[analyse_image type=”featured” src=”https://opiniabuzau.ro/wp-content/uploads/2026/04/clm-rm.-sarat-scaled.webp”]
Conform unui comunicat al RER Sud, o asociație de proprietari din Râmnicu Sărat din zona Piața Halelor nu a plătit facturile către furnizor timp de un an și nu și-a asumat obligațiile nici în condițiile în care datoria a fost eșalonată. Probabil că nelămuririle sunt alimentate de faptul că furnizorul a propus Consiliului Municipal instituirea unui tarif diferențiat, pentru necolectarea separată, responsabilitatea aplicării fiind a autorităților locale.
Același furnizor notificase aceleași autorități, la începutul acestui an, despre intenția de a solicita plenului Consiliului Municipal mărirea tarifelor pentru colectarea gunoiului menajer și a deșeurilor reciclabile, atât de la populație, cât și de la agenții economici. Măsura a și fost adoptată, cu votul consilierilor social-democrați, în timp ce în cazul consilierilor opoziției jumătate s-au abținut, jumătate au votat împotrivă.
Pe de altă parte, încă din anul 2021, Consiliul Municipal a votat pentru instituirea Taxei pentru Salubritate/Taxă de Mediu, la propunerea RER Sud, dar măsura nu a fost pusă în aplicare nici la această oră. Taxa pentru salubritate ar presupune ca plățile pentru serviciile de salubrizare să se facă la Primărie, odată cu celelalte obligații financiare către stat, urmând ca autoritatea locală să redirecționeze fondurile colectate către furnizorul de servicii. Mai mult, actualul consiliu municipal a intervenit asupra respectivei hotărâri și a propus primarului Sorin Cîrjan ca, înainte de a fi adoptat un nou vot, noua măsură de taxare să constituie subiectul unei dezbateri publice, procedură pusă în aplicare de primarul de Râmnic.
Pe fondul menținerii într-o situație de incertitudine în ceea ce privește organizarea sistemului pentru colectarea plăților în urma efectuării serviciilor de salubrizare de către RER Sud, mare parte dintre beneficiarii serviciilor de salubritate refuză, pur și simplu, să plătească facturile, sau pe diferite motive, amână semnarea contractului cu furnizorul de servicii. Consecința: furnizorul RER Sud înregistrează pierderi financiare, acestea fiind accentuate inclusiv de faptul că agenții economici, majoritatea dintre ei, predau deșeurile reciclabile, în principal carton și plastic, către alți colectori, pe sume modice, aceasta transformându-se în pierderi pentru RER Sud. De altfel, la ședința din luna martie 2026 consilierii social-democrați, care constituie majoritatea în Consiliul Municipal, au votat pentru mărirea tarifelor pentru colectarea gunoiului de la agenții economici, procentul propus de RER Sud fiind de peste 30%. La solicitarea Primăriei, mărirea se va face în două etape, de la 202,17 lei/mc, la 250,64 lei/mc, începând cu 1 aprilie 2026, iar de la 1 august, la 280,87 lei/mc. Pentru populație, tariful a fost majorat de la 26,47 la 28,87, măsura intrând în vigoare de la 1 aprilie 2026.
Ca și cum nu ar fi fost de ajuns, proiectul de hotărâre pentru majorarea tarifelor pentru serviciile de salubrizare a intrat la discuții sub o presiune suplimentară. Autoritățile locale râmnicene sunt datoare la RER Sud cu aproape cinci miliarde de lei vechi, ca urmare a neachitării unei ultime facturi, pentru închiderea proiectului privind amenajarea ghenelor de gunoi îngropate, în zona blocurilor de locuințe.
Opoziția a încercat să-și onoreze menirea și atât reprezentanții AUR cât și ai PNL au spus „pas”, propunerilor venite din partea inițiatorului proiectului de hotărâre. La solicitarea primarului Sorin Cîrjan ca aceștia să propună, la rândul lor, alte soluții, opozanții au făcut dovada necunoașterii, fie a modului în care funcționează legislația pe domeniul reciclării deșeurilor și a protejării mediului, fie nu cunoșteau integral conținutul materialelor de ședință! Una dintre probe a rămas înregistrată pe camerele de luat vederi când Violeta Vâlcu, consilier municipal din partea Partidului Național Liberal, confunda calitatea de contractant în relația cu furnizorul și obligațiile financiare care revin beneficiarului, cu aplicarea unei „taxe de mediu”, ca și rezolvare a unei situații punctuale. La rândul său, reprezentantul AUR, consilierul municipal Ciprian Ștefan Barbu a încercat să prezinte o situație asemănătoare, dar în termeni diferiți, propunând impunerea „taxei de mediu” ca și pedeapsă la neachitarea obligațiilor contractuale. Realizând situația ingrată, pe care singur și-o confecționase, dar și afectat de observațiile publice ale primarului Cîrjan, că nu ar stăpâni subiectul discuțiilor, Ciprian Barbu a anunțat, în direct, că va renunța la calitatea de consilier municipal.
La ședința din 31 martie, Consiliul Local Municipal din Râmnicu Sărat a votat, cu ajutorul majorității social-democrate, majorările tarifare solicitate justificat de către furnizorul de servicii de salubritate RER Sud. Într-o etapă viitoare, primarul Cîrjan va readuce în discuție problematica eficientizării acestui tip de serviciu public inclusiv în zona ordonării plăților către furnizor și, probabil, se va vota, în cunoștință de cauză, pentru introducerea Taxei de Salubritate, procedură adoptată în multe zone ale județului.
[analyse_source url=”https://opiniabuzau.ro/razboiul-gunoiului-in-consiliul-municipal-ramnicu-sarat/”]
