[analyse_image type=”featured” src=”https://opiniabuzau.ro/wp-content/uploads/2025/04/parc-fotovoltaic.jpg”]
Șase bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 43 de ani, din Buzău și Vrancea, au fost reținuți după ce au furat dintr-un parcă fotovoltaic din Grebănu.
Pe 8 aprilie , polițiștii din cadrul Secției de poliție Rurală Grebănu au efectuat o percheziție domiciliară, în Vrancea, într-un dosar penal de furt calificat și tăinuire. Fapta a fost sesizată la data de 5 aprilie de către reprezentanții unei societăți comerciale, din Râmnicu Sărat.
În urma investigațiilor, polițiștii au stabilit că principalii bănuiți de comiterea faptei sunt șase bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 43 de ani, din Buzău și Vrancea. Potrivit IPJ Buzău, în perioada 30 martie – 5 aprilie, cinci dintre ei s-au deplasat într-un parc fotovoltaic, din localitatea Grebănu, și au furat mai multe profile de aluminiu din structura de susținere a panourilor fotovoltaice. Ulterior, un bărbat, de 35 de ani, din Vrancea, a cumpărat bunurile furate, deși știa că acestea provin din săvârșirea unei infracțiuni. În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat, în vederea continuării cercetărilor mai multe probe utile soluționării cauzei.
Prejudiciul a fost estimat la aproximativ 200.000 de euro.
Cei șase bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, ulterior, fiind prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat cu propunere de sesizare a instanței în vederea arestării preventive. Judecătorul de drepturi și libertăți a emis pe numele acestora mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
[analyse_source url=”https://opiniabuzau.ro/la-furat-intr-un-parc-fotovoltaic-din-grebanu-prejudiciu-de-200-000-euro/”]
