[analyse_image type=”featured” src=”http://www.banatulmeu.ro/wp-content/uploads/2026/04/WhatsApp-Image-2026-04-10-at-16.40.41-e1775830217489.jpeg”]
Un accident rutier grav s-a produs, vineri după-amiază, pe raza comunei Sântămăria Orlea din județul Hunedoara. La fața locului au intervenit de urgență pompierii din cadrul detașamentelor Hunedoara și Petroșani.
Pentru gestionarea situației au fost mobilizate forțe importante: două echipaje de descarcerare, două ambulanțe SMURD, trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean, precum și un elicopter SMURD.
În accident au fost implicate două mașini, iar bilanțul este de cinci victime: doi minori, în vârstă de 15 și 17 ani, doi tineri de 27 și 28 de ani și un bărbat de aproximativ 74 de ani.
Bărbatul a fost găsit inconștient, încarcerat, fiind necesară intervenția echipajelor de descarcerare pentru extragerea sa dintre fiarele contorsionate. Medicii au început imediat manevrele de resuscitare, însă, din nefericire, victima nu a răspuns și a fost declarată decedată.
Celelalte patru persoane rănite au primit îngrijiri medicale la fața locului și urmează să fie transportate la spital pentru investigații și tratament de specialitate.
Circulația rutieră în zonă este restricționată pe ambele sensuri de mers, pentru a permite intervenția echipajelor și desfășurarea cercetărilor.
[analyse_source url=”https://www.banatulmeu.ro/accident-grav-in-vestul-tarii-in-vinerea-mare-un-barbat-a-murit-iar-doi-tineri-si-doi-minori-au-fost-raniti/”]