E. Udrea, după decizia în cazul lui V. Vosganian: Când a fost vorba de mine, au stat până la 1 noaptea ca să voteze de două ori avizul

Parlamentul României a luat astăzi decizia de a nu da aviz favorabil începerii urmăririi penale în cazul lui Varujan Vosganian. Acesta era acuzat de constituirea unui grup infracţional şi de subminarea economiei naţionale, fapte care pot fi considerate extraordinar de grave. Când a fost vorba de mine, au stat până la 1 noaptea, ca să voteze de două ori avizul privind începerea urmăririi penale şi de trei ori avizul pentru arestare. Spre deosebire de domnul Vosganian, eu am cerut ca justiţia să-şi urmeze cursul, aşa cum este firesc într-o democraţie”, a scris Elena Udrea.  

Dublul standard pe care îl aplică parlamentarii PSD şi PNL astăzi arată că aceştia nu gândesc principial, mai spune deputata care precizează că de aici „provine slăbiciunea legislativului şi neîncrederea în clasa politică”. 

„Eu nu spun că Varujan Vosganian este vinovat, ci doar atrag atenţia asupra faptului că politicienii, cei care ar trebui să conducă România pentru că sunt validaţi prin vot de popor, acţionează în continuare după calcule mărunte, neîntrezărind pericolul real care planează asupra ţării. Nu-i de mirare că puterea este exercitată ocult de oameni din umbră în faţa cărora multora dintre aceiaşi oameni politici le tremură genunchii”, a mai scris Udrea. 

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/e-udrea-dupa-decizia-in-cazul-lui-v-vosganian-cand-a-fost-vorba-de-mine-au-stat-pana-la-1-noaptea-ca-sa-voteze-de-doua-ori-avizul-358979


Analyse


2025-04-06 00:07:16

General Sentiment: negative (score: -0.5 magnitude: 1.5)

Subject: Critica deciziei parlamentului

Entity Sentiment:

  • Elena Udrea: negative (score: -0.6 magnitude: 0.8, occurrence: 3)
  • Varujan Vosganian: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 2)
  • Parlamentul Romaniei: negative (score: -0.5 magnitude: 0.7, occurrence: 1)
  • PSD: negative (score: -0.4 magnitude: 0.5, occurrence: 1)
  • PNL: negative (score: -0.4 magnitude: 0.5, occurrence: 1)

Classification:

  • Politica
  • Justitie

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Elena Udrea critica decizia Parlamentului Romaniei de a nu da aviz favorabil pentru urmarirea penala a lui Varujan Vosganian, subliniind dublul standard aplicat de parlamentari si lipsa de incredere in clasa politica.

Summary: Elena Udrea critica decizia Parlamentului Romaniei de a nu aproba urmarirea penala a lui Varujan Vosganian, acuzand un dublu standard si subliniind slabiciunea legislativului si lipsa de incredere in clasa politica. Ea mentioneaza ca, spre deosebire de Vosganian, a cerut ca justitia sa-si urmeze cursul. Udrea atrage atentia asupra faptului ca politicienii actioneaza dupa calcule marunte, ignorand pericolele reale care ameninta tara.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.