In ciuda contextului de securitate din Ierusalim, traditia aducerii Sfintei Lumini continua si in acest an. Zona orasului vechi este inchisa, iar accesul la ceremonia din Sfantul Mormant este strict limitat. In aceste conditii, autoritatile israeliene au aprobat un culoar special pentru delegatia romana, astfel incat Lumina sa poata fi adusa in siguranta in tara.,,Ministerul de Externe israelian ne-a oferit un culoar special de zbor pe aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv pentru sambata dupa-amiaza, cu Sfanta Lumina catre aeroportul Otopeni din Romania. Cu ajutorul bunului Dumnezeu, speram sa putem primi Sfanta Lumina din mana Patriarhului Ierusalimului, la Mormantul Domnului, si cu un avion special sa ajungem sa impartim romanilor aceasta bucurie a Invierii”, a declarat Arhimandritul Ioan Meiu, reprezentantul Patriarhiei Romane la Locurile Sfinte. Pentru credinciosi, momentul ramane unul dintre cele mai asteptate din an. Sfanta Lumina va fi adusa pe Aeroportul Otopeni si va fi distribuita in toate eparhiile din Romania si Republica Moldova, pentru ca fiecare credincios sa primeasca, in noaptea de Inviere, simbolul sperantei si al biruintei vietii.