Economic

MOZAIC ȘTIRI ECONOMICE: Ce soluții văd actorii din piață pentru reducerea prețurilor la combustibili

Rodica Condurache
26 mar 2026527 vizualizări

Urluescu (AFEER), despre criza carburanților: Ca să rezolvi problema, fie tai de la accize și TVA, fie îi ajuți doar pe cei vulnerabili

Cea mai importantă pe o piață este competiția, iar ca sa rezolvi o problemă de criză ar trebui să tai din ce încasezi, respectiv accize sau TVA, a declarat, ieri, pentru AGERPRES, președintele Asociației Furnizorilor de Energie din România (AFEER), Laurențiu Urluescu. ‘Cea mai importantă este competiția. În orice piață, că vorbim de energie, că vorbim de orice, este competiția, care rezolvă cel mai mult. Când intri în piață (cu măsuri de plafonare etc. – n. r.) nu poate să iasă bine și nu rezolvi problema. Deci, ca să rezolvi problema, îți mai tai din apetit (ca stat – n. r.), adică tai din ce încasezi din produsul final, respectiv accize, TVA și așa mai departe sau ai niște ajutoare țintite către cei care au nevoie sau către cei care, fără ajutor, ar duce la o propagare a inflației. Ar trebui un ajutor pentru consumatorii cu adevărat vulnerabili’, a spus Urluescu. Acesta a subliniat că ajutoarele acordate de stat pe zona de gaze naturale reprezintă mai degrabă un efort din partea companiilor producătoare de energie. ‘Dacă ar fi pe energie electrică, la fel, ar trebui ajutați consumatorii vulnerabili, nu toată lumea. Pe zona de petrol, problema este la cel care livrează la consumator produsul final. Pe partea de gaze naturale, faptul că se asigură un gaz la un preț sub prețul pieței de la furnizor, automat face ca furnizorul, adăugând marja sa plus taxe, tarife reglementate, să ducă prețul destul de jos. Adică, ne așteptăm să fie chiar sub plafonul de 0,31 de bani. Repet, toate ajutoarele trebuie date la cei care au, într-adevăr, nevoie. La toată lumea e frumos, poate e plăcut pentru unii, dar nu știu dacă are sens totuși un efort în cazul acesta. Nu este un efort al statului, ci este un efort companiilor care dau gaz la un preț mult sub prețul pieței’, a explicat președintele AFEER. Guvernul ar urma să aprobe, în ședința de joi, proiectul de ordonanță de urgență privind criza carburanților. Premierul Ilie Bolojan și reprezentanții patronatelor au avut, miercuri, consultări pe tema măsurilor de intervenție necesare pentru sprijinirea populației și economiei, în contextul majorării prețului la carburanți ca urmare a situației internaționale. Prim-ministrul și ministrul Energiei, Bogdan Ivan, au prezentat, în cadrul acestei reuniuni, proiectul de ordonanță care va pregăti intervenția pe piața carburanților și va asigura securitatea aprovizionării. Bolojan a afirmat că pachetul de măsuri guvernamentale va avea ca principii partajarea costurilor între Guvern, mediu privat și cetățeni și adoptarea unor soluții de intervenție cu efecte colaterale minime în piață, transparente și ușor de aplicat. În același timp, PSD a solicitat Executivului să adopte și o reducere a accizelor, pe lângă măsurile deja anunțate pentru combaterea creșterii accelerate a prețurilor la carburanți.

Afacerile din comerțul cu autovehicule și motociclete a scăzut cu 21,4%

Volumul cifrei de afaceri din comerțul cu autovehicule și motociclete a scăzut în ianuarie 2026, față de luna decembrie 2025, atât ca serie brută, cu 21,4%, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, cu 2,4%, arată datele Institutului Național de Statistică (INS), publicate joi. Astfel, volumul total al cifrei de afaceri din comerțul cu ridicata și cu amănuntul, întreținerea și repararea autovehiculelor și a motocicletelor, serie brută, a scăzut în ianuarie pe ansamblu cu 21,4%, ca urmare a scăderilor înregistrate la comerțul cu autovehicule (-29,4%), comerțul cu motociclete, piese și accesorii aferente; întreținerea și repararea motocicletelor (-22,0%), activitățile de întreținere și reparare a autovehiculelor (-12,8%) și la comerțul cu piese și accesorii pentru autovehicule (-3,9%). De asemenea, volumul total al cifrei de afaceri din comerțul cu ridicata și cu amănuntul, întreținerea și repararea autovehiculelor și a motocicletelor, serie brută, în ianuarie 2026, comparativ cu luna similară din 2025, a scăzut pe ansamblu cu 6,7%, ca urmare a scăderilor înregistrate la comerțul cu motociclete, piese și accesorii aferente; întreținerea și repararea motocicletelor (-11,8%), comerțul cu autovehicule (-9,5%), activitățile de întreținere și reparare a autovehiculelor (-3,4%) și la comerțul cu piese și accesorii pentru autovehicule (-1,8%). Volumul total al cifrei de afaceri din comerțul cu ridicata și cu amănuntul, întreținerea și repararea autovehiculelor și a motocicletelor, serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, în luna ianuarie 2026, comparativ cu luna ianuarie 2025, a scăzut cu 0,3%. 

Nazare: ANAF intensifică lupta împotriva evaziunii

 încasările din TVA au crescut cu 12,9% în primele două luni

ANAF a înregistrat rezultate vizibile în combaterea evaziunii fiscale și recuperarea datoriilor la buget, inclusiv o creștere de 12,9% a încasărilor din TVA în primele două luni din 2026, pe fondul controalelor țintite și al utilizării analizelor de risc, a anunțat miercuri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. ‘În ultimele luni, ANAF a livrat rezultate vizibile în două direcții esențiale: o atitudine fermă în combaterea evaziunii fiscale și recuperarea marilor datorii la buget și îmbunătățirea relației cu contribuabilii. Sunt acțiuni care nu țin doar de administrarea fiscală, ci care au legătură directă cu obiectivele asumate: creșterea veniturilor, reducerea deficitului bugetar și protejarea mediului de afaceri și a investițiilor legitime. De aceea, în ultima perioadă, controalele ANAF au vizat rețele complexe și sectoare cu risc ridicat, cu rezultate concrete’, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook. Astfel, peste 30 de milioane de lei a însumat valoarea tranzacțiilor investigate într-un dosar complex privind lanțuri fictive de tranzacții și rambursări ilegale de TVA, cu percheziții în 32 de locații. Totodată, peste 18 milioane de lei a fost prejudiciul identificat într-un mecanism de rambursări ilegale de TVA printr-un circuit fictiv între 8 societăți comerciale, pentru care au fost instituite măsuri asigurătorii pe zeci de imobile și terenuri, a explicat ministrul. Potrivit acestuia, 12,4 milioane de lei a reprezentat prejudiciul descoperit într-un caz de exploatare ilegală de agregate minerale, cu sute de mii de metri cubi exploatați fără declarare. Șeful de la Finanțe a mai făcut referire la controale extinse în domenii care, deși cu risc fiscal ridicat (precum casele de amanet sau societățile de pază), nu au fost vizate în anii anteriori. El a menționat câteva dintre principalele rezultate, respectiv confiscări de bunuri de mare valoare, inclusiv aproximativ 6 kg de aur și diamante, în valoare de 3,7 milioane lei, și peste 32 kg de bijuterii din aur și argint, în valoare de peste 12,5 milioane lei. De asemenea, ministrul Finanțelor a făcut referire la controale extinse la 62 de societăți de pază și acțiuni care vizează achizițiile de bunuri de lux din venituri nejustificate. ‘Acțiunile ANAF au devenit din ce în ce mai bine țintite, pe baza analizelor de risc și a instrumentelor digitale, iar marile zone de evaziune sunt abordate sistematic. ANAF reușește astfel să înregistreze rezultate mai bune în colectare, dar și în ceea ce privește returnarea accelerată a sumelor de TVA în economie’, a adăugat Nazare.

Rădulescu (BNR): Să ținem cu dinții de reducerea deficitului bugetar

Reducerea impozitului pe carburant ar pune presiune suplimentară pe buget, iar menținerea obiectivului de diminuare a deficitului rămâne singura opțiune rațională, în pofida scumpirii energiei și a presiunilor sociale, arată Eugen Rădulescu, consilier al guvernatorului BNR, într-un articol publicat pe blogul ‘Opinii BNR’, intitulat ‘Joaca cu focul: aruncând benzină pe deficitul bugetar’. ‘Am tot spus-o și o voi repeta până problema va fi rezolvată: cea mai severă constrângere a economiei românești este, de foarte departe, deficitul bugetar. Am trecut de la o datorie publică de sub 12% din PIB în 2006, anul dinainte de intrarea în UE, la 60% din PIB în prezent – o dinamică înfricoșătoare, care a atins apogeul în 2024, an fără crize sau evenimente excepționale, când deficitul unui singur an a ajuns la un neverosimil 9,3% din PIB. După instalarea Guvernului Bolojan a fost demarat un program pe 7 ani de revenire a deficitului bugetar în limitele prevăzute de Tratatul de la Maastricht, adică nu mai mult de 3% din PIB. Misiunea de îndeplinit este deosebit de dificilă, întrucât se vor manifesta, concomitent, numeroase evoluții opuse inevitabile, printre care cele mai dificile vor fi creșterea plăților pentru dobânzile aferente datoriei publice (ce vor ajunge, în acest an, la peste 60 miliarde de lei, adică 3% din PIB și vor crește an de an!) și majorarea cheltuielilor militare, de la sub 2% din PIB în anii anteriori, la 5% din PIB în câțiva ani de acum înainte’, scrie Eugen Rădulescu. El menționează că nici factorul demografic nu ajută: în următorii 5-7 ani vor ieși la pensie generațiile, numeroase, cunoscute sub numele de ‘decreței’ astfel încât piața muncii va fi mai restrânsă și va plăti pensii unui număr mai mare de pensionari. ‘Situația a fost și este pe muchie de cuțit. Nu avem decât o singură soluție: să ținem cu dinții de programul de diminuare a deficitului asumat de Guvern și aprobat de Parlament, program care a fost agreat și cu Comisia Europeană. Nu este plăcut, este cu mult mai confortabil să trăim pe datorie, pe seama deficitelor care se tot acumulează, nu? Ei bine, nu! Din 2017 încoace am tot înregistrat deficite ce au arătat doar un lucru: iresponsabilitatea guvernanților din această perioadă. A venit momentul notei de plată pentru bunăstare pe datorie. Pentru că nu a fost inventat încă mecanismul prin care o țară să trăiască la nesfârșit mai bine decât reușește să producă’, afirmă Eugen Rădulescu. Autorul precizează că cifrele legate de deficitul bugetar și datoria publică sunt pentru el, ca macroeconomist, la fel de semnificative ca rezultatele analizelor medicale ale unui pacient pentru un medic.

CCR a respins sesizările AUR privind legile bugetului

l bugetul de stat pe 2026 este constituţional şi merge la promulgare, la preşedintele României

Curtea Constituţională a discutat, joi, sesizarea AUR privind neconstituţionalitatea legii bugetului de stat şi a legii bugetului asigurărilor sociale de stat şi a respins ambele sesizări ale Opoziţiei. Astfel, proiectele sunt declarate constituţionale şi merg la promulgare, la preşedintele României.  Curtea Constituţională a respins, joi, în şedinţă, sesizările făcute de parlamentarii AUR pe proiectul bugetului de stat pe 2026 şi pe proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat.  Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a contestat la Curtea Constituţională legile bugetului pentru anul 2026, solicitând oprirea intrării în vigoare a unor acte normative ”profund viciate” şi sancţionarea derapajelor unei guvernări care legiferează împotriva propriilor cetăţeni, acuzând încălcări grave ale Constituţiei şi adoptarea bugetului printr-o procedură abuzivă, care a favorizat interesele Guvernului Bolojan şi a afectat direct românii. ”Aceste legi au fost adoptate cu încălcarea flagrantă a principiilor statului de drept, printr-o procedură accelerată care a blocat dezbaterea reală în Parlament şi a redus rolul legislativului la o simplă formalitate de validare a deciziilor coaliţiei de guvernare”, arăta AUR într-un comunicat Printre principalele motive de neconstituţionalitate invocate se numără comprimarea extremă a procesului legislativ, bugetele fiind adoptate în doar câteva zile, fără o analiză serioasă a impactului asupra economiei şi asupra românilor. O lege cu impact direct asupra a milioane de cetăţeni nu poate fi adoptată în grabă, fără transparenţă şi fără consultare reală, în condiţiile în care această urgenţă a fost generată chiar de întârzierea Guvernului în prezentarea bugetului. De asemenea, AUR denunţa fundamentarea nerealistă a bugetului, construit pe estimări optimiste şi pe premise care nu reflectă situaţia economică reală. Această fundamentare riscă să genereze dezechilibre majore în execuţia bugetară şi să afecteze direct populaţia şi economia. Un punct central al sesizării îl reprezintă încălcarea drepturilor sociale, în special prin refuzul de a indexa pensiile conform legii, o decizie care afectează milioane de pensionari şi încalcă principiile constituţionale privind protecţia socială şi predictibilitatea legislativă.

SUA au adus înapoi din Venezuela aur de 100 de milioane de dolari

Statele Unite au adus recent în ţară aur în valoare de aproximativ 100 de milioane de dolari din Venezuela, a declarat miercuri secretarul american de Interne, Doug Burgum, citat de CNBC. Burgum a făcut anunţul în timpul conferinţei energetice CERAWeek organizate de S&P Global la Houston. El a spus că aurul a fost transportat fizic în SUA după o vizită oficială în Venezuela, realizată la începutul acestei luni împreună cu directori din industria petrolieră şi minieră. ”Nu a mai existat un transport de metale preţioase între Venezuela şi Statele Unite de peste 20 de ani”, a spus Burgum. ”La finalul celor două zile, am reuşit să aducem acasă aur în valoare de 100 de milioane de dolari, fizic, aurul”, a adăugat el. Aurul va fi folosit de rafinăriile americane pentru aplicaţii comerciale şi pentru produse destinate consumatorilor. Operaţiunea are loc după ce Statele Unite l-au capturat pe fostul preşedinte venezuelean Nicolás Maduro într-o operaţiune militară în luna ianuarie, în timp ce restul aparatului guvernamental a rămas în mare parte intact.

Google lansează un nou model de AI pentru muzică

Google a anunţat modelul Lyria 3 Pro, specializat în generarea muzicii, care poate crea melodii mai lungi decât versiunile anterioare. Principală îmbunătăţire adusă de noul model este lungimea mai mare a creaţiilor pe care le produce. În loc 30 de secunde, cât erau melodiile create de Lyria 3, cele generate de noua versiune Pro pot ajunge la 3 minute. Google ţine să sublinieze faptul că lungimea melodiilor nu este singura îmbunătăţire şi că Lyria 3 Pro le oferă utilizatorilor „un control creativ şi o personalizare mai bune”. În cadrul comenzilor, utilizatorii pot cere crearea unui element muzical anume, cum ar fi un intro diferit, strofe şi refrenuri pentru a obţine o structură muzicală mai bună. Gigantul american susţine că noul model a fost antrenat cu date obţinute de la parteneri şi cu informaţii din Google şi YouTube, pentru care a obţinut permisiunile necesare. Lyria 3 Pro va fi disponibil în aplicaţia Gemini, dar va putea fi folosit doar de abonaţi.

Meta concediază câteva sute de angajaţi

Meta Platforms a început miercuri un nou val de concedieri care afectează câteva sute de angajaţi, potrivit informaţiilor confirmate de CNBC. Reducerile de personal vizează mai multe departamente ale companiei, inclusiv Facebook, operaţiunile globale, recrutarea, vânzările şi divizia de realitate virtuală Reality Labs, potrivit unei surse familiarizate cu planurile companiei.

O parte dintre angajaţii afectaţi ar putea primi oferte pentru alte posturi în interiorul companiei, însă în unele cazuri acestea ar putea implica relocarea. ”Echipele din cadrul Meta se reorganizează periodic pentru a se asigura că sunt în cea mai bună poziţie pentru a-şi atinge obiectivele. Acolo unde este posibil, încercăm să găsim alte oportunităţi pentru angajaţii ale căror poziţii sunt afectate”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei. Concedierile vin în contextul în care Meta îşi redirecţionează investiţiile către inteligenţa artificială, domeniu în care încearcă să recupereze teren în faţa unor rivali precum OpenAI, Anthropic şi Google.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.