[analyse_image type=”featured” src=”https://stiridebuzau.ro/wp-content/uploads/2026/04/vlcsnap-2026-04-10-09h59m10s524.pnghttps://stiridebuzau.ro/wp-content/uploads/2026/04/vlcsnap-2026-04-10-09h59m10s524-1024×576.png”]
Paștele este sărbătoarea familiei și a bucuriilor simple, ca în copilărie. Fermele agroturistice sunt alegerea perfectă pentru cei care vor să retrăiască traiul la țară, printre animale și păsări, cu bucate sănătoase, așa cum găseau odinioară în ograda bunicilor. În toată țara există locuri unde orășenii pot redescoperi farmecul vieții de la sat.
Vizităm o fermă agroturistică din localitatea buzoiană Cândești, aflată la zece kilometri de municipiul Buzău și la aproximativ o sută de kilometri de București. Înainte de Paște, îngrijitorii animalelor muncesc la primenirea țarcurilor.
„Acolo avem ponei și cai pentru călărie. Dincolo, în grajd, avem o femelă, corcitură de mistreț, care a fost montată artificial, iar de trei zile are pui”, ne arată Nicu, unul dintre îngrijitori.
Printre sutele de viețuitoare ale gospodăriei se numără și iepurașii, deveniți simbol al acestei sărbători. Uriașii germani abia așteaptă morcovi, cartofi sau porumb din mâinile copiilor.
„Sunt în jur de 20 de iepuri, majoritatea femele. Au mai avut pui, dar i-am dat unor turiști săptămâna trecută. Sunt atracția fermei. Copiilor le plac cel mai mult iepurașii și merue zic «vreau pe ăla, vreau pe celălalt» să se joace cu ei”, ne spune Vali, angajat al fermei din Cândești.
Turiștii sunt încurajați să pună mâna pe mătură și lopată, să curețe grajdurile, să hrănească rațele, fazanii și găinile sau să adune ouăle din cuibar. A devenit deja o tradiție pentru această pensiune cu fermă proprie ca, de sărbători, să-și deschidă porțile pentru orășenii dornici să experimenteze viața la țară.
„Majoritatea turiștilor vin să viziteze ferma, să vadă păsările, iepurii, văcuțele, oile, mieii, ieduții. Mulți dintre ei nu cunosc și nu au trăit astfel de experiențe. Băieții noștri le stau întotdeauna la dispoziție, îi învață și le explică despre rase și despre cum se cresc animalele”, declară Marius Rusu, proprietarul pensiunii agroturistice.
La finalul turului, turiștii pot gusta preparate tradiționale de pe Valea Buzăului. Cârnații de Pleșcoi, deja afumați, sunt pregătiți pentru mesele de Paște, unde vor sta alături de drob, cozonac și alte bunătăți specifice.
„Clienții noștri vor să mănânce totul tradițional, așa cum știu de la bunici, iar la noi găsesc produse naturale. Vin și pentru cozonac, friptură de miel, borș de miel sau borș de curcan”, spune Emil Romanescu, bucătarul pensiunii.
„Avem prețuri foarte bune. O cameră dublă costă 300 de lei, una triplă 350 de lei, iar un apartament 400 de lei. Oferim și pachete all-inclusive”, declară Marius Rusu, proprietarul pensiunii din Cândești.
Ferme înființate pe lângă pensiuni se găsesc în toată zona de munte a județului Buzău.

[analyse_source url=”https://stiridebuzau.ro/vacanta-de-paste-printre-animale-tot-mai-cautata-de-oraseni-turistii-invitati-sa-traiasca-viata-de-la-tara/”]