Calin Georgescu, citat intr-un nou procesEste vorba despre un dosar cu o miza uriasa pentru Calin Georgescu, iar acesta a fost citat pentru saptamana viitoare, marti, la ora 9:00, la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Atunci, magistratii vor analiza, vor judeca contestatia formulata de catre avocatii lui Calin Georgescu. Este vorba despre cel de-al doilea dosar penal in care acesta este implicat, care a fost cercetat de catre procurorii Parchetului General si in care este pus sub acuzare pentru complicitate la tentativa la actiuni impotriva ordinii constitutionale. In acelasi dosar este implicat si Horatiu Potra, dar si alte 20 de persoane care vor ajunge in fata magistratilor.Judecatorii vor decide la acest termen, intr-o decizie definitiva, daca incepe sau nu judecarea pe fond, asta dupa completul de la Curtea de Apel Bucuresti, care a adus precizarea ca anumite probe, dar si anumite declaratii au fost obtinute nelegal de catre procurori in timpul anchetei penale si ar trebui excluse de la dosar.Exista multe controverse care se invart in jurul acestei anchete penale, in care este implicat si Calin Georgescu. Aceasta decizie este una definitiva si irevocabila si urmeaza sa se stabileasca daca va incepe judecarea pe fond in cadrul acestui dosar penal sau daca se intoarce inapoi pe masa procurorilor la Parchetul General.