[analyse_image type=”featured” src=”https://www.gazeta-valceana.ro/wp-content/uploads/2026/04/Jandarmi-IJJ-Ciausescu.jpg”]
IMAGINI. Ziua Jandarmeriei Române, sărbătorită la Râmnicu Vâlcea

Vineri, 3 aprilie 2026, Inspectoratul de Jandarmi Județean Vâlcea a marcat, printr-o ceremonie militară solemnă, împlinirea a 176 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române. Evenimentul a reunit jandarmi, oficialități locale și parteneri instituționali, într-un moment dedicat tradiției, profesionalismului și valorilor care definesc această armă.
În cadrul ceremoniei a fost păstrat un moment de reculegere în memoria eroilor jandarmi care și-au sacrificat viața în îndeplinirea misiunilor, în semn de respect și recunoștință pentru devotamentul lor față de țară. De asemenea, au fost acordate diplome pentru concursurile organizate cu prilejul Zilei Jandarmeriei Române, precum și diplome de merit și înaintări în grad pentru jandarmii care s-au remarcat prin profesionalism, responsabilitate și implicare în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu (un ofițer și 16 subofițeri).
„La finalul activității, inspectorul-șef, colonel Grigore Ciaușescu, a transmis aprecieri colegilor pentru modul în care își îndeplinesc misiunile, mulțumind totodată colaboratorilor și invitaților pentru sprijinul și buna cooperare. Inspectoratul de Jandarmi Județean Vâlcea își reafirmă respectul față de tradițiile instituției și își continuă cu responsabilitate misiunea de asigurare a ordinii și siguranței publice”, au anunțat reprezentanții IJJ Vâlcea.

Related articles

[analyse_source url=”https://www.gazeta-valceana.ro/eveniment/imagini-ziua-jandarmeriei-romane-sarbatorita-la-ramnicu-valcea/”]