Sfânta Lumină va fi adusă în România, sâmbătă seara, de la Ierusalim

[analyse_image type=”featured” src=”https://www.tion.ro/wp-content/uploads/2026/04/+otf/1200×630/JY4z4s+ZLR__cGwTm0DkD305PVF9WRVJZX1NFQ5h7i0YUipmWoRSio4CTRdClBchzZEM3VslxhLVzvD2n7wPlRP5Hm705ihZthuBm9afpkKUePzVfH8diucGazPM=/589415712979665.jpg”]

Lumina Sfântă este considerată un miracol al ortodoxiei, care se întâmplă în fiecare an de Paște la Ierusalim, în timpul Vecerniei Mari din Sâmbăta Mare, între orele 12:30 și 14:30, când deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc care se pogoară din cer, manifestându-se diferit în fiecare an și care, în primele minute, nu frige.

Sfântul Mormânt este inspectat încă din Vinerea Mare, imediat după Prohod. Cei care fac această verificare – pentru a nu exista suspiciuni de înscenare – sunt polițiști civili, care nu sunt creștini. De obicei, aceștia sunt trei: un arab, un turc și un reprezentant al Statului Israel. Rolul lor este de a inspecta încăperea Sfântului Mormânt pentru a nu exista vreo sursă de foc. De asemenea, îi controlează corporal pe cei care vor pătrunde acolo în momentul ceremoniei religioase. Apoi, la momentul potrivit, luminile se sting, ușa se sigilează, iar la intrare rămân doar gardienii.

După desfășurarea slujbei, Patriarhul Ierusalimului, îmbrăcat doar cu un stihar alb, cu epitrahil și brâu, se îndreaptă spre Sfântul Mormânt. Acesta desigilează intrarea în Mormânt și pătrunde în prima încăpere, în „Capela Îngerului”, însoțit conform tradiției doar de un arab de religie islamică. Mai departe, patriarhul intră singur în încăperea propriu-zisă a Mormântului și îngenunchează în fața lespedei.

Ulterior, după rugăciune, cei prezenți în biserică au adesea prilejul să observe o lumină precum un fulger, care vine prin cupola aflată deasupra Capelei Sfântului Mormânt. Pelerinii compară această lumină cu un glob care se împrăștie în mici bucăți. Această lumină ajunge până la lespedea Sfântului Mormânt, aprinzând astfel vata presărată deasupra.

Rolul patriarhului este de a lua în mâini această vată aprinsă, a o așeza în două cupe de aur și a se întoarce în „Capela Îngerului”. Ulterior, patriarhul aprinde două mănunchiuri de câte 33 de lumânări, apoi iese și împarte lumina credincioșilor.

Tradiția aducerii Luminii Sfinte fost inițiată de către Patriarhul Daniel în 2009 și continuă an după an. În România, Lumina Sfântă ajunge inițial de la Ierusalim pe Aeroportul Otopeni din București. De acolo, este dusă mai departe în țară de reprezentanții eparhiilor Patriarhiei Române, urmând să ajungă inclusiv pe Aeroportul Internațional „Traian Vuia” Timișoara.

Taguri:
0Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published.Required fields are marked *

inca
1000
caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

[analyse_source url=”https://www.tion.ro/romania/sfanta-lumina-va-fi-adusa-in-romania-sambata-seara-de-la-ierusalim-2259454/”]

Analyse

Post not analysed yet. Do the magic.