru tot ceea ce
mi-a oferit fotbalul românesc. Eram dator. Nu a fost niciodată vorba de bani,
nici de o altă medalie pentru mine. Am suficiente trofee de-a lungul anilor. Am
vrut doar să ajut și am sperat să ajut schimbând modul în care funcționează
fotbalul românesc la nivel mental. Pentru că, să nu uităm: am avut rezultate
extraordinare când am jucat stilul nostru de fotbal”.
Mircea Lucescu a dezvăluit că a sunat personal antrenori
care să-l înlocuiască
Mircea Lucescu era decis să se oprească după meciurile din
Liga Națiunilor, din 2024, însă nimeni nu a vrut să se înhame și să preia naționala
pentru preliminariile Cupei Mondiale. A ajuns chiar să sune personal antrenori
care să-i ia locul, însă în zadar. Apoi, după ce a aflat că este bolnav, Il
luce a avut aceeași problemă. Nimeni nu a vrut
să-și ”strice” numele, mai ales că urma barajul cu Turcia, o echipă considerată
mult mai puternică decât a noastră.
Am un schimb
extraordinar cu jucătorii mei. Mă întreabă constant cum mă simt. Îmi mulțumesc
că am rămas (zâmbește).
„Singurul lucru pe
care nu l-aș fi putut face în ultimele luni ar fi fost să abandonez această echipă.
Dar asta nu înseamnă că nu eram deschis să vină altcineva dacă Federația ar fi
găsit un înlocuitor. Eu am inițiat aceste discuții după campania din Nations
League. Am vrut să găsim pe cineva care să asigure continuitate. Nici măcar nu
am întrebat despre bani sau alte chestii. Am spus: „O să preiau pentru o
perioadă, dar cineva trebuie să vină după aceea”. Vorbim despre viitorul
acestei echipe naționale.
“Timp de 80 de
ani am avut o viață extraordinară. Apoi, din decembrie, s-a întâmplat ce s-a
întâmplat”
Din păcate, lucrurile
nu au mers conform planului. Dar demisia ar fi fost ultima opțiune pentru mine.
Aș fi plecat doar dacă am fi găsit un înlocuitor. Am vorbit chiar eu cu
antrenori, le-am cerut să se gândească la asta. Nu știam care este situația mea
medicală. Dar nu sunt laș și nu voi părăsi această echipă ca un laș. (…)
Când medicii mi-au
spus că pot continua să antrenez, m-am concentrat pe ce trebuie să fac pentru
România. Am vorbit cu Federația. Nu sunt în cea mai bună formă, așa că aș fi
renunțat dacă ar fi existat o altă variantă. Dar insist, nu pot pleca ca un
laș. Trebuie să credem în șansa noastră, așa cum cred eu”.
Puteți regăsi declarațiile integrale ale lui Mircea Lucescu aici.
[analyse_source url=”https://adevarul.ro/sport/pe-cati-a-sunat-toti-l-au-refuzat-mircea-2522020.html”]