Au fost inaugurate primele zboruri directe Timișoara – Atena

[analyse_image type=”featured” src=”http://www.banatulmeu.ro/wp-content/uploads/2026/04/atena.png”]

Vești bune pentru locuitorii din zona de vest a țării! La începutul acestei luni, compania aeriană AnimaWings a inaugurat primele zboruri directe Timișoara – Atena. Așadar, pasagerii au acces rapid către una dintre cele mai populare destinații turistice din Europa și un hub major pentru conexiuni către insulele grecești.

Primul zbor pe ruta Timișoara – Atena a avut loc pe 5 aprilie, operarea fiind disponibilă pe tot parcursul anului. Ruta este operată cu două frecvențe săptămânale, în zilele de joi și duminică, cu orar de dimineață, optim atât pentru călătorii de business, cât și pentru segmentul leisure. Durata medie a zborului este de aproximativ 1 oră și 55 de minute pe sens. Programul de zbor permite acces facil către rețeaua de conexiuni din Atena, oferind pasagerilor posibilitatea de a continua călătoria către numeroase destinații din Grecia, inclusiv insulele din Marea Egee, pe parcursul aceleiași zile.

Timișoara este unul dintre cele mai importante centre economice din vestul României, iar dezvoltarea conectivității aeriene din această regiune este o prioritate pentru AnimaWings. Prin lansarea rutei directe către Atena, oferim pasagerilor acces rapid către un hub regional important, cu deschidere atât către zona de business, cât și către una dintre cele mai căutate destinații turistice din Europa. Atena este și o poartă către insulele grecești și croazierele din Marea Egee, iar noua conexiune răspunde unei cereri reale din piață. În prezent, această rută nu este deservită prin zboruri regulate directe, iar introducerea ei contribuie la facilitarea mobilității, la dezvoltarea relațiilor comerciale și la susținerea turismului din ambele țări”, a declarat Marius Pandel, CEO AnimaWings.

Pasagerii beneficiază de o experiență full-service la bord, cu opțiuni de călătorie Premium Economy și Economy Class, toate biletele incluzând selecția gratuită a locului, bagaj de cabină de 8 kg și obiect personal de 4 kg. Zborurile sunt operate cu aeronave moderne Airbus A220-300, în configurație full economy de 148 de locuri, recent intrate în flota AnimaWings și alocate bazei din Timișoara începând cu luna aprilie 2026.

[analyse_source url=”https://www.banatulmeu.ro/au-fost-inaugurate-primele-zboruri-directe-timisoara-atena/”]


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.