Au început lucrările de asfaltare a drumului care leagă Timișoara de Sânandrei

[analyse_image type=”featured” src=”https://focustim.ro/wp-content/uploads/2026/04/simonis.jpg”]

ActualitateAdministrațieFeatured

Au început lucrările de asfaltare a drumului care leagă Timișoara de Sânandrei

Lucrările de asfaltare a drumului care leagă Timișoara de Sânandrei au început astăzi. Președintele Consiliului Județean Timiș spine că lucrurile pe teren se mișcă foarte bine.

„Astăzi a început turnarea primului strat de asfalt pe drumul care leagă Timișoara de comuna Sânandrei. În urmă cu mai puțin de două luni am dat ordinul de începere a lucrărilor pentru lărgirea la patru benzi a acestui sector de drum, iar astăzi constructorul așterne primul strat de asfalt. Lucrurile se mișcă foarte bine aici, se avansează într-un ritm bun și dacă păstrăm cadența putem finaliza lucrarea înainte de termenul prevăzut în contract. Lărgirea la patru benzi a acestui drum este necesară pentru că o localitate aflată într-un amplu proces de dezvoltare, așa cum e Sânandrei, are nevoie de o infrastructură serioasă. Proiectul prevede, pe lângă două benzi pe sensul de mers, amenajarea de trotuare, piste de biciclete, șanțuri cu rigole sau iluminat public”, a spus Alfred Simonis.

[analyse_source url=”https://focustim.ro/au-inceput-lucrarile-de-asfaltare-a-drumului-care-leaga-timisoara-de-sanandrei/”]

Analyse

2026-04-13 03:17:17

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.