Cum îl îngroapă propriii lăudători pe Toma! Trei blocuri vecine, surori gemene: două mândre, bine îmbrăcate termic acum 2 ani, cealaltă află că-i beteagă, cu grad 2 de risc seismic! Povestea nu se explică

[analyse_image type=”featured” src=”https://sansanews.ro/wp-content/uploads/2026/04/din-nou.jpeghttps://sansanews.ro/wp-content/uploads/2026/04/din-nou.jpeg”]

Faptul că primarul Constantin Toma împarte presa în două — una „a sa” și una „de opoziție” — nu mai este o noutate. Însă, când jurnaliștii de casă încearcă să-i justifice acțiunile, riscă să-i facă mai mult rău decât bine. Un articol recent, publicat pe unul dintre site-urile apropiate Primăriei, demonstrează cum încercarea de a-l lăuda pe edil se transformă într-o dovadă clară de manipulare. Subiectul este blocul C3 Hasdeu, ai cărui locatari sunt acum certați public de primar pentru că au refuzat „o investiție de 5 milioane de euro din fonduri europene” (prin PNRR). Primarul susține că oamenii au fost „păcăliți de politicieni și de presa de opoziție” și că pierd astfel oportunitatea de a-și reface gratuit structura și acoperișul blocului și, ulterior, de a-i schimba înfățișarea prin procesul de reabilitare energetică. Pentru a ilustra cât mai bine această pierdere, autorul articolului a prezentat o fotografie cu un ansamblu alcătuit din trei blocuri. Două au fost deja anvelopate în anii trecuți, prin Programul Operațional Regional (POR), arătând ca niște „rude aristocrate” ale blocului C3, care a rămas nereabilitat. Ce nu ne spune autorul este faptul că celelalte două blocuri au fost reabilitate prin programe mai vechi, care vizau doar eficiența energetică, fără a impune consolidări seismice invazive. În primul rând, specialiștii ne-au explicat clar că între cele trei imobile nu există nicio diferență de număr de apartamente, amplasament, proiect, soluții tehnice sau perioadă de construire. Toate trei sunt identice. Doar că, în timp ce două dintre ele au obținut finanțare prin POR și au fost reabilitate energetic, blocul C3 a fost amânat pentru alte programe.

Aceeași structură, riscuri diferite?

Blocul C3 a fost ridicat în anii ’80, perioadă în care ingineria seismică a fost actualizată după cutremurul din 1977. Așa a apărut normativul P 13-70, un set de reguli obligatorii — practic un cod de proiectare — pe care inginerii din perioada comunistă erau obligați să îl respecte atunci când calculau structura de rezistență a unei clădiri. Primăria ar trebui să explice cum este posibil ca blocul C3, construit în anii ’80 după același proiect și normativ ca „surorile” sale deja reabilitate, să fie încadrat în clasa de risc seismic II, în timp ce celelalte două nu sunt. Iar dacă încadrarea este corectă și toate cele trei blocuri aveau grad seismic II, Primăria ar trebui să justifice cum au permis specialiștii săi anveloparea primelor două fără consolidare seismică. Este cunoscut faptul că expertizele sunt obligatorii prin certificatul de urbanism, necesar inclusiv pentru reabilitarea energetică. Este suspect faptul că, acolo unde fondurile vizează doar anveloparea, blocurile nu figurează cu risc seismic II (n.r. altfel nu ar fi putut fi reabilitate fără consolidare), iar acolo unde se finanțează și consolidările, riscurile seismice de grad II apar „ca ciupercile după ploaie”.

Normativul recomandat pentru blocurile din anii ’80, ignorat intenționat?

Specialiștii consultați susțin că, pentru a accesa sume mai mari, experții angajați de Primărie par să fi ignorat normativul C 254 (n.r. un îndrumător pentru expertizarea tehnică a construcțiilor, din 2017, actualizat în 2022), care ar fi permis o evaluare mult mai nuanțată și mai favorabilă clădirilor din anii ’80. Mai ales că acest normativ se aplică clădirilor de locuințe, social-culturale și industriale. În schimb, experții care înțeleg fenomenul afirmă că, prin folosirea unui normativ extrem de exigent, precum P 100-3/2019, s-a forțat încadrarea în categoria de risc seismic II. Astfel, Primăria a putut accesa și banii destinați consolidărilor seismice, nu doar celor energetice. O simplă reabilitare termică s-a transformat într-un șantier de consolidare despre care oamenii nu au fost informați, pe care nu l-au cerut și pe care nu și-l doresc.

„C 254 este conceput special pentru clădirile din anii ’80, permițând expertului să evalueze starea reală a structurii fără a o penaliza doar pentru că nu respectă ecuațiile matematice moderne, deși clădirea și-a dovedit stabilitatea în timp. Expertiza prin C 254 se bazează pe performanța reală a materialelor, nu doar pe coeficienți teoretici de siguranță care s-au triplat în ultimii 40 de ani”, explică specialiștii a căror identitate am protejat-o.

Articolul pro-primărie „uită” să menționeze obligația legală de a informa corect cetățenii, care și-au dat acordul pentru anvelopare, nu pentru consolidare. Această goană după fonduri, obținute prin jonglarea cu încadrările seismice și ignorarea normativelor potrivite, a dus la frustrări și tensiuni. Locatarii din blocul C3 Hasdeu nu sunt manipulați de opoziție, ci chiar de administrația locală. În tot acest timp, blocurile cu adevărat periculoase sunt uitate sau chiar refuzate de municipalitate, cum este cazul blocului 41 din Micro 14 și al blocului 17 din Micro V, pe care primarul Toma le-a scos recent de pe listă, cu de la sine putere.

[analyse_source url=”https://sansanews.ro/cum-il-ingroapa-proprii-laudatori-pe-toma-trei-blocuri-vecine-surori-gemene-doua-mandre-bine-imbracate-termic-acum-2-ani-cealalta-afla-ca-i-beteaga-cu-grad-2-de-risc-seismic-povestea-nu-se-ex/”]

Analyse

2026-04-04 22:57:13

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.