Șase premii pentru echipa „Relativity Team“ la competiția din Grecia

[analyse_image type=”featured” src=”https://opiniabuzau.ro/wp-content/uploads/2026/04/robotica-marghiloman-2-scaled.webp”]

Echipa „Relativity Team” a Liceului Teoretic de Informatică „Alexandru Marghiloman” a continuat să strălucească la Minoan RoboSports Competition, competiția internațională de robotică desfășurată zilele trecute în Grecia, adăugând în palmares șase premii importante.

După un parcurs deja remarcabil în primele zile ale competiției, tinerii buzoieni au reușit să obțină locurile 2 și 3 la proba Mini Sumo și locul 3 la Mega Sumo, demonstrând încă o dată calitatea pregătirii lor și efortul depus în conceperea și programarea roboților. „Rezultatele vin ca o continuare firească a performanțelor obținute anterior, confirmând nivelul ridicat de pregătire al elevilor și munca depusă în pregătirea roboților”, au transmis reprezentanții echipei.

Competiția reunește participanți din mai multe țări și pune la încercare atât abilitățile tehnice, cât și strategia și rapiditatea de reacție, în probe dinamice inspirate din sporturi. Echipa buzoiană s-a remarcat deja în zilele precedente, obținând locurile 1, 2 și 3 la proba Cage Wrestling, precum și locul 3 la Humanoid Obstacle și locul 2 la Humanoid Weight Lifting.

Performanța este cu atât mai remarcabilă cu cât și elevii mai mici, din clasa a VI-a, s-au făcut remarcați, reușind să

ajungă până în sferturile de finală și au fost și în concursul de duminică la proba Wrestling 1 kg Basic.

Pe parcursul competiției, echipa „Relativity Team” a participat la probe variate, printre care Mini Sumo, Micro Sumo, Mega Sumo, Line Follower și Humanoid Sumo, care presupun confruntări directe între roboți și teste complexe de precizie, viteză și autonomie.

Prin aceste rezultate, tinerii buzoieni au arătat  că pot concura la nivel internațional și că pasiunea pentru robotică poate aduce performanțe remarcabile. Prin rezultatele obținute ei au adus mândrie Liceului Teoretic de Informatică „Alexandru Marghiloman”, dar și comunității locale.

[analyse_source url=”https://opiniabuzau.ro/sase-premii-pentru-echipa-relativity-team-la-competitia-din-grecia/”]


Analyse


2026-04-10 02:30:12

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.