[analyse_image type=”featured” src=”https://www.sursadevest.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan.gif”]
Video: Președintele Nicușor Dan, despre controversele din jurul lui Alfred Simonis: Eu nu am o protecție în care să bag pe cineva. Trăim într-un stat de drept, cu Constituție, cu legi

De Ziua Mondială a Sănătății, președintele României a venit la Timișoara, pe șantierul viitorului Centru de Mari Arși, o investiție nefinalizată și fără echipamente medicale.
În aceste condiții, e greu de spus ce a stat cu adevărat în spatele acestei vizite. Cert este că lasă loc la tot felul de speculații, iar în culisele politicii se vorbește despre dorința disperată a lui Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, de a fi văzut în preajma președintelui Nicușor Dan.
Motivul pentru care vrea o asociere cu șeful statului, ar fi afacerile necurate pe care le-a derulat în ultimii ani și care au ajuns pe masa procurorilor.
Cu alte cuvinte, Simonis a încercat să transmită că este un protejat al președintelui, deși mesajul acestuia a fost ambiguu.
“Eu comunic public și nu subliminal. Adică ăsta e modul meu de lucru. Noi trăim într-o stat de drept cu o Constituție, cu niște legi, cu niște mecanisme administrative. Eu nu am o protecție în care să bag pe cineva. Am venit să sărbătorim Ziua Sănătății”, a spus președintele României, Nicușor Dan.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole
Un nou reper gastronomic în Timișoara! S-a deschis Restaurantul Terra, care promite să schimbe vibe-ul orașului
Un nou concept culinar își face loc pe harta orașului! Restaurantul TERRA s-a deschis oficial în cadrul Hotel Rivo by Branco și promite să aducă un suflu fresh în scena gastronomică din Timișoara. Petronela Axinte See Full Bio
Tur virtual pentru expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompei la Grand Tour până astăzi”, disponibil de Paște la Muzeul de Artă din Timișoara!
Muzeul Național de Artă Timișoara și Consiliul Județean Timiș anunță lansarea unui tur virtual dedicat expoziției „Fragilitatea Eternului. De la Pompei la Grand Tour până astăzi”, oferind publicului o alternativă de vizitare în perioada Sărbătorilor Pascale. Petronela Axinte See Full Bio
Bărbat reținut pentru viol, violență în familie și lipsire de libertate! A fost arestat preventiv pentru 30 de zile
Polițiștii din vestul țării au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 33 de ani, cercetat pentru violență în familie, viol, lipsire de libertate în mod ilegal și amenințare. Petronela Axinte See Full Bio
Experiență internațională la Timișoara! Zeci de studenți străini vin la UVT
Primăvara a adus un aer cosmopolit în Timișoara, unde peste 150 de studenți din toată Europa au ajuns, doar în luna martie, pentru a studia la Universitatea de Vest din Timișoara. Petronela Axinte See Full Bio
Bărbat de 36 de ani, reținut de polițiști! Este suspectat de viol asupra unui minor
Un bărbat de 36 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, fiind cercetat pentru viol asupra unui minor. Petronela Axinte See Full Bio
Atenție, călători STPT! Modificări importante la transportul public în Timișoara
Circulația mijloacelor de transport în comun din Timișoara va suferi mai multe modificări în perioada 14–30 aprilie, din cauza unor restricții de trafic în zona Pieței Traian și pe strada Coriolan Brediceanu. Petronela Axinte See Full Bio
Vrei să organizezi evenimente tech? „FABER talks tech!” îți deschide ușa
O nouă oportunitate pentru pasionații de tehnologie prinde contur la Timișoara. Centrul cultural FABER, alături de Growceanu, BanatIT și ABQ Institute, lansează oficial programul FABER talks tech! Petronela Axinte See Full Bio
Parcul Rozelor prinde din nou viață! Echipele Horticultura au început intervențiile
Parcul Rozelor, unul dintre cele mai îndrăgite locuri de relaxare din Timișoara, se pregătește să-și întâmpine vizitatorii în cea mai bună formă odată cu apropierea sezonului cald. Petronela Axinte See Full Bio
Casieriile Aquatim, închise în perioada sărbătorii Paștelui! Când revine programul la normal?
Aquatim anunță programul societății, în perioada Paștelui. Petronela Axinte See Full Bio
Performanță pentru Ghiroda! A obținut Marele Premiu la festivalul „Lada cu Zestre”
Comuna Ghiroda a obținut din nou o recunoaștere importantă în cadrul festivalului – concurs „Lada cu Zestre”. A câștigat Marele Premiu la categoria „Laureați”. Petronela Axinte See Full Bio
Doliu în lumea fotbalului! Mircea Lucescu, cel mai titrat antrenor român, s-a stins din viață!
Cel mai titrat antrenor român al tuturor timpurilor, Mircea Lucescu s-a stins din viață, în urmă cu puțin timp la vârsta de 80 de ani. Petronela Axinte See Full Bio
RETIM aunță programul de lucru, în perioada Paștelui
Compania RETIM informează clienţii şi colaboratorii săi din județul Timiș asupra programului de lucru valabil în perioada Sărbătorilor Pascale Ortodoxe. Petronela Axinte See Full Bio
Gărâna Jazz Festival aniversează 30 de ani cu artiști din 16 țări și patru zile de concerte în mijlocul naturii!
Gărâna Jazz Festival marchează în 2026 trei decenii de existență printr-o ediție aniversară amplă, programată între 9 și 12 iulie, în decorul spectaculos al Munților Semenic. Petronela Axinte See Full Bio
ÎPS Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului, la „Știrea din Spatele Știrii”
ÎPS Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului, la „Știrea din Spatele Știrii” – luni, 6 aprilie 2026. Petronela Axinte See Full Bio
Video: Președintele Nicușor Dan, despre controversele din jurul lui Alfred Simonis: Eu nu am o protecție în care să bag pe cineva. Trăim într-un stat de drept, cu Constituție, cu legi
De Ziua Mondială a Sănătății, președintele României a venit la Timișoara, pe șantierul viitorului Centru de Mari Arși, o investiție nefinalizată și fără echipamente medicale. În aceste condiții, e greu de spus ce a stat cu adevărat în spatele acestei vizite. Cert este că lasă loc la tot felul de speculații, iar în culisele politicii […]
Motocicletă confiscată la frontieră! Ce au descoperit polițiștii?
Un motociclist a vrut să treacă vama pentru a intra în România, însă lucrurile s-au complicat, după descoperirea polițiștilor de frontieră. Petronela Axinte See Full Bio
Florin Popovici, la „Știrea din Spatele Știrii”
Florin Popovici, deputat de Timiș și fost director al Curții de Conturi Timiș, la „Știrea din Spatele Știrii” – vineri, 3 aprilie 2026. Petronela Axinte See Full Bio
Restricții noi în trafic, la Timișoara! Afectată va fi și circulația tramvaielor
La Timișoara, sunt anunțate restricții în trafic, pentru lucrări la rețeaua utilitară de gaz și canalizare. Petronela Axinte See Full Bio
[analyse_source url=”https://www.sursadevest.ro/video-presedintele-nicusor-dan-despre-controversele-din-jurul-lui-alfred-simonis-eu-nu-am-o-protectie-in-care-sa-bag-pe-cineva-traim-intr-un-stat-de-drept-cu-constitutie-cu-legi/”]



Lasă un răspuns Anulează răspunsul
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *