[analyse_image type=”featured” src=”https://focustim.ro/wp-content/uploads/2026/04/micicoi.jpg”]
Prefectul USR, discurs copy paste cu al pesedistului Simonis: Comunele să se unească în consorții, după tăierile lui Bolojan
Prefectul de Timiș Cornelia Elena Micicoi le recomandă primarilor să accepte să unească unitățile administrative pe care le conduc în consorții. În mod paradoxal, discursul useristei Micicoi este copy paste cu al pesedistului Alfred Simonis, șeful CJ Timiș.
“Primăriile au posibilitatea anul acesta, dacă nu vor să reducă numărul de personal din organigramă, să reducă anvelopa salarială. Le-am recomandat un lucru primarilor, și în întâlnirile pe care le-am avut atunci când am făcut controlul pe rampe clandestine de gunoi, dar și în întâlnirea referitoare la reducerea de personal. Există un instrument la îndemâna lor pe care pot să-l folosească și ar fi păcat să nu-l folosească și mă refer la consorțiile administrative. Aceste consorții administrative se creează din două, trei sau mai multe UAT-uri și primesc finanțare din fonduri europene”, spune prefectul de Timiș.
Fonduri europene mai ușor accesibile și achiziții la comun
”Un consorțiu administrativ se constituie din două, trei sau mai multe UAT-uri și primesc finanțare din fonduri europene. Accesează un milion de euro și pot, din acei bani, să primească buget pentru poliție comunitară, își pot achiziționa instalații de compostare, de concasare. În felul acesta își rezolvă și problema cu deșeurile. Nu mai trebuie să stea cu mâna-ntinsă nici la guvern, nici la consiliul județean, la nimeni. Ce au dreptul să primească conform legii e ok, dar în rest se gospodăresc singuri.”, a mai spun Cornelia Micicoi.

[analyse_source url=”https://focustim.ro/prefectul-usr-discurs-copy-paste-cu-al-pesedistului-simonis-comunele-sa-se-uneasca-in-consortii-dupa-taierile-lui-bolojan/”]