[analyse_image type=”featured” src=”https://solidnews.ro/wp-content/uploads/2026/04/Omul-zilei-Mircea-Lucescu.png”]
(transcrierea rubricii „Omul Zilei” din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)
Autor: Cozmin Gușă
Spre deosebire de cei care au jucat fotbal de performanță (membri ai echipelor naționale, antrenori, tehnicieni), eu nu doresc să vă relatez amintiri neapărat din fotbal legate de Mircea Lucescu, cu care am avut o prietenie de vreo 25 de ani. Ne-am întâlnit undeva la începutul anilor 2000. Era în mare glorie. Și ne-am întâlnit cu plăcere și cu interes de fiecare dată.
Una dintre aceste etape de întâlniri s-a petrecut în 2009, când eu, coordonând atunci campania lui Mircea Geoană împotriva lui Traian Băsescu, Mircea Lucescu, în calitatea lui de prieten și cu Mircea Geoană, a venit alături de mine (eu conduceam campania_ și s-a implicat public pentru ca să reușim să-l dăm jos pe Băsescu și acesta să nu fie reales. Am avut multe întâlniri, discuții, avea idei, a intrat în reclame; cu oricine discuta, în plan intern sau extern, în acea campanie, a fost extrem de curajos. Pe la finalul lui august, în anul 2009 (campania nu începuse în mod oficial, dar era în toi lupta politică), Mircea Lucescu ne-a invitat la Monaco, acolo unde echipa lui, din acel moment, Shakhtar Donetsk, juca finala Supercupei Europei în fața celor de la marea FC Barcelona. Superbă atmosfera, locurile excelente – dacă ne invitase Mircea Lucescu, la finalul lui august, la Monaco, vă dați seama cum putea să fie… Echipa lui, după un meci de mare luptă, a pierdut cu 1-0, și împreună cu cei cu care eram atunci acolo, printre care Mircea Geoană – candidat, George Copos, prieten comun al tuturora, plus un prieten al meu, care atunci conducea Euronews-ul, e vorba despre Lucian Sârb, ne-am dus la o terasă, ca să-l așteptăm pe marele Lucescu. Eu nu-mi făceam mari visuri că vine, după înfrângere, cu conferințe de presă și toate astea, dar el a venit imediat (ceea ce era una dintre calitățile lui – își dăduse cuvântul că, după meci, va sta la șpriț împreună cu noi, și dacă pierde, și dacă câștigă) și a venit. Era și nu era supărat. Barcelona era o super-echipă. Performanța pentru echipa lui, pentru Shakhtar Donetsk, era câștigarea Cupei UEFA, cum ar fi astăzi Europa League. Și am discutat, am depănat amintiri, cred că am stat până la 4 dimineața.
Dar, printre altele, îmi aduc aminte de un îndemn dat de Mircea Lucescu. E pilduitor pentru el, de-aia și povestesc. Tot timpul mă întreba cum stăm, dacă-l batem pe Băsescu, cum stăm în sondaje. Eu spuneam că-l batem. Iarăși mă întreba. Se pricepea foarte bine și la sociologie, și la final, ca să-l audă și Geoană, și Copos, și Lucian, toți care erau acolo, zice: „Cozmin, în calitatea mea de antrenor și în calitatea ta de căpitan de echipă, eu îți trasez sarcina să câștigăm meciul cu Băsescu, dar neapărat să-l câștigăm în 90 de minute, să nu cumva să ajungem în prelungiri, pentru că ăștia ai lui Băsescu sunt mari securiști și sigur o să ne facă în prelungiri!”. Sigur că i-am răspuns: „Câștigăm, Mircea, așa vom face!”. Am avut și eu dreptate, a avut și el. Am câștigat. În România am câștigat alegerile atunci, în 2009, dar pentru faptul că s-a dat 50-50 de către institutele de sondare, Băsescu și securiștii lui au putut să fure alegerile „în prelungiri”, cum prezisese, înainte cu 4 luni de zile, Mircea Lucescu. Atât de bucuros a fost în seara de alegeri, încât m-a sunat la 21:00, după ce se anunțase că Geoană e președinte, și zice: „Nu mă mai căuta, că în seara asta vreau să mă îmbăt!”. Tare simpatic. Asta e o întâmplare cu Mircea Lucescu pe care n-am mai povestit-o niciodată. Am considerat nimerit să o povestesc acum, la despărțire, la un fel de despărțire, pentru că oameni ca el rămân în memoria publică, dar și în memoria personală.
Vreau să vă citez doar câteva fragmente dintr-un editorial foarte bun, semnat în GSP de către Marius Mărgărit, un jurnalist sportiv pe care-l apreciez, sub titlul „Lucescu a murit cum a vrut… de fotbal”:
„Am ajuns și aici, unde viața a pus punct și a început nemurirea. Mircea Lucescu ne-a părăsit, dar așa cum a vrut, în termenii săi, răpus de marea sa pasiune, fotbalul. Intrase de mult în legendă, era locul doi sau trei în lume all time la numărul de trofee câștigate, după Sir Alex Ferguson și Guardiola. Le-a adunat prin România, Turcia, Ucraina, Rusia, chiar și Italia. Plus Cupa UEFA și Supercupa Europei. Imens, imposibil de cuprins în câteva rânduri. Nu va mai fi un antrenor român ca el, cu asta cred că putem fi toți de acord.
Mircea Lucescu a ars prea intens și prea multă vreme pe rugul sportului-rege ca să fie altfel. Nu l-au doborât leucemia, problemele de inimă, accidentele vasculare sau trombozele pulmonare. Ele au fost doar un efect, o uzură inevitabilă a timpului. Până la urmă, cauza a fost nenorocitul ăsta de baraj cu Turcia. Meciul ăla pierdut, aproape fără luptă, de cei din teren și poate chiar și de el. Bătălia aia pe care cei mai mulți au spus și vor spune că nu trebuia să o mai ducă.”
https://www.gsp.ro/opinii/editorial-marius-margarit-lucescu-a-murit-cum-a-vrut-de-fotbal-925582.html
„Un om simplu și blând”, așa îl definește, prin comparație cu Mircea Lucescu, pe tatăl său, autorul acestor rânduri. E frumoasă și această comparație. Editorialul este scris din suflet de către un jurnalist talentat. Și v-am citit acest fragment de editorial pentru ca să vă confirm și titlul meu de astăzi dedicat lui Mircea Lucescu: „Un patriot privilegiat, a trăit și a murit sub tricolor”, pentru că asta i-a adus fotbalul de performanță: traiul sub tricolor, pentru Il Luce, cum l-au poreclit cu multă simpatie și respect jurnaliștii italieni.
Mircea Lucescu, drum lin spre ceruri! Cei ca tine vor fi tot timpul în memoria noastră.
(transcrierea rubricii „Omul Zilei” din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)
Autor: Cozmin Gușă
Spre deosebire de cei care au jucat fotbal de performanță (membri ai echipelor naționale, antrenori, tehnicieni), eu nu doresc să vă relatez amintiri neapărat din fotbal legate de Mircea Lucescu, cu care am avut o prietenie de vreo 25 de ani. Ne-am întâlnit undeva la începutul anilor 2000. Era în mare glorie. Și ne-am întâlnit cu plăcere și cu interes de fiecare dată.
Una dintre aceste etape de întâlniri s-a petrecut în 2009, când eu, coordonând atunci campania lui Mircea Geoană împotriva lui Traian Băsescu, Mircea Lucescu, în calitatea lui de prieten și cu Mircea Geoană, a venit alături de mine (eu conduceam campania_ și s-a implicat public pentru ca să reușim să-l dăm jos pe Băsescu și acesta să nu fie reales. Am avut multe întâlniri, discuții, avea idei, a intrat în reclame; cu oricine discuta, în plan intern sau extern, în acea campanie, a fost extrem de curajos. Pe la finalul lui august, în anul 2009 (campania nu începuse în mod oficial, dar era în toi lupta politică), Mircea Lucescu ne-a invitat la Monaco, acolo unde echipa lui, din acel moment, Shakhtar Donetsk, juca finala Supercupei Europei în fața celor de la marea FC Barcelona. Superbă atmosfera, locurile excelente – dacă ne invitase Mircea Lucescu, la finalul lui august, la Monaco, vă dați seama cum putea să fie… Echipa lui, după un meci de mare luptă, a pierdut cu 1-0, și împreună cu cei cu care eram atunci acolo, printre care Mircea Geoană – candidat, George Copos, prieten comun al tuturora, plus un prieten al meu, care atunci conducea Euronews-ul, e vorba despre Lucian Sârb, ne-am dus la o terasă, ca să-l așteptăm pe marele Lucescu. Eu nu-mi făceam mari visuri că vine, după înfrângere, cu conferințe de presă și toate astea, dar el a venit imediat (ceea ce era una dintre calitățile lui – își dăduse cuvântul că, după meci, va sta la șpriț împreună cu noi, și dacă pierde, și dacă câștigă) și a venit. Era și nu era supărat. Barcelona era o super-echipă. Performanța pentru echipa lui, pentru Shakhtar Donetsk, era câștigarea Cupei UEFA, cum ar fi astăzi Europa League. Și am discutat, am depănat amintiri, cred că am stat până la 4 dimineața.
Dar, printre altele, îmi aduc aminte de un îndemn dat de Mircea Lucescu. E pilduitor pentru el, de-aia și povestesc. Tot timpul mă întreba cum stăm, dacă-l batem pe Băsescu, cum stăm în sondaje. Eu spuneam că-l batem. Iarăși mă întreba. Se pricepea foarte bine și la sociologie, și la final, ca să-l audă și Geoană, și Copos, și Lucian, toți care erau acolo, zice: „Cozmin, în calitatea mea de antrenor și în calitatea ta de căpitan de echipă, eu îți trasez sarcina să câștigăm meciul cu Băsescu, dar neapărat să-l câștigăm în 90 de minute, să nu cumva să ajungem în prelungiri, pentru că ăștia ai lui Băsescu sunt mari securiști și sigur o să ne facă în prelungiri!”. Sigur că i-am răspuns: „Câștigăm, Mircea, așa vom face!”. Am avut și eu dreptate, a avut și el. Am câștigat. În România am câștigat alegerile atunci, în 2009, dar pentru faptul că s-a dat 50-50 de către institutele de sondare, Băsescu și securiștii lui au putut să fure alegerile „în prelungiri”, cum prezisese, înainte cu 4 luni de zile, Mircea Lucescu. Atât de bucuros a fost în seara de alegeri, încât m-a sunat la 21:00, după ce se anunțase că Geoană e președinte, și zice: „Nu mă mai căuta, că în seara asta vreau să mă îmbăt!”. Tare simpatic. Asta e o întâmplare cu Mircea Lucescu pe care n-am mai povestit-o niciodată. Am considerat nimerit să o povestesc acum, la despărțire, la un fel de despărțire, pentru că oameni ca el rămân în memoria publică, dar și în memoria personală.
Vreau să vă citez doar câteva fragmente dintr-un editorial foarte bun, semnat în GSP de către Marius Mărgărit, un jurnalist sportiv pe care-l apreciez, sub titlul „Lucescu a murit cum a vrut… de fotbal”:
„Am ajuns și aici, unde viața a pus punct și a început nemurirea. Mircea Lucescu ne-a părăsit, dar așa cum a vrut, în termenii săi, răpus de marea sa pasiune, fotbalul. Intrase de mult în legendă, era locul doi sau trei în lume all time la numărul de trofee câștigate, după Sir Alex Ferguson și Guardiola. Le-a adunat prin România, Turcia, Ucraina, Rusia, chiar și Italia. Plus Cupa UEFA și Supercupa Europei. Imens, imposibil de cuprins în câteva rânduri. Nu va mai fi un antrenor român ca el, cu asta cred că putem fi toți de acord.
Mircea Lucescu a ars prea intens și prea multă vreme pe rugul sportului-rege ca să fie altfel. Nu l-au doborât leucemia, problemele de inimă, accidentele vasculare sau trombozele pulmonare. Ele au fost doar un efect, o uzură inevitabilă a timpului. Până la urmă, cauza a fost nenorocitul ăsta de baraj cu Turcia. Meciul ăla pierdut, aproape fără luptă, de cei din teren și poate chiar și de el. Bătălia aia pe care cei mai mulți au spus și vor spune că nu trebuia să o mai ducă.”
https://www.gsp.ro/opinii/editorial-marius-margarit-lucescu-a-murit-cum-a-vrut-de-fotbal-925582.html
„Un om simplu și blând”, așa îl definește, prin comparație cu Mircea Lucescu, pe tatăl său, autorul acestor rânduri. E frumoasă și această comparație. Editorialul este scris din suflet de către un jurnalist talentat. Și v-am citit acest fragment de editorial pentru ca să vă confirm și titlul meu de astăzi dedicat lui Mircea Lucescu: „Un patriot privilegiat, a trăit și a murit sub tricolor”, pentru că asta i-a adus fotbalul de performanță: traiul sub tricolor, pentru Il Luce, cum l-au poreclit cu multă simpatie și respect jurnaliștii italieni.
Mircea Lucescu, drum lin spre ceruri! Cei ca tine vor fi tot timpul în memoria noastră.
[analyse_source url=”https://solidnews.ro/omul-zilei-mircea-lucescu-un-roman-valoros-de-talie-mondiala-un-patriot-privilegiat-a-trait-si-a-murit-sub-tricolor-il-luce/”]